New Holland Agriculture lansează gama de combine CH Crossover Harvesting ce stabilește noi standarde de capacitate și versatilitate în sectorul combinelor din gama medie.
• Noul concept Crossover Harvesting integrează extraordinara tehnologie de separare Twin Rotor cu sistemul delicat de treier ce reprezintă punctul de referință al combinelor convenționale New Holland pentru a oferi tot ce e mai bun din cele două lumi.
• Cea mai mare productivitate din segment precum și cea mai mare capacitate de treier și de separare.
• O calitate excelentă a boabelor și a paielor, flexibilitate extraordinară de la un tip de produs la altul și fiabilitate demonstrată.
New Holland Agriculture lansează combina CH7.70, introducând pe piaţă un concept complet nou Crossover HarvestingTM care îmbină extraordinara tehnologie de separare Twin Rotor® cu renumita tehnologie convențională de treier.
Noua combină Crossover stabilește un nou punct de referință în ceea ce privește capacitatea combinelor din gama medie, oferind o calitate excelentă a boabelor și a paielor, simțindu-se în mediul ei cu orice tip de recoltă și în orice condiții. Motorul, extrem de eficient din punct de vedere al consumului, este echipat cu tehnologia HI-eSCR 2 pentru a respecta prevederile standardului Stage V și oferă o productivitate ridicată cu costuri de exploatare extrem de reduse. Această performanță este însoțită de nivelul superior de confort oferit de cabina Harvest Suite™ Deluxe.
Lars Skjoldager Sørensen, Manager Crop Harvesting Product Global, a comentat: “Am proiectat modelul CH7.70 pentru fermierii profesioniști și pentru prestatorii de servicii care doresc o combină ce oferă performanțe constante și ridicate în orice condiții de lucru și, de asemenea, un cost de deținere redus. Noua combină CH7.70 aduce clienților noștri toate beneficiile celor 45 de ani de excelență în separarea Twin Rotor împreună cu cea mai bună tehnologie de treier – cea mai bună productivitate din segment, calitate de top a boabelor și paielor, versatilitate de la un tip de produs la altul și fiabilitate cu costuri reduse de exploatare. Cu acest concept unic, New Holland inițiază o nouă etapă Crossover Harvesting.”
Lionel Gleyroux, Manager Combine New Holland pentru Europa, a afirmat: ”Noua combină Crossover creează un segment nou în gama New Holland, între combinele convenționale din gama medie și vârful de gamă reprezentat de combinele CR, extinzând gama de soluții oferite clienților noștri, modele capabile să răspundă nevoilor specifice tuturor tipurilor de aplicații agricole. Noul concept Crossover Harvesting se folosește de experiența dobândită de noi pentru a crea posibilitatea ca fiecare fermier și prestator de servicii să fie mai productiv, versatil și eficient. Oferă ce este mai bun din cele două lumi – tehnologia New Holland Twin Rotor și tehnologia convențională – pentru a asigura cea mai bună performanță din segment.”
”Cu noul concept Crossover Harvesting, clienții noștri obțin mai mult: productivitate mai mare, calitate ridicată, economie mai mare. Noile combine CH poartă cu mândrie emblema Crossover Harvesting pe caroserie pentru a semnala revoluția pe care o introduc sub capotă,” a adăugat Lionel Gleyroux.
Carlo Lambro, Preşedintele Mărcii New Holland, a concluzionat: “New Holland a revoluționat modul în care agricultorii recoltau în urmă cu 45 de ani. În prezent, prin lansarea noii combine CH Crossover Harvesting, se confirmă poziția sa de lider global în domeniul recoltării.”
”Marca noastră oferă o gamă largă de tehnologii capabile să răspundă cerințelor specifice ale fiecărei activități agricole, cu soluții axate pe inovație, sustenabilitate și o excelentă eficiență a costurilor.”
Crossover Harvesting oferă cea mai bună productivitate din segment și o calitate excepțională a boabelor și a paielor
Noua tehnologie oferă o productivitate cu 25% mai mare decât cea a combinelor convenționale din acest segment. Sistemul de treier cu două bătătoare dispune de o tobă de batere cu un diametru de 600 mm – cel mai mare din segment – cu un design heavy-duty pentru a oferi performanțe extraordinare de treier. Bătătorul de dimensiuni mari împreună cu contrabătătorul oferă cea mai bună combinație în ceea ce privește versatilitatea, adaptarea rapidă la tipuri diferite de produs, în mai puțin de 20 minute.
Viteza bătătorului este controlată din cabină de un nou variator hidraulic heavy-duty astfel încât operatorul poate să se asigure cu ușurință că viteza este adaptată perfect la tipul de produs și la starea câmpului. Aparatul de treier este combinat cu sistemul recunoscut New Holland OptiThresh™, ce se adaptează la starea și maturitatea produsului prin simpla repoziționare a părții posterioare a contrabătătorului – nu sunt necesare scule suplimentare. Atunci când partea superioară cu balamale este demontată de pe bătător, acțiunea de frecare este mult mai ușoară, îmbunătățind calitatea paielor.
