Doamnele fermier înscrise în programul TalentA au finalizat cursurile gratuite de instruire

Poza TalentA_1

Lansat în România la data de 1 iulie 2020 de către Corteva Agriscience, TalentA, programul gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură pentru femeile inovatoare din mediul rural, a ajuns aproape de final.

Pe parcursul a două luni de instruire, peste 60 de doamne fermier au participat la cursuri online gratuite, segmentate în 2 module, 17 lecții: Competente de Business și Competente de Agri-Business. Programul online a fost construit de o echipă formată  din consultanții Starperformining – Radu Dumitru Stănescu, Andra Chiru, Dan Rusu, Daniela Necefor, Cristina Costăchescu, Iulia Teodorescu, Marius Dan și Adrian Marinică – care au instruit doamnele interesate de organizarea activității, comunicare în afaceri, negocieri avansate în vânzări, strategii comerciale, financiar, supply chain și marketing pentru anteprenori, obținerea finanțărilor precum și conducerea echipei și gestionarea situațiilor dificile. Li s-au alăturat experți din echipa Corteva – George Andron, Ana Maria Pascariu, Andrei Ciocoiu, Ion Mutafa, Valentin Mihai, Alfred Stefan, Jakab Arpad și Alexandru Staicu, care au împărtășit informații despre tehnologii  de cultură și cele mai bune practici pentru culturile de rapiță, floarea-soarelui, porumb, cereale și cartof, precum și pentru viticultură și pomicultură.

În perioada următoare, va avea loc construirea proiectelor inovatoare în Agri-Business, proiecte care trebuie să se axeze pe îmbunătăţirea securităţii alimentare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susţinerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice şi conservarea ecosistemelor, conform obiectivelor de sustenabilitate 2030, anunțate recent de Corteva.

Data limită de depunere a proiectelor este 9 octombrie. Un consiliu de experți format din specialiștii Corteva: Maria Cîrjă – Marketing Manager Romania și Moldova, Elena Nunca –  Commercial Finance Lead RO, MD & HU, Anca Mateescu – Controller Romania, Oana Musceleanu – Customer Service Leader CE , Mihai Valentin – CMM Corn & Soybeen, Andrei Ciocoiu – CMM Oilseeds, Ana Maria Pascariu – CMM Fungicides & Insecticides și Ion Mutafa – CMM Herbicides, alături de specialiștii Starperfomining: Radu Dumitru Stanescu – Founder & Managing Partner și Dan Rusu – Senior Consultant, va evalua și selecta cele mai bune 3 proiecte,  care vor fi premiate cu 12.000 $:

•     locul I – 5.000 $,

•     locul II – 4.000 $,

•     locul III – 3.000 $.

În data de 15 octombrie 2020, de Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural, va avea loc conferința de închidere a proiectului TalentA, anunțarea câștigătoarelor și decernarea premiilor pentru proiectele inovatoare.

Ionescu Jean – Country Leader România & Rep. Moldova- „Sunt mândru de primii absolvenți ai programului TalentA din România și fericit că reușim să ducem la final acest proiect adresat doamnelor fermier. Sunt încrezător că experiența și cunoștințele dobândite în cadrul cursurilor online de la profesioniști de top, vor ajuta fiecare doamnă fermier înscrisă în program să își dezvolte afacerea.”

Cîrjă Maria – Marketing Manager România & Rep. Moldova – „Vă așteptăm cu drag la conferința TalentA, ce va avea loc în data de 15 octombrie 2020, atunci când întreaga lume sărbătorește ziua femeilor din mediul rural, iar prin finalizarea acestui program, vom avea dublu motiv de sărbătoare.”

Radu D. Stănescu – Fondator Starperformining – „A fost o plăcere să colaborez cu fiecare doamnă înscrisă în acest proiect, atât în seminarele online, cât și prin intermediul lecțiilor sau mesajelor electronice”.

Pentru mai multe informații referitoare la programul TalentA accessați site-ul Corteva Romania.

Despre Corteva Agriscience

Corteva Agriscience este o companie agricolă globală, tranzacționată public, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie – incluzând un mix echilibrat și divers de genetică, produse pentru protecția plantelor și soluții digitale vizând maximizarea productivității pentru a contribui la sporirea randamentelor și rentabilității. Deținând unele dintre cele mai recunoscute mărci din agricultură și o serie de produse și tehnologii de top aflate în drumul către piață, poziționate pentru a genera creștere economică, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întregul sistem alimentar, îndeplinindu-și promisiunea de a îmbogăți traiul celor care produc și celor care consumă, de a asigura progresul pentru generațiile următoare. Corteva Agriscience a devenit o companie publică independentă la 1 iunie 2019, după ce fusese anterior Divizia pentru Agricultură a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro.

Urmăriţi Corteva Agriscience pe FacebookInstagramLinkedInTwitter şi YouTube.