Clubul Fermierilor Români lansează înscrierile la a patra ediție a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”

  • Programul se adresează tinerilor cu vârsta de până la 35 ani provenind din familii de fermieri
  • Se dublează numărul de participanți față de seria curentă: 120 de tineri vor fi selectați pentru seria a patra care va debuta în această toamnă

Clubul Fermierilor Români lansează înscrierile pentru o nouă serie a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. Peste 120 de copii de fermieri suntașteptați să participe la a patra ediție a programului, care va debuta în toamnă și care își propune să îi pregătească pe aceștia pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.

Obiectivul Clubului Fermierilor Români este de a pregăti peste 1.000 de tineri fermieri până în anul 2027.

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură își consolidează prin noua serie rolul important într-un proces complex de transformare a agriculturii românești, răspunzând creativ unor provocări majore comune tuturor țărilor europene: lipsa de atractivitate pentru agricultură a noii generații, asigurarea continuității în fermă (pe fondul îmbătrânirii populației) și riscurile asociate schimbărilor climatice, care necesită punerea la lucru a noilor tehnologii și modele de afaceri. Este primul program major european care vine cu o abordare integrată a temelor menționate, urmărind identificarea, antrenarea și susținerea unei noi generații de lideri în agricultură, oameni pregătiți să preia afacerea familiei, să se implice responsabil în viața comunității rurale, să fie vectorul transformării inovative a afacerii pe baze antreprenoriale și tehnologice.”,  a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv Clubul Fermierilor Români.

Referindu-se la conținutul programului și la participanți, Florian Ciolacu a adăugat: „Avem o viziune clară și pragmatică în ceea ce privește dezvoltarea acestei noi generații de antreprenori-lideri în agricultură. Cursurile planificate în program și stagiile de internship sunt alese să susțină punerea în valoare a acestor tineri, conștientizarea rolului lor în viitorul agriculturii și asumarea responsabilității în transformarea acestui domeniu, pentru prosperitatea afacerii familiei lor, a celor pe care îi conduc, a comunității rurale. Suntem bucuroși să putem anunța că deja a treia generație de cursanți este aproape de absolvire și așteptăm cu nerăbdare să creștem comunitatea tinerilor lideri – cei care reprezintă viitorul agriculturii românești”.

Lansat în anul 2019, programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” se adresează tinerilor cu vârsta de până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri (cu exploatația înregistrată la APIA), dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate.

Parteneri Program

Grupul Agricover, în calitate de Partener Principal al programului, continuă sprijinul financiar și pentru seria a patra a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”,acoperind integral cheltuielile de școlarizare pentru toți participanții.

”Promisiunea Agricover se conturează într-un proiect din ce în ce mai consistent, avem peste 100 de tineri fermieri beneficiari ai burselor de participare în cadrul programului Tineri Lideri pentru Agricultură, organizat an de an de Clubul Fermierilor Români și lansăm etapa de înscriere pentru a patra serie de cursanți care vor începe cursurile în toamnă. Suntem consecvenți misiunii declarate la nivel de grup, aceea de a susține generațiile următoare de tineri fermieri care se implică în ferme alături de părinții lor și de a le crea cadrul în care să-și dezvolte competențele de management și de leadership pentru agricultura performantă, transformată din ce în ce mai evident de fenomenele tehnologizării și digitalizării.”, a declarat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding SA.

Programul este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders, în calitate de Integrator, și are ca parteneri educaționali companii mari de training din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Curricula Program

Programul se desfășoară pe parcursul a șapte luni și cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; legislativ-juridic; fiscal-audit; tehnologie. Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz, iar transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin ancorarea lor în afacerea de familie.

Stagii de internship

Un punct major de interes în cadrul programului îl reprezintă stagiile de internship facilitate de Clubul Fermierilor Români, care se vor derula pe tot parcursul programului. Astfel, în funcție de interes, participanții se pot înscrie la stagii de internship la Bruxelles (Reprezentanța României la Comisia Europeană; Comisia de Agricultură din Parlamentul European, asociații europene ale fermierilor) sau în România, la instituțiile responsabile din agricultură (MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României) sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole.

Calendar înscrieri. Perioadă interviuri și selecție candidați

Înscrierile în ediția 2022-2023 a programului se desfășoară în perioada 21 februarie – 31 iulie. Tinerii care aplică pentru program vor trece printr-un proces de selecție în perioada 7 martie – 19 august, în urma unor întâlniri cu specialiștii Clubului. La sfârșitul fiecărei luni din perioada martie – august vor fi anunțați tinerii selectați să participe la program. Lista finală a tinerilor care vor participa la program va fi publicată pe 22 august.

Perioadă desfășurare Program

Cursurile sunt obligatorii și se vor derula în perioada octombrie 2022 – aprilie 2023, la București, câte o săptămână pe lună.

Mai multe informații despre programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” sunt disponibile la link-ul https://cfro.ro/tineri-lideri, iar formularul de înscriere în ediția 2022-2023 a programului poate fi completat online aici: https://cfro.ro/formular-inscriere-tineri-lideri.

Despre Clubul Fermierilor Români

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Activitatea asociației este organizată pe proiecte, bazate pe nevoile fermierilor, aprobate de Consiliul Director și puse în practică de unitatea executivă a Clubului. Proiectele vizează domeniile legislativ, fiscal, tehnologie și resurse umane și își propun să identifice soluții care să răspundă în mod real, concret, problemelor cu care se confruntă fermierii.

Clubul Fermerilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.

www.cfro.ro

Despre Agricover

Agricover Holding S.A. este o societate de tip holding, care deține trei entități de business, respectiv Agricover S.A. – specializată în distribuția de tehnologii agricole pentru fermieri, Agricover Credit IFN S.A. – instituția financiară nebancară specializată în finanțarea fermierilor, și Agricover Technology S.R.L, prin care Grupul, începând cu 2021, oferă fermierilor acces la inovațiile digitale din agricultura mondială și, practic, le facilitează acestora o transformare a modului în care își desfășoară activitatea prin intermediul accesării tehnologiilor digitale.

www.agricover.ro