Clubul Fermierilor Români solicită transparență, consultarea proprietarilor și compensații în procesul de aprobare a Catalogului național al zonelor prioritare pentru biodiversitate

Clubul Fermierilor Români a transmis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor o scrisoare deschisă adresată ministrului Diana Anda Buzoianu, cu observații și solicitări privind proiectul de ordin pentru aprobarea Catalogului național al zonelor prioritare pentru biodiversitate, aflat în consultare publică. Documentul semnalează suprapuneri între zonele propuse și terenuri arabile lucrate, precum și absența unor etape procedurale prevăzute de lege înainte de includerea definitivă a suprafețelor în Catalog.

În cadrul dezbaterii publice din 10 august 2026, reprezentanții ministerului au precizat că lista zonelor prioritare pentru biodiversitate nu include terenuri încadrate ca arabil. Analiza realizată de Clubul Fermierilor Români indică situația inversă în cel puțin un caz documentat: în zona ROSCI0005ZPB Balta Albă – Amara – Jirlău – Lacul Sărat Câineni, conturul oficial al zonei propuse se suprapune cu terenuri arabile aflate în blocurile fizice APIA 152 și 109, UAT Balta Albă, unde se află culturi de câmp în rotație. Clubul solicită verificarea și clarificarea acestei situații și atrage atenția că, în absența unei hărți interactive publice, fermierii nu pot identifica alte suprapuneri similare.

Solicitările transmise ministerului vizează publicarea integrală a documentației studiului care a stat la baza identificării zonelor, în temeiul Legii nr. 544/2001, transpunerea hărților GIS în harta interactivă existentă pe site-ul instituției, precum și desemnarea zonelor numai cu acordul proprietarului și al unității administrativ-teritoriale, potrivit art. 40⁸ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2026. Clubul cere parcurgerea în ordine cronologică a etapelor legale, inclusiv înștiințarea prealabilă a deținătorilor de terenuri, anterior includerii definitive a zonelor în Catalog.

Documentul solicită, de asemenea, acordarea de compensații pentru pierderile generate proprietarilor, indiferent de tipul activității economice afectate sau de diminuarea valorii bunului, realizarea planurilor de management pentru ariile naturale protejate deja existente înaintea oricărei extinderi a suprafețelor protejate, valorificarea studiului științific similar elaborat de Academia Română și crearea unui mecanism de ajustare periodică a categoriilor de arii naturale protejate, corelat cu evoluția reală a habitatelor.

„Fermierii nu contestă obiectivele de conservare a biodiversității. Contestă un proces în care suprafețele sunt desemnate fără hărți accesibile, fără acordul proprietarilor și fără un mecanism de compensare. Agricultura are nevoie de reguli previzibile, construite pe date verificabile și pe consultarea celor care lucrează efectiv terenul”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv al Clubului Fermierilor Români.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă reprezintă peste 1.400 de companii agricole cu o suprafață cumulată de 1,6 milioane de hectare. Prin programe de formare, think tank-uri tematice și dialog instituțional activ cu autoritățile naționale și europene, Clubul acționează pentru creșterea competitivității și rezilienței sectorului agroalimentar românesc.