ANALIZĂ: România nu-și mai poate permite finanțarea consumului pe datorie

• Viitorul Guvern trebuie să înceapă să construiască o economie care poate plăti datoriile, nu să mențină economia care creează permanent datorii;
• Impozitarea agresivă a mediului de afaceri a falimentat antreprenorii autohtoni a exportat locurile de munca in tarile dezvoltate și a trimis în șomaj angajații a zeci de mii de firme care s-au închis anul acesta;
• Firmele românești luptă pentru supraviețuire, iar angajații statului fac presiuni pentru salarii mai mari;
• Nu mai putem amaneta viitorul pentru a finanța prezentul;
• Fiecare leu împrumutat trebuie să aibă în spate o întrebare: CE PRODUCE?

Aproape 84 de miliarde de euro vor ajunge la scadență în 2027–2030. România trebuie să aleagă între o economie bazată pe consum și una bazată pe producție, procesare și investiții

România intră într-o perioadă extrem de dificilă pentru finanțele publice. În următorii patru ani, statul trebuie să refinanțeze aproximativ 83,9 miliarde de euro numai din principalul datoriei publice ajunse la scadență, fără a include deficitele viitoare, dobânzile și noile împrumuturi.

Datoria publică a depășit deja pragul de 60% din PIB: la sfârșitul trimestrului I 2026.

TABELUL CARE ILUSTREAZĂ DIMENSIUNEA PROBLEMEI

	Principal datorie ajuns la scadență*	Cheltuieli cu asistența socială	Investiții publice	Ajutor de stat pentru industria prelucrătoare**
2026	—	249,2 mld. lei	>160 mld. lei	5,313 mld. lei
2027	≈21,5 mld. €	—	—	—
2028	≈21,5 mld. €	—	—	—
2029	≈20,9 mld. €	—	—	—
2030	≈20,0 mld. €	—	—	—
2027–2030	≈83,9 mld. €	—	—	—

Valorile scadențelor reprezintă principalul datoriei menționat în profilul de rambursare și nu includ dobânzile, deficitele viitoare sau noile împrumuturi.

Schema de ajutor de stat 5,313 miliarde lei este o alocare pentru întreaga perioadă de aplicare a programului, nu o cheltuială anuală. Ea vizează investiții în industria prelucrătoare și produse pentru care România are deficite comerciale importante.

În 2026, se estimează că statul va cheltui cu asistența socială 249,2 miliarde lei, adică 12,2% din PIB, în timp ce investițiile publice sunt proiectate la 160 miliarde lei.

Această comparație nu înseamnă că România nu trebuie să își protejeze populația vulnerabilă. Asistența socială este necesară și trebuie menținută pentru cei care au nevoie de ea.

Problema este alta:

DE CE NU CONSTRUIM O ECONOMIE CARE SĂ REDUCĂ NEVOIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ?

Dacă banii publici sunt transformați în investiții productive, cu un grad mare de multiplicare, cum ar fi în fabrici, procesarea alimentară, energie, infrastructură, agricultură performantă, cercetare și educație profesională, economia ar genera:

locuri de muncă → venituri → profituri → taxe → contribuții → exporturi → creștere economică.

În schimb, o economie dependentă de consum și transferuri sociale riscă să intre într-un mecanism falimentar pentru țară:

împrumuturi → consum → importuri → deficit comercial → noi împrumuturi → dobânzi → taxe mai mari.

România a început să corecteze direcția, dar prea târziu și la o scară încă mică

In 2026 există o schimbare de direcție: Guvernul a aprobat o schemă de 5,313 miliarde lei pentru investiții în industria prelucrătoare, destinată inclusiv sectoarelor în care România are importuri ridicate și înregistrează un deficit comercial mare . Investițiile eligibile pornesc de la 50 milioane lei.

In 2025, schemele de ajutor de stat gestionate de Ministerul Finanțelor au însemnat finanțări de 1,85 miliarde euro, care au atras investiții totale de peste 4,2 miliarde euro și peste 36.000 de locuri de muncă.

Dar aceasta trebuie să devină o politică economică națională, nu o serie de programe izolate.

Adevărata problemă: România a pierdut capacitatea de a transforma banii în capital productiv

• Ani de zile am discutat si ne-am bazat pe o creștere economică  susținută de consum și generatoare de deficite;
• Am distrus sau am lăsat să dispară capacități industriale;
• Am redus capacitatea de procesare;
• Am rupt legătura dintre școală și economia reală;
• Am exportat materii prime și am importat produse finite;
• Am încurajat consumul fără să construim suficientă capacitate internă de producție;
• Lipsa de produse realizate intern a fost acoperită prin importuri care au dus la creșterea datoriei externe.

