Scrisoare deschisă către domnul ministru BARNA Tánczos,Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind privind necesitatea lansării de urgență a intervenției DR-31 – Contribuții financiare la plata primelor de asigurare

Stimate Domnule Ministru,

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) vă solicită
lansarea, în regim de urgență, a intervenției DR-31 – Contribuții financiare la plata primelor de
asigurare, precum și publicarea fără întârziere a condițiilor și calendarului de accesare a sprijinului.
Într-un context agricol marcat de fenomene meteorologice extreme tot mai frecvente, de
volatilitatea piețelor și de creșterea costurilor de producție, asigurarea culturilor reprezintă unul
dintre puținele instrumente efective de gestionare a riscurilor aflate la dispoziția fermierilor.
Numeroși fermieri au încheiat deja polițe de asigurare pentru actualul an agricol, bazându-se pe
continuitatea mecanismului de sprijin pentru plata primelor. În lipsa lansării intervenției DR-31 și
a unor informații oficiale clare, aceștia se tem că polițele deja contractate și, în unele cazuri, deja
achitate ar putea să nu mai fie eligibile pentru sprijin.
Această incertitudine creează dificultăți serioase de planificare financiară și riscă să îi penalizeze
tocmai pe fermierii care au acționat responsabil, încheindu-și polițele la timp pentru a-și proteja
exploatațiile.
Considerăm că fermierii nu trebuie să suporte consecințele întârzierilor administrative sau ale
absenței unui calendar clar de implementare. Excluderea polițelor încheiate înaintea lansării
oficiale a sesiunii ar putea descuraja utilizarea asigurărilor agricole în anii următori și ar slăbi
mecanismele de gestionare a riscurilor pe care politica agricolă urmărește să le consolideze.

  • lansarea în regim de urgență a intervenției DR-31 și anunțarea unui calendar ferm pentru
    deschiderea sesiunii de depunere a cererilor;
  • publicarea imediată a proiectului Ghidului solicitantului, pentru ca fermierii și societățile
    de asigurare să poată cunoaște din timp condițiile de eligibilitate;
  • confirmarea explicită a eligibilității polițelor de asigurare deja încheiate pentru actualul an
    agricol, cu respectarea condițiilor stabilite prin Planul Strategic PAC și prin legislația
    europeană aplicabilă;
  • stabilirea unei perioade de eligibilitate care să țină seama de calendarul agricol și de
    momentul în care fermierii sunt obligați, în mod obiectiv, să își încheie polițele;
  • evitarea introducerii unor condiții administrative retroactive care nu puteau fi cunoscute și
    respectate de fermieri la momentul semnării contractelor de asigurare;
  • asigurarea unui buget suficient pentru acoperirea cererilor eligibile și evitarea situațiilor în
    care fermierii care au contractat polițe cu bună-credință rămân fără sprijin din cauza
    epuizării rapide a alocării;

Subliniem că intervenția DR-31 nu reprezintă numai un sprijin financiar punctual, ci o componentă
esențială a politicii de gestionare a riscurilor în agricultură. În lipsa unui mecanism funcțional,
predictibil și lansat la momentul potrivit, fermierii pot fi determinați să renunțe la asigurarea
culturilor, ceea ce ar amplifica presiunea asupra bugetului public în cazul producerii unor
calamități de amploare.
Vă solicităm, prin urmare, să dispuneți măsurile necesare pentru lansarea imediată a intervenției
și comunicarea publică, în cel mai scurt termen, a modului în care vor fi tratate polițele deja
încheiate.
Forumul APPR își exprimă disponibilitatea de a participa la consultările necesare și de a pune la
dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale informațiile primite de la fermierii
membri privind dificultățile și riscurile generate de întârzierea lansării măsurii.

Cu considerație,
Consiliul Director al Formului APPR