AISR și-a reînnoit structurile de conducere

aisr cd2019

Deși în ultima perioadă Alianța Industriei Semințelor din România nu a mai fost atât de prezentă în mediile virtuale cum erați obișnuiți, aceasta nu înseamnă că activitatea nu a fost la fel de intensă.

În prima parte a acestui an AISR și-a înnoit structurile de conducere și și-a actualizat Statutul, astfel încât să poată apăra mai bine interesele membrilor săi, principalii actori ai industriei semincere din România.

După ce a fost ales un nou Comitet Director, compus din: Patrick Lafon (președinte), Maria Cîrjă (vicepreședinte), Andrei Măruțescu (vicepreședinte) și Mihaela Vasile (trezorier), a urmat selecția unui director executiv. Postul a rămas vacant ca urmare a retragerii doamnei dr. ing. Antonia Ivașcu, care a ocupat această poziție timp de șapte ani.

Noul director executiv al Asociației este Alexandru Grigoriev. Este un jurnalist cu o experiență de aproape 30 de ani, dintre care ultimii cinci în presa agricolă. Este licențiat în drept, cu un master în domeniul Dreptului Internațional și Comunitar, iar studiile de doctorat le-a făcut în domeniul Ecologiei, la Universitatea din București. În ultimii ani a publicat constant numeroase articole în revista „Lumea Satului”.

O altă noutate este schimbarea sediului AISR. Putem spune că ne aflăm mai aproape, la modul propriu, de sufletul  agriculturii românești. De acum, ne puteți găsi în clădirea Facultății de Management a USAMV București, la etajul al doilea, în Sala 62. În termeni poștali, Bd. Mărăști nr. 59, Corp P, etaj 2, Sala 62, Sector 1, București.

Pentru contact puteți folosi adresa de e-mail office@aliantasemintelor.ro sau numărul de telefon 0722 779 836, la care răspunde directorul executiv al Asociației.

Sursă material: AISR