Schematic, aceasta este problema structurală a României și viitorul Guvern are obligația de a schimba paradigma.

Nu faptul că românii consumă, ci faptul că o parte prea mare din consum este alimentată de importuri, aceasta este problema economiei românești. Nu putem rezolva această problemă doar prin creșteri de taxe așa cum a făcut în ultimul an Guvernul Bolojan. Limitele acestei politice bazate doar pe taxare pentru reducerea deficitului bugetar le vedem astăzi cu toții. Sărăcirea populației și trimiterea în faliment a zeci de mii de firme  au dus la o scăderea economică fără precedent, chiar mai mare decât în perioada crizei economice asociate pandemiei de Covid.

Pentru a opri acest declin economic accentuat, România are nevoie de o schimbare fundamentală de politică economică care să se axeze pe câteva schimbări fundamentale :

*DE LA CONSUM LA INVESTIȚII

*DE LA IMPORTURI LA PRODUCȚIE

*DE LA MATERIE PRIMĂ LA PROCESARE

*DE LA FORȚĂ DE MUNCĂ IEFTINĂ LA PRODUCTIVITATE

*DE LA AJUTOARE PENTRU SUPRAVIEȚUIRE LA INVESTIȚII CARE CREEAZĂ VENITURI

*DE LA ÎMPRUMUTURI PENTRU CHELTUIELI LA CAPITAL PENTRU PROFIT

România nu trebuie să reducă protecția socială pentru oamenii vulnerabili. România trebuie să reducă, prin dezvoltare economică, numărul oamenilor care ajung dependenți de protecție socială. Aceasta este diferența dintre asistență socială ca soluție temporară și politică economică de dezvoltare pe termen lung. Deocamdată nici un guvern din ultimii 10 ani nu a fost interesat să dezvolte politici economice pe termen lung, ci a acționat doar electoral. Pentru aceasta a preferat să mențină o politică de protecție socială cu mult peste ce își permite statul român.

Statistica ne arată că în primul trimestru al anului 2026 din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 9 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale. Asta ne arată că pentru investiții în dezvoltarea țării nu mai rămâne aproape nimic.  Iar dacă mai adăugăm că din acel aproape nimic, cam totul s-a dus pe investiții fără sens într-o perioadă de criză, avem dimensiunea dezastrului în care ne aflăm.

Astăzi, când asistăm la un mare scandal între politicieni, pe de o parte, și între o parte a politicienilor și sindicate pe tema noii Legi a salarizării, pe de altă parte, mediul privat este sufocat de taxe și impozite și multe firme închid porțile. Aceeași lideri sindicali de 35 de ani, unii dintre ei pensionari deja, fac presiuni pentru creșterea salariilor în sectorul public, ignorând că mediul privat nu poate finanța mai mult aparatul imens al statului.

Peste 1,20 milioane de angajați la stat luptă pentru salarii mai mari, în timp ce mediul privat luptă doar pentru supraviețuire. Liderii marilor confederații sindicale, care în general reprezintă doar interesele angajaților de la stat, își fac din nou numărul de luptători ai dreptății sociale, dar nu sunt interesați de ce se întâmplă în economia reală.

Statistica arată că 52.741 de firme au fost radiate în șapte luni ale anului, după ce în 2025 au fost închise 144.000 de firme. Aceste cifre ascund în spate zeci de mii de șomeri, dar pentru veșnicii lideri ai confederaților sindicale singurul lucru care contează este creșterea salariilor la stat.

Creșterile salariale din ultimii ani din sectorul de stat, cu mult peste media din sectorul privat, nu au avut la bază criterii de performantă. Astăzi liderii mișcării sindicale refuză să recunoască că angajații statului au dus-o în ultimii ani mult mai bine decât le-ar fi permis veniturile statului, iar această situație nu mai poate continua pentru că nu mai sunt bani, iar deficitul bugetar nu mai poate crește.

