- Politicienii împiedică performanța în agricultura românească – Legea arendei a fost respinsă cu o diferență de 2 voturi în ședința Camerei Deputaților din 9 aprilie 2024
- Două mandate succesive și Parlamentul României este incapabil să adopte o Lege a arendei care să susțină activitatea fermierilor din țara noastră
În numele fermierilor reprezentați de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România – PRO AGRO și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, cele trei organizații își exprimă dezamăgirea și revolta față de respingerea la vot a amendamentelor privind contractul de arendă în ședința Camerei Deputaților din Parlamentul României care a avut loc, marți, 9 aprilie.
După îndelungate și nenumărate consultări și negocieri, care au condus la acorduri privind soluțiile adoptate și compromisuri acceptate de toate părțile implicate în acest demers, în urma votului de ieri, fermierii își văd înșelate așteptările că vor avea, în sfârșit, o Lege a arendei care să le asigure stabilitate și predictibilitate și le va oferi siguranță și încredere în dezvoltarea afacerilor lor agricole.
LAPAR, PRO AGRO și UNCSV își exprimă aprecierea față de parlamentarii care au înțeles importanța acestei initiative legislative privind reglementarea unei durate minime a arendei și au votat pentru. În același timp, organizațiile solicită explicații argumentate parlamentarilor care au votat împotrivă sau s-au abținut, în condițiile în care consultările și negocierile cu fermierii și mediul asociativ durează de ani de zile pe acest subiect care face obiectul programelor de guvernare asumate de majoritatea formațiunilor politice din ultimele 2 mandate parlamentare.
LAPAR, PRO AGRO și UNCSV au făcut nenumărate demersuri, au transmis documente de poziție și au organizat sau au participat la întâlniri cu autoritățile naționale responsabile pentru agricultură (Guvern, Parlament, Președinție) și cu formațiunile politice, în care au prezentat solicitările fermierilor, cu argumente tehnice și economice, privind necesitatea adoptării unei Legi a arendei și importanța acesteia pentru fermierii din România.
În condițiile în care o treime din deputați a lipsit la ședința din 9 aprilie, propunerea legislativă pentru instituirea unei durate minime a contractului de arendă a fost respinsă cu concursul formațiunilor politice USR (care a votat în bloc NU), AUR (care a avut 23 voturi negative și doar un vot pozitiv) și al deputaților neafiliați (21 de abțineri sau vot negativ și doar 1 vot pozitiv). Parlamentarii prezenți de la PSD, PNL și UDMR au votat pentru adoptarea legii (au fost 3 abțineri la UDMR), iar reprezentanții minorităților au exprimat 14 voturi pozitive din 15.
Cele trei organizații resping cu fermitate argumentul de neconstituționalitate prezentat ca motiv pentru votul negativ, în condițiile în care:
- Parlamentul României a revizuit și modificat în ultimele luni prevederile legislative privind reglementarea duratei minime a contractului de arendă în Codul Civil, în urma sesizării CCR transmise de Președintele României. Reamintim că prin decizia sa, în esenţă, ”Curtea Constituțională a reţinut că, prin conţinutul normativ al legii, aceasta este o lege organică, dar a fost adoptată ca lege ordinară, ceea ce contravine dispoziţiilor art.73 alin.(3) lit.m) şi ale art.76 alin.(1) prin raportare la art.147 alin.(4) din Constituţie”, arată comunicatul de presă al CCR.
- În România, a fost în vigoare și și-a produs efectele până în anul 2011 Legea arendei nr. 16/1994, lege care a fost abrogată în contextul adoptării noului Cod Civil. Legea arendei nr. 16/1994 abrogată în 2011 prevedea o perioadă minimă de 5 ani pentru contractul de arendă.
