Dr. Bioch. Ana Elena Cișmileanu
Eficiența producției este întotdeauna privită ca maximizarea producției obținute în raport cu cantitatea de aport utilizată. Eficiența utilizării furajelor se calculează de obicei ca kilograme de lapte produs pe kilogram de aport de substanță uscată (mai mare este mai eficient), în timp ce raportul de conversie a furajelor se calculează ca kilograme de aport de substanță uscată per kilogram de lapte (mai mic este mai eficient).
În sistemele de producție din sectorul ovine/caprine, eficiența furajelor poate fi măsurată luând în considerare două limite de referință diferite: animalul și ferma. La nivelul animalelor, modelele nutriționale urmăresc să ofere estimări exacte ale cerințelor de furaje, aport și producție. Principalul factor care influențează eficiența hranei este, fără îndoială, nivelul de producție al animalelor. Creșterile nivelului de producție diluează incidența cerințelor de întreținere asupra cerințelor totale pe unitatea de produs, crescând astfel eficiența furajelor.
Indicele de conversie a furajelor poate fi, de asemenea, interpretat ținând cont de aportul rezidual de furaje. Este definit ca diferența dintre aportul real de furaje și aportul prevăzut în funcție de greutatea și performanța animalelor. Un aport de furaje cu reziduuri reduse corespunde unui consum mai mic de furaje, pentru creșterea în greutate egală, deoarece animalele cu un aport de reziduuri reduse de furaje mănâncă mai puține furaje decât cantitatea estimată în funcție de greutate și de creșterea în greutate.
Aportul rezidual de furaje este considerat un indicator fiabil al diferențelor raportului de conversie a furajelor bazat pe fondul genetic divers al indivizilor. Este utilizat în mare parte în producția de carne mai mult decât în producția de lapte, datorită posibilității de a relaționa direct aportul rezidual de furaje cu depunerea de masă corporală. Reducerea aportului rezidual de furaj ar permite o reducere a costurilor de furajare. Mulți factori legați de fondul genetic individual și de condițiile fermei afectează aportul rezidual de furaje, precum rasele, vârsta, digestia și metabolismul de nutrienți, producția de energie, activitatea corpului, procesele de reglare termică și comportamentul de hrănire.
La nivelul fermei, eficiența nutrițională depinde de factorii nutriționali și de gestionarea lor, precum și de condițiile fermei sau de producție. Eficiența fermei crește atunci când, presupunând un nivel constant al producțiilor, intrările utilizate scad. Întrucât cheltuielile cu furajarea ocupă cea mai mare pondere în cheltuielile totale la ovine/caprine, este necesară optimizarea rațiilor furajere specifice pentru fiecare categorie de producție.
Etapele de lucru în alcătuirea unei raţii furajere pentru ovinele/caprinele de lapte încep cu:
– stabilirea listei de nutreţuri ce se doreşte a fi administrate, ţinând cont de specificul digestiei, calitatea, cantitatea disponibilă, anotimp, performanţa productivă a animalelor;
– stabilirea cantităţilor necesare pentru fiecare nutreţ în parte, astfel încât acestea să se încadreze în limitele maxime şi minime admise pentru categoria de animale pentru care se întocmeşte raţia;
– stabilirea cantității de nutrienți furnizate de fiecare furaj utilizaţ în raţie prin înmulţirea cantităţii de nutreţ cu valoarea lui nutritrivă, luată din tabelele de valori oficiale sau din buletinele de analiză existente la crescător;
– stabilirea valorii nutritive totale a raţiei prin efectuarea sumei valorilor nutritive ale fiecărui furaj ce compune raţia furajeră;
– se verifică dacă raţia furajeră acoperă cerinţele de nutrienţi ale animalului pentru întreţinere, producţie şi pentru produsul de concepţie, conform normelor de hrană;
– se urmărește întotdeauna maximizarea consumului de nutreţuri de volum și minimizarea consumului de concentrate.