Lipsa de viziune economică a liderilor sindicali a fost demonstrată încă o dată zilele acestea de Bogdan Hossu, liderul  CNS „Cartel Alfa”, care a cerut nici mai mult nici mai puțin creșterea impozitării mediului de afaceri pentru ca guvernul să aibă bani pentru creșterea salariilor în sectorul de stat prin noua lege a salarizării. Practic, sindicaliștii de la stat spun: “Cresteți taxele ca să ne dati nouă mai mult. Că mediul de afaceri se sufocă, nu ne interesează”.

Statul român are nevoie de reforma sectorului de stat. De la primării, la ministere și agenții, peste tot trebui operate reduceri de personal. Până acum, reforma sistemului de stat clamată de Ilie Bolojan a fost un simulacru. Două treimi dintre comunele din România nu îşi pot acoperi cheltuielile din propriile venituri şi au nevoie în fiecare an de bani suplimentari de la buget, 1.500 de comune au mai puțin de 1.500 de locuitori,  dar continuăm să plătim un aparat birocratic de 450.000 de persoane în administrația publică locală. Reducerea personalului din ministere și agențiile statului, promisă de premierul demis Ilie Bolojan a rămas neonorată.

Unde trebuie să investim

O strategie economică națională trebuie să pună în centrul său:

• industria prelucrătoare;
• procesarea produselor agricole și alimentare;
• energia și infrastructura energetică;
• irigațiile și infrastructura agricolă;
• industria de utilaje și echipamente;
• cercetarea și inovarea;
• digitalizarea producției si a institutiilor statului;
• infrastructura de transport;
• învățământul profesional și tehnic;
• dezvoltarea lanțurilor de producție interne;
• substituirea importurilor acolo unde România are avantaje competitive;
• creșterea exporturilor de produse cu valoare adăugată.

Fiecare leu împrumutat trebuie să aibă o întrebare în spate: CE PRODUCE?

Aceasta trebuie să fie noua regulă a politicii economice.

Dacă împrumutăm bani pentru consum, datoria rămâne si va creste cu dobanda.

Dacă investim banii într-o capacitate productivă competitivă, aceasta poate genera producție, profit, locuri de muncă, exporturi și venituri bugetare.

De aceea, înaintea oricărei noi majorări de taxe trebuie să existe:

STUDIU DE IMPACT + STRATEGIE DE ȚARĂ + ANALIZĂ COST/BENEFICIU + OBIECTIVE MĂSURABILE.

Nu putem cere sacrificii suplimentare economiei fără să răspundem la întrebarea fundamentală:

CARE ESTE PLANUL ROMÂNIEI PENTRU CREȘTEREA ECONOMICĂ?

Reducerea deficitului este necesară, dar reducerea deficitului fără creștere economică poate însemna doar comprimarea economiei. În aceste condiții, România trebuie să urmărească simultan:

deficit mai mic + producție mai mare + exporturi mai mari + procesare mai mare + productivitate mai mare + investiții mai mari.

ROMÂNIA NU ARE NEVOIE DE O NOUĂ POLITICĂ A SACRIFICIULUI. ARE NEVOIE DE O POLITICĂ A PRODUCȚIEI. Acest lucru se poate realiza pentru că:

Avem resurse naturale.

Avem teren agricol.

Avem energie.

Avem oameni.

Avem poziție geografică.

Avem acces la piața europeană.

Avem antreprenori.

Ceea ce ne-a lipsit prea mult timp a fost continuitatea unei strategii economice naționale.

Mesajul pentru decidenții politici este simplu:

Nu mai putem amaneta viitorul pentru a finanța prezentul.

Trebuie să împrumutăm, atunci când este necesar, pentru investiții care produc viitor.

Nu mai putem distruge capitalul productiv și apoi să ne mirăm că avem nevoie de taxe mai mari.

Nu mai putem exporta materia primă și importa produsul finit.

Nu mai putem avea o școală ruptă de economia reală și să pretindem că vom avea productivitate europeană.

Nu mai putem construi o economie bazată predominant pe consum și să așteptăm prosperitate durabilă.

România trebuie să facă trecerea decisivă:

• de la consum la producție;
• de la datorie la capital;
• de la importuri la procesare;
• de la asistență socială la locuri de muncă;
• de la supraviețuire la dezvoltare.

Decidenții români trebui să conștientizeze că o țară nu devine bogată pentru că împrumută mai mult. Devine bogată pentru că produce mai mult, procesează mai mult, exportă mai mult și investește mai inteligent.

Viitorul guvern trebuie să înceapă să construiască economia care poate plăti datoriile țării, nu economia care creează permanent noi datorii.