Seminis, cel mai mare dezvoltator, producător şi promotor de seminţe de legume din lume a lansat şi în acest an seria evenimentelor dedicate legumiculturii, în plin sezon de recoltare.
Participanţii au avut posibilitatea să constate că hibrizii de legume Seminis îmbunătăţesc nutriţia şi reduc necesarul de substanţe chimice în culturi, sporesc randamentul acestora, iar în final asigură calitate şi productivitate.
Cel mai recent eveniment a avut loc sâmbătă 20 iulie, la ferma producătorului Dragoș Spiridon, din loc. Buda, comuna Râfov, județul Prahova, cu sprijinul distribuitorului zonal Fitofarm Seeds.
În cadrul întâlnirii, specialiştii Universal Group au prezentat hibrizii Seminis de ardei gras, ardei kapia și gogoșar, dar şi combatere biologică Koppert, care a ţinut tripşii sub control.
De asemenea, biostimulatorii şi îngrăşămintele foliare pe bază de macro şi microelemente, produse de Agritecno şi-au demonstrat eficienţa în culturile legumicole.
Printre hibrizii prezentaţi s-au remarcat cei de ardei gras Piedone şi Maradonna, ardei capia Kaptur şi Kaprima, dar și gogoşarul Pritannia F1.
Piedone – hibrid timpuriu, cu creştere nedeterminată, recomandat pentru cultura în spaţii protejate. Fructe de culoare alb-galbui, ce se transformă în roşu la maturitate, predominant în 4 lobi, greutate medie 210-230 g. Fructele sunt acoperite cu o ceară ce îi conferă un aspect comercial deosebit, asigură productivitate foarte ridicată și prezintă rezistenţă la TSWV.
Maradonna – hibrid timpuriu, cu creştere nedeterminată, recomandat atât pentru cultura în spaţii protejate neîncălzite, cât şi în câmp. Fructele sunt de culoare alb-galben, cu 4 lobi, mari, uniforme, greutatea medie fiind de 170-220 g. Hibridul prezintă toleranţă foarte bună la putregaiul apical.
Kaptur – hibrid cu creştere nedeterminată, timpuriu, recomandat atât pentru cultura în spaţii protejate, cât şi în câmp, destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării. Fructele sunt de culoare verde intens ce virează în roşu aprins la maturitate, de dimensiuni mari în 2 sau 3 lobi, greutate medie în spaţiul protejat aprox. 200 g, iar în câmp depăşeşte frecvent 130-150 g. Hibridul prezintă toleranţă deosebită la condiţii mai puţin favorabile de temperature, permite cultivarea timpurie atât în spaţii protejate, cât şi în câmp.
Kaprima – hibrid cu creştere nedeterminată, timpuriu, recomandat atât pentru cultura în spaţii protejate, cât şi în câmp. Fructe de culoare verde închis ce virează în roşu aprins la maturitate, predominant în 2 lobi, greutate medie 160-200 g. Se remarcă prin uniformitatea fructelor pe toată perioada de vegetaţie şi prin potenţialul deosebit de producţie. Hibridul prezintă rezistenţă la boala petelor de bronz – TSWV (IR).
Pritannia F1– hibrid nou de ardei gogoşar, timpuriu, 80-85 de zile de la plantare. El este recomandat atât pentru cultura în câmp, cât şi în spaţii protejate. Plantele sunt viguroase, compacte, cu internoduri scurte şi foliaj puternic, ce oferă o bună protecţie solară fructelor. Fructe predominante în 4 lobi, greutate medie 180-200 g, de culoare roşu închis strălucitor, gust dulce.
„Am organizat un eveniment special, în stil rustic, tradiţional, în care produsele au fost aşezate în coşuri de răchită . Baloţii de paie, preşurile, şervetele naţionale, dar şi tradiţionala ie purtată de fetele din echipa Universal Group au completat tabloul manifestării. Trebuie să vă spun că producătorul agricol deţine un spaţiu protejat de7500 mp, iar culturile arată foarte bine.
Pe lângă hibrizii de ardei gras, ardei kapia și gogoșar, legumicultorul a cultivat şi hibrizii de tomate Matissimo F1, Wrestler F1 şi Eterei F1. Un fermier profesionist, care a demonstrat că prin tehnologiile aplicate a obţinut recolte bogate şi sănătoase. Performanţa hibrizilor Seminis a fost încă o dată demonstrată aici, la Buda. Felicitări Dragoș Spiridon”, a precizat Valeria Tudor, consilier tehnic Universal Group, pentru redactorul revistei Business Press Agricol.
Universal Group este reprezentantul companiilor Seminis, Koppert şi Agritecno în România. Cu o experienţă de 20 de ani pe piaţa românească, Universal Group oferă hibrizi de legume de cea mai înaltă calitate, dar şi soluţii naturale pentru polenizare, fertilizare şi de combatere biologică a dăunătorilor şi bolilor.