Transformarea digitală dintr-o perspectivă agroecologică a fost un subiect cheie al panelului „Agricultură și Turism” din cadrul conferinței InnopRo 2024, care a avut loc la sfârșitul lunii octombrie la Ploiești.
Evenimentul a abordat teme privind digitalizarea sistemelor energetice și tehnologiile verzi, agricultura digitală, dezvoltarea durabilă a comunităților rurale, producția sustenabilă și economiile circulare aplicate în comunitățile inteligente – atât urbane, cât și rurale. Fiecare sesiune a adus noi perspective asupra modului în care digitalizarea poate transforma aceste domenii, susținând în același timp tranziția verde la nivel regional și național. O temă proeminentă a fost necesitatea creării de sinergii între centrele centrale europene Smart Agri și centrele de tip EDIH, precum WeH. A fost evidențiată importanța colaborării între diverse proiecte, apreciindu-se contribuția comună a USH și Inter-Bio în dezvoltarea unor inițiative precum “Coridorul Verde și Digital Dunărean”.
Un alt subiect important a fost dedicat aplicării unor tehnologii precum AI, big data, cibernetică și blockchain în domeniul sistemelor alimentare bazate pe principiile agroecologice. Un mesaj semnificativ privind integrarea agroecologiei cu turismul prin platforme digitale a fost prezentat de un start-up inovator, beneficiar al centrului.
Aceste probleme au fost, de asemenea, discutate la cea de-a doua conferință internațională Agroecology-TRANSECT de la Sevilla (5-7 octombrie 2024), unde s-au prezentat efectele intervențiilor agroecologice asupra biodiversității și climei, rolul mișcărilor sociale, impactul PAC asupra agroecologiei și rezultate din teste pilot și sondaje privind succesul și eșecurile sistemelor dinamice agroecologice. Discuțiile au inclus și monitorizarea biodiversității prin citizen-science și scenarii alternative pentru viitorul PAC, oferind o privire de ansamblu asupra provocărilor și oportunităților în contextul actual de politici și condiții socio-economice.
„În cadrul ambelor evenimente, am pledat pentru legătura esențială dintre agricultura ecologică și agroecologie, care au principii comune. Mișcarea ecologică este văzută ca parte integrantă a mișcării și științei agroecologice. Am subliniat că digitalizarea nu ar trebui să fie concepută doar ca o soluție tehnologică la modelul actual de agricultură intensivă, menită să atenueze unele dintre impacturile sale distructive, sporind în același timp controlul corporativ pe lanțul alimentar și diminuând și mai mult puterea fermierilor locali pe lanțuri valorice scurte. Susținem că principiile și considerațiile agroecologice sunt esențiale ca obiective strategice pentru
transformare în contextul agroecologiei, pentru a consolida valorile și practicile sale de bază. Fără o abordare agroecologică a transformării digitale, nu putem vorbi de o tranziție digitală sustenabilă. Acest risc este real”, a declarat Costin Lianu, coordonator al proiectelor Agroecology-TRANSECT și Wallachia eHUB, președinte Inter-Bio.