“Dorința de a învăța, capacitatea de a te autodepăși, spiritul pozitiv sunt elemente definitorii pentru o carieră solidă!”

Interviu cu Monalisa Ungureanu, CEO AGRII ROMÂNIA

Sunteţi unul din managerii de top din România. Cum s-a derulat evoluția dumneavoastră profesională până la această carieră de succes?

Este o întrebare care mi s-a adresat de foarte multe ori în ultima perioadă, o întrebare care mă bucură de fiecare dată, și al cărui răspuns este cuprins de multă emoție și asta pentru că rememorez, retrăiesc fiecare pas al carierei mele. O carieră de peste 20 de ani, o carieră a unei persoane crescute în agribusiness și care a avut marele noroc să se dezvolte profesional lângă antreprenori români de succes. Datorită încrederii pe care mi-au acordat-o, mi-am dezvoltat laturi de personalitate care m-au ajutat în carerieră: disciplina, încrederea în sine, agilitatea, creativitatea, pasiunea, perseverența, dar și asumarea unor riscuri.

Am multe amintiri frumoase legate de expansiunea companiei CRISTIM, condusă de familia Timiș de la care am învățat multe lucruri legate de a fi corect față de semeni, capacitatea de a face totul corect pentru a-ți atinge visele. De asemenea, am avut o experiență frumoasă într-o fermă vegetală mare, la A&S International (peste 10.000 ha în 2010). Pe lângă experiențele extraordinare pe care le-am avut din punct de vedere profesional, au fost și perioade când dezamăgită fiind de faptul că natura era nemiloasă cu recolta, dar și cu banii și efortul investiți în agricultură, m-am hotărât să-mi schimb obiectul de activitate, îndreptându-mă către cel medical. Părea un mediu curat, eram animată de efervescența unei creșteri a companiei MEDLIFE și a unei dinamici care mă ținea ocupată. Însă nu ascund faptul că eram continuu „urmărită” de lucrurile cu care eram obișnuită în agribusiness. Și recunosc, nu am reușit să stau departe de acest domeniu, până în ziua în care am primit propunerea lui Iustin Paraschiv, unul dintre cei mai vizionari tineri din agribusiness-ul românesc care, din punctul meu de vedere, a reușit să repună bazele zootehniei românești. Au fost 5 ani dinamici, petrecuți alături de colegii mei din CARMISTIN. În prezent sunt CEO pentru Agrii România, și pot spune deschis că sunt rodul acelor frumoase experiențe profesionale, care m-au ajutat să-mi formez o carieră solidă.

Cu ce se diferențiază cariera în agribusiness față de alte domenii?

În primul rând, domeniul agribusiness este un domeniu într-o continuă schimbare și care are ca scop final adresarea unei nevoi de bază a omului, nevoia de hrană. În acest sens,  devii  mereu preocupat să aduci soluții, să dezvolți produse și tehnologii agricole pentru o agricultură durabilă și sustenabilă. Există și diferențe față de alte domenii, iar una dintre acestea este că noi lucrăm cu pământul, cu natura. Încercăm să aducem în fermele românești inputuri de calitate pentru producții de calitate, asigurând astfel alimentele de bază ale consumatorilor. În toate domeniile există oportunități și provocări, însă pentru agribusiness marea provocare rămâne în continuare vremea. Atunci când invesești, bani, timp și efort vrei să fii răsplătit pe măsură, iar de cele mai multe ori fermierii își văd culturile compromise, de vină fiind vremea. Evident, mai există și alți factori externi care pot afecta întregul univers al businessului agricol precum: volatilitatea prețurilor pentru inputuri, volatilitatea prețurilor pentru culturile agricole. În plus, dacă în anumite domenii uneori anumite lucruri mai pot aștepta, în agribusiness nu este loc de amânare: tratamentele fitosanitare trebuie aplicate cu precizie, la momentul optim, recoltele trebuie strânse de pe câmp și depozitate corespunzător și exemplele pot continua. În concluzie, trebuie să fii lângă fermier atunci când are cea mai mare nevoie de tine și să-i livrezi la timp, indiferent de zi sau noapte.  

Cât de solicitantă este o astfel de funcţie şi care sunt elementele motivaționale?

Funcția de conducere într-o companie este una solicitantă, dar și plină de satisfacții. Iar lucrurile se simplifică, atunci când aduni în jurul tău o echipă profesionistă, orientată către succes. Ca și CEO am ocazia să-mi exercit toate abilitățile de leadership, gândirea strategică și decizională. Sunt multe lucruri care mă motivează: credibilitatea fermierilor în produsele și serviciile pe care compania Agrii România le are în portofoliu, parteneriatul stabil pe care l-am dezvoltat cu fermierii, dar și cu furnizorii, resursa umană din cadrul companiei pentru care eu, prin poziția pe care o am trebuie să le asigur atât stabilitatea financiară, dar și emoțională. Agrii are o poziție fruntașă pe piața de agribusiness, iar acest lucru este motivațional, și evident îmbucurător.

Care este este filosofia de business după care vă ghidați în carieră?

Ca și profesie sunt economist, absolventă a Academiei de Studii Economice, specializarea Management și absolventă a programului EMBA din cadrul ASEBUSS, în anul 2012. Studiind, dar și practicând am învățat foarte multe lucruri, care m-au ajutat în dezvoltarea mea profesională dar și ca om. Ca și filosofie de business, abilitatea de a lua decizii, înțelegerea profundă a businessului, gândirea strategică și considerarea oamenilor la adevărata lor valoare sunt elemente importante după care mă ghidez în carieră. De asemenea, este important să dezvolți o înțelegere complexă au unor situații, să ai capacitatea să transferi sau să imprimi prin atitudinea ta anumite comportamente constructive care să conducă la obținerea de rezultate.

Ce sfaturi le oferiţi tinerelor aspirante la o carieră de succes?

În primul rând să iubească profesia și domeniul de activitate pe care și l-au ales sau urmează să-l aleagă. Când pui pasiune și ai încredere în ceea ce faci, cu siguranță transmiți mai departe acest lucru și rezultatele vor fi pe măsură. Dorința de a învăța, capacitatea de a te autodepăși, spiritul pozitiv sunt elemente definitorii, de asemenea,  pentru o carieră solidă.    

În încheiere vă rugăm să transmiteţi un mesaj de suflet, tuturor femeilor din agribusiness.

Așa cum îmi place mie să spun: Fiți pregătite să gestionați cu tact situații dificile și să conduceți în stilul ”mână de fier în mănușă de catifea”. Încrederea în voi, feminitatea, perseverența, flerul vă ajută să depășiți orice obstacol. La mulți ani, doamne dragi!