
Interviu cu Veronica Ciucă, Product Manager Sales & Marketing QEMETICA Agricultural Solutions Romania
Cum se poate construi armonios o carieră de succes în agribusiness?
În opinia mea, construirea unei cariere de succes în agribusiness, ca în orice alt domeniu, implică câțiva pași esențiali, de la obținerea unei diplome relevante în agricultură, economie agricolă sau domenii conexe, până la experiența practică și munca în teren care sunt importante pentru a înțelege dinamica industriei, dar și dezvoltarea abilităților.
Activitatea în agribusiness a devenit din ce în ce mai solicitantă în contextul provocărilor recente iar pentru a dezvolta o carieră de succes pe termen lung este nevoie de o gândire inovatoare, de o capacitate mare de adaptare precum și de anticiparea tendințelor și gestionarea eficientă a riscurilor. În ceea ce privește evoluția profesională, este important să fii perseverant, să ai un plan clar și să-ți stabilești obiective care te pot ajuta la menținerea traiectoriei ascendente.
Care sunt cele mai importante atribute ce definesc filosofia de business a femeilor din agricultură?
Există o tendință crescută de a promova și implica femeile în agricultură, încurajându-le să își asume rolul de leadership și să participe activ în procesul decizional la nivelul comunităților și al organizațiilor agricole..
Filozofia de business a femeilor din agricultura poate varia semnificativ în funcție de contextul cultural, economic și social în care acestea activează. Multe femei din agricultură promovează practici sustenabile care protejează mediul și resursele naturale.
Altele investesc în educația și formarea continuă, atât pentru ele însele, cât și pentru angajații lor. Acest lucru le ajută să rămână competitive și să îmbunătățească practicile agricole. În contextul provocărilor actuale, filozofia de business a femeilor din sectorul agricol se concentrează pe găsirea de soluții pentru a depăși aceste obstacole.
Ce sfaturi le oferiţi tinerelor aspirante la o carieră de succes și care este mesajul transmis tuturor femeilor din agricultură?
Pentru tinerele aspirante la o carieră de succes în agribusiness le transmit să investească în formarea profesională acumulând cunoștințele solide care să să le ofere o bază puternică.
Le mai spun să fie deschise la studio, pentru că agribusiness-ul este un domeniu dinamic și în continuă schimbare, fiecare experiență, bună sau provocatoare, oferind lecții valoroase. Totodată,să fie creative și deschise la noi idei, pentru că inovația este crucială pentru succesul în agribusiness.
Mesajul meu pentru toate femeile din agricultură este unul de încurajare și solidaritate: Vocea voastră contează! Femeile joacă un rol crucial în agricultură și în dezvoltarea comunităților rurale. Nu lăsați obstacolele să vă descurajeze! Continuați să înfruntați provocările cu mult curaj și hotărâre, inspirați-vă reciproc și susțineți-vă la fiecare pas! Implicarea activă și contribuția voastră pot transforma realitatea agriculturii și pot inspira o întreagă generație de tinere să urmeze aceeași cale!