Modelul CH7.70 combină acest sistem de mare capacitate cu două bătătoare cu conceptul New Holland Twin Rotor cu rezultate dovedite pentru a oferi experiența Crossover Harvesting. De peste 45 de ani de când a fost introdus, oferă cel mai eficient și delicat sistem de treier de pe piață, reducând în același timp boabele sparte. Sistemul Twin Rotor de 21 inch și având o lungime de 3,45 metri oferă cea mai mare suprafață de separare din segment, aproximativ 2,9 mp, și este perfect adaptat pentru misiunea modelului CH7.70. Sistemul necesită modificări minime ale setărilor atunci când se schimbă tipul produsului, ceea ce înseamnă o versatilitate extraordinară de la produs la produs.
Modelul CH7.70 poate fi echipat cu o gamă de hedere VarifeedTM cu o lungime de până la 9,15 metri, inclusiv o versiune nouă de 8,53 metri dezvoltată special pentru această gamă. Partea frontală a transportorului central poate fi reglată mecanic pentru a asigura o aliniere perfectă cu hederul, optimizând astfel unghiul de tăiere al fiecărui tip de heder pentru a oferi un debit uniform și, prin urmare, o productivitate crescută indiferent de tipul de produs.
Noul model CH Crossover Harvesting de la New Holland îmbină cele mai bune caracteristici ale tehnologiilor Twin Rotor și convenționale pentru cea mai bună performanță din segment.
Cel mai bun sistem de curățare cu flux de aer în triplă cascadă din segment oferă o capacitate cu până la 15% mai mare pe orice tip de teren
Capacitatea de curățare a modelului CH7.70 se îmbină perfect cu sistemul de treier și de separare. Este echipat cu sistemul unic de curățare cu efect în triplă cascadă New Holland TripleCleanTM ce mărește capacitatea de curățare cu până la 15% prin adăugarea unei cascade suplimentare în centrul compartimentului pentru boabe. Șnecul, ce transferă mai repede boabele către elevator, poate crește debitul, îmbunătățind și mai mult capacitatea.
Modelul CH7.70 oferă, de asemenea, performanțe impecabile pe plan înclinat datorită sistemului SmartSieveTM, ce compensează în mod automat cu până la 25% pantele laterale, menținând echilibrul perfect al sitei pentru o curățare uniformă. De asemenea, sistemul calibrează acțiunea sitei în funcție de viteza ventilatorului și de dimensiunea boabelor pentru a stabili unghiul optim de funcționare. Mai mult, premiatul sistem Opti-FanTM compensează automat debitul de aer în sistemul de curățare a boabelor atunci când utilajul acționează pe plan înclinat. Reduce viteza de funcționare a ventilatorului atunci când se deplasează în rampă astfel încât să nu se piardă boabe în spatele combinei și crește viteza acestuia atunci când deplasarea se face în pantă pentru a preveni înfundarea sistemului de curățare.
Versiunea Laterale menține confortul și capacitatea de recoltare pe suprafeţe înclinate
Pentru performanțe susținute pe plan înclinat, versiunea Laterale, care este echipată cu un robust sistem de nivelare, oferă o compensare transversală, de până la 18%, a pantei pe ambele părți.
Sistemul Laterale este suplimentar sistemelor standard Triple-Clean și de nivelare automata Smart SieveTM, rezultatul fiind o eficiență optimizată a operației de curățare pe teren denivelat.
Eficiență excelentă a consumului de combustibil și cost redus al deținerii
Modelul CH7.70 este echipat cu motorul Cursor 9 care dezvoltă o putere de 374 CP – cu 34 CP mai mult decât puterea dezvoltată de CX6.90 – pentru a oferi performanțe puternice și un consum redus de combustibil în orice situație. Respectă standardul Stage V privind emisiile datorită tehnologiei brevetate HI-eSCR 2 dezvoltate de FPT Industrial. Combina CH a fost proiectată astfel încât întreținerea sa să fie ușoară: doar patru puncte de lubrifiere pentru ca operațiile zilnice de întreținere să se efectueze foarte rapid, iar ușa de dimensiuni generoase din partea superioară a compartimentului pentru paie oferă acces ușor. Sistemul de tratare al gazelor de evacuare ce nu necesită mentenanță, alături de consumul de combustibil extrem de scăzut, are drept rezultat costuri foarte scăzute de exploatare.
Mai mult, garanția extinsă standard de trei ani (1.200 ore funcționare motor) ce acoperă motorul, transmisia și sistemul de tratare al gazelor de evacuare, împreună cu intervalele lungi de service de 600 ore, contribuie, de asemenea, la obținerea costurilor reduse de exploatare. Toate acestea atestă încrederea mărcii în calitatea superioară a combinelor sale, precum și angajamentul acesteia de a răspunde cererilor clienților în ceea ce privește transparenţa costului total al deținerii utilajelor agricole.