Totodată, LAPAR, PRO AGRO și UNCSV resping cu fermitate argumentul conform căruia solicitarea fermierilor de a avea stabilitate este neconstituțională pentru că ar încălca dreptul de proprietate. Legea arendei nr. 16/1994 a fost în vigoare într-o perioadă îndelungată, Constituția României nefiind modificată din 1991 și fiind revizuită în 2003, când nu a fost inclusă nicio prevedere legată de contractul de arendă.
LAPAR, PRO AGRO și UNCSV își exprimă dezamăgirea și îngrijorarea că în acest moment România nu are o Lege a arendei în vigoare. Faptul că perioada de arendare nu este reglementată prin lege are un impact economic negativ semnificativ asupra afacerilor agricole, asupra investițiilor în tehnologie și eficienței gestionării fermelor pe termen mediu-lung, afectează predictibilitatea planurilor de business și reziliența fermelor mici și mijlocii, cu consecințe negative asupra competitivității fermierilor din România la nivel național și european.
Mai mult, lipsa acestei reglementări are impact negativ asupra resurselor naturale, în condițiile în care fermierii nu au predictibilitate și stabilitate pentru practicarea rotației culturilor, protecției biodiversitații solului, a investițiilor în sistemele de irigații și perdelele forestiere, iar atingerea țintelor privind suprafețele agricole împădurite rămâne doar un deziderat care apare în mod recurent pe fondul campaniilor electorale.
LAPAR, PRO AGRO și UNCSV vor continua demersurile pentru adoptarea unei Legi a arendei care să reglementeaze drepturile și obligațiile părților semnatare ale contractului de arendă, inclusiv instituirea unei perioade minime privind durata acestuia.
În acest sens, LAPAR, PRO AGRO și UNCSV fac un apel la fermieri și la mediul asociativ din România să facă front comun și să-și exprime nemulțumirea privind votul negativ de ieri. De asemenea, este vital ca producătorii agricoli să vină alături de cele trei organizații și mediul asociativ în demersurile viitoare pentru a-și susține și apăra interesele, în vederea obținerii unui rezultat favorabil privind mult așteptata Lege a arendei.
LAPAR – Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România este o organizație profesională, neguvernamentală și independentă, constituită în anul 2001 prin asocierea voluntară dintre asociații profesionale și societăți comerciale. LAPAR reprezintă interesele producătorilor agricoli în relația cu instituțiile Administrației centrale, precum și cu alte asociații și federații, interne și internaționale, responsabile cu gestionarea politicilor și programelor pentru agricultură, respectiv cu atragerea fondurilor destinate activității din agricultură. LAPAR este co-fondator Alianța pentru Agricultură și Cooperare, care este membru COPA-COGECA. LAPAR este, de asemenea, membru fondator OIPA Cereale, membru în Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și membru EURAF. Pentru informații suplimentare: www.lapar.ro.
PRO AGRO – Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raport cu instituţiile europene şi naţionale, publice sau private. Scopul Federației Naționale PRO AGRO este atins prin participare activă ca și partener de dialog în procesul de legiferare, dar și prin inițierea de acte normative atunci când se impune. Pentru informații suplimentare: www.federatiaproagro.ro.
UNCSV – Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal este o organizație profesională umbrelă a cooperativelor din sectorul vegetal înființată în 2017, care răspunde provocărilor cu care se confruntă membrii săi din cele 53 de cooperative agricole. Aceasta reprezintă și apără interesele cooperativelor agricole din sectorul vegetal în relația cu autoritățile statului, organisme naționale și internaționale. Scopul ei primordial este susținerea și promovarea valorilor cooperatiste, inclusiv prin exemple de succes și schimburi de experiență, a mijloacelor și metodelor de creștere a eficienței economice a cooperativelor agricole, de specializare, dezvoltare, consolidare și concentrare a activității cooperativelor agricole autohtone pentru a contribui concret la echilibrarea pozitivă a balanței comerciale cu produse agroalimentare din România. Pentru informații suplimentare: www.uncsv.ro.