Prof. univ. Dr. Gabriel POPESCU
Dr. Ing. Ioana Corina MOGA
Centrul de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu”
Sectorul zootehnic al Uniunii Europene deține o importanță strategică în arhitectura agroalimentară a continentului, având un rol esențial în asigurarea securității alimentare, menținerea echilibrului economic al zonelor rurale și furnizarea de produse alimentare cu valoare adăugată. Conform datelor Eurostat (2023), zootehnia reprezintă aproximativ 40% din valoarea totală a producției agricole în UE-27, iar bovinele de lapte constituie un pilon central al acestui ecosistem, cu peste 20 de milioane de capete crescute în ferme comerciale.
În acest peisaj european, state precum Germania, Franța, Țările de Jos și Polonia se disting prin eficiență ridicată, randamente superioare pe cap de animal și un grad avansat de tehnologizare a exploatațiilor. Spre exemplu, producția medie de lapte în Germania și Olanda depășește 9.000 litri/cap/an, în timp ce media Uniunii Europene este de aproximativ 7.300 litri/cap/an (European Milk Market Observatory, 2023). Aceste performanțe sunt rezultatul unor investiții continue în genetică, nutriție, automatizare și digitalizare, susținute la rândul lor de politici publice proactive și predictibile.
Prin contrast, România, deși dispune de resurse naturale considerabile, întâmpină dificultăți în atingerea acestor standarde. Deși sectorul bovin a cunoscut o tendință de stabilizare în ultimii ani, rămâne marcat de un grad redus de concentrare economică și de eficiență tehnologică scăzută. Datele INS (2023) indică o scădere a efectivului de bovine de la 2,5 milioane de capete în 2007 la aproximativ 1,85 milioane în 2023, dintre care doar în jur de 20% sunt crescute în ferme comerciale. Producția medie de lapte pe cap de animal se situează între 4.000 și 5.500 litri/an — semnificativ sub media europeană.
Unul dintre cele mai vizibile decalaje între România și statele vest-europene îl reprezintă nivelul dotării tehnice. Conform unui raport al MADR (2022), doar 15-18% dintre fermele comerciale de vaci de lapte din România utilizează sisteme de muls automatizat, iar sub 10% dispun de echipamente pentru monitorizarea microclimatului. În schimb, în Germania, Olanda sau Danemarca, digitalizarea proceselor – inclusiv managementul efectivului, ventilația automată sau monitorizarea furajării – este deja o practică standard în exploatațiile medii și mari.
Totuși, România dispune de avantaje competitive care, cu o strategie coerentă de valorificare, pot fi convertite în surse de progres. Printre acestea se numără: disponibilitatea încă ridicată de resurse furajere, costurile relativ scăzute cu forța de muncă, accesul la fonduri europene prin PNDR și PAC 2023–2027, precum și cererea tot mai mare pentru produse lactate locale, cu trasabilitate garantată.
Pentru a transforma aceste avantaje în câștiguri economice reale, este necesară accelerarea procesului de modernizare tehnologică. Integrarea sistemelor digitale de monitorizare, inclusiv cele destinate controlului microclimatului, poate contribui esențial la reducerea decalajelor față de fermierii vest-europeni, sporind totodată valoarea adăugată în exploatațiile românești. Mai mult, noua Politică Agricolă Comună (PAC) promovează cu insistență tranziția către „ferme verzi și inteligente”, iar investițiile în tehnologii sustenabile sunt prioritizate în alocările bugetare prin mecanisme de eco-condiționalitate și eco-scheme.
Privind mai profund, provocările fermierilor români sunt multiple și de natură structurală. Dimensiunea redusă a exploatațiilor, nivelul scăzut de capitalizare, gradul insuficient de tehnologizare și accesul limitat la inovațiile digitale limitează considerabil competitivitatea acestora. România deține aproximativ 33,5% din numărul total de exploatații agricole din UE, dar majoritatea acestora sunt de mici dimensiuni, cu o medie de 4,4 ha/exploatație, comparativ cu media UE de 15 ha/exploatație (Eurostat, 2023). Această fragmentare a structurii agrare reduce eficiența economică și face dificilă atragerea de investiții semnificative. Spre exemplu, în timp ce în Franța sau Germania o fermă medie operează cu peste 100 de vaci de lapte și utilizează echipamente automatizate, România are peste 134.000 de ferme mici de lapte (sub 10 capete), multe dintre ele fiind sub pragul rentabilității (MADR, 2022).
Performanța economică generală confirmă aceste diferențe. Un studiu publicat în revista Sustainability (2023) a comparat indicatori-cheie între statele UE, arătând că fermele românești au un Farm Economic Sustainability Index (FESI) de 29.262 EUR, comparativ cu media UE de 41.529 EUR. În ceea ce privește Farm Capitalization Index (FCI), România se situează la 13,8, în timp ce media europeană este de 18,96 — reflectând diferențe semnificative în dotarea tehnică. De asemenea, Profitability and Cash Flow Index (PCFI) variază în România între 118% și 136%, sub nivelul înregistrat în alte state (137%–157%), ceea ce indică o lichiditate mai redusă și o capacitate limitată de autofinanțare.
Nivelul de digitalizare este, de asemenea, un factor critic. Doar 15-18% dintre fermele comerciale de bovine din România utilizează echipamente de muls automatizat, iar sub 10% beneficiază de sisteme de monitorizare a microclimatului, în timp ce în țări precum Germania sau Olanda aceste tehnologii sunt prezente în peste 60% dintre exploatații. În plus, densitatea tractoarelor este un alt indicator relevant: în România există 1 tractor la 54 ha, față de 1 tractor la 13 ha în statele vest-europene, reflectând o productivitate scăzută și o dependență mare de munca manuală (Comisia Europeană, 2022).
Procesul de digitalizare este încetinit și de factori culturali și instituționali. Cercetările evidențiază obstacolele majore întâmpinate de fermele mici din România în adoptarea Agricultural Digital Solutions (ADS): costurile inițiale ridicate, lipsa competențelor digitale și sprijinul instituțional insuficient. Studiile relevă că reticența fermierilor români față de tehnologiile inteligente este influențată de nivelul scăzut de educație tehnică, dar și de lipsa unor exemple locale funcționale care să încurajeze schimbarea. În plus, poziționarea pe piață este adesea nefavorabilă. Fermele mari din Europa Occidentală sunt integrate în rețele eficiente de procesare și distribuție, în timp ce majoritatea fermelor din România vând laptele ca materie primă la prețuri reduse, fără capacitate de procesare proprie. Această dependență limitează valoarea adăugată captată de fermieri și accentuează vulnerabilitatea față de fluctuațiile pieței.
Nici în privința sprijinului financiar România nu stă avantajos. Raportul dintre subvenții și venituri este de 107%, sub media UE de 121%. Mai grav, doar sub 30% din fondurile europene ajung să fie transformate în investiții productive, comparativ cu peste 45% în fermele din statele dezvoltate.
Toate aceste diferențe structurale, tehnologice și instituționale creează o competiție profund inegală în interiorul pieței unice europene. În lipsa unui plan coerent de modernizare, fermierii români riscă să rămână blocați într-un model economic necompetitiv, vulnerabil la șocurile externe și incapabil să răspundă standardelor tot mai stricte privind calitatea, siguranța și sustenabilitatea.