Agricover – liderul pieței de agribusiness din România, lansează platforma specializată Crop360, care oferă partenerilor fermieri servicii de agricultură digitală, fiind un sprijin suplimentar în creșterea unor afaceri profitabile.
“Crop360 este o platformă de agricultură digitală integrată, construită pentru a le oferi fermierilor acces rapid la serviciile și informațiile specifice activităților de zi cu zi din fermă pentru a putea adopta decizii în timp real. De exemplu, Modulul Ferma Mea permite fermierilor monitorizarea de la distanță a evoluției culturilor prin prelucrarea imaginilor satelitare și determinarea unui set de indici de vegetație. De asemenea, platforma mai dispune de alerte meteo sau de alerte tip boli și dăunători, precum și de informări referitoare la accesul în câmp. Pentru construcția platformei am ales ca partener tehnologic Microsoft, îmbinând expertiza lor tehnologică cu cea de agricultură a grupului nostru, rezultatul fiind un produs de care suntem mândri”, a declarat Liviu Dobre, Director General Agricover Holding.
„Agricultura este unul dintre sectoarele economice esențiale și, la fel ca oricare alt domeniu, trece printr-un proces accelerat de transformare digitală. Noi, la Microsoft, suntem extrem de încântați de faptul că avem șansa să contribuim la dezvoltarea sustenabilă a sectorului agricol din România, și de pretutindeni, prin parteneriatele pe care le derulăm alături de companiile din acest sector. Obiectivul nostru este acela de a sprijini fermierii români în contextul în care provocările pe care trebuie să le rezolve sunt tot mai însemnate. Prin parteneriatul cu Agricover ne propunem să punem la dispoziția acestora soluții de tip cloud, instrumente și platforme, precum Crop360, care simplifică munca fermierilor și îi ajută să-și gestioneze cât mai bine și ușor culturile agricole și să maximizeze producția, eficientizând în același timp utilizarea resurselor”, a declarat Bogdan Putinică, Country General Manager Microsoft România.
Crop360. Conectează fermierii de astăzi cu agricultura de mâine.
Prin accesarea platformei Crop360, fermierul primește acces la o serie de instrumente digitale gândite special pentru gestionarea optimă a activităților din fermă. Odată ce fermierul și-a importat parcelele din APIA, poate monitoriza stadiul de creștere al plantelor și starea lor de sănătate prin intermediul imaginilor satelitare. Își poate planifica lucrări în câmp și atribui sarcini angajaților din fermă, este alertat atunci când există probabilitatea de apariție a bolilor în cultură sau când există riscul de vreme extremă. De asemenea, poate localiza în orice moment echipamentele agricole și are acces la istoricul traseului parcurs de acestea. Alte facilități importante pentru fermieri le reprezintă organizarea în mod eficient a contractelor de arendă, gestionarea stocurilor de substanțe controlate și raportările către autorități.
Totodată, fermierii parteneri Agricover au o vedere de ansamblu asupra relației comerciale. Aceștia pot achiziționa rapid inputurile necesare prin intermediul magazinului online, pot avea acces la informații privind situația financiară, scadențele creditelor, tragerile și rambursările efectuate, precum și posibilitatea utilizării creditelor la un click distanță.
Despre Agricover
Încă de la înfiinţare, Grupul Agricover şi-a propus să deservească fermierii români şi să le ofere soluţii inovatoare, adaptate nevoilor lor, astfel încât aceştia să își poată consolida în mod sustenabil productivitatea, prin acces la tehnologii agricole performante la nivel internațional şi la soluţii de finanţare adaptate specificului sectorului agricol.
Agricover Holding SA reunește Agricover SA (specializată în distribuția de tehnologii agricole), Agricover Credit IFN SA (instituția financiară nebancară specializată în finanțarea fermierilor) și Agricover Technology SRL.
Agricover Technology SRL a fost înființată în 2020 și este compania prin care Grupul oferă fermierilor acces la cele mai noi inovații în agricultura digitală mondială, facilitându-le astfel transformarea modului în care își desfășoară activitatea.