AUTORI: Dr. Ec. Steliana RODINO – CS I și Dr. Ec. Ancuța MARIN – CS III
Printre preocupările Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală, în ultimii ani, în Planul de Cercetare Internă, s-a regăsit și bioeconomia, fapt ce a determinat realizarea unui studiu în acest sens, derulat pe 3 ani, ce are ca scop evaluarea fezabilității potențialului bioeconomiei și pregătirea suportului științific pentru deciziile strategice vizând crearea sistemului agro-bio-economic național ca parte integrantă a strategiei naționale pentru bioeconomie.
Obiectivul general al proiectului îl constituie crearea unui suport pentru dezvoltarea economică și socială a zonelor rurale, prin exploatarea oportunităților oferite de posibilitățile de dezvoltare în domeniul bioeconomiei. Acest studiu va identifica și promova oportunități pentru diversificarea activităților economice în zonele rurale care pot aduce valoare adăugată prin crearea de locuri de muncă și o utilizare mai durabilă a resurselor. Obiectivele specifice, în număr de trei sunt: promovarea conceptului de bioeconomie; promovarea inovării, a transferului de cunoștințe și a antreprenoriatului în domeniul bioeconomiei; stimularea cooperării între diverse organizații pentru identificarea și exploatarea oportunităților existente în domeniul bioeconomiei.
Bioeconomia se referă la producția durabilă și conversia biomasei într-o gamă de produse alimentare, fibre și produse industriale și energie. Biomasa este orice material biologic regenerabil care este un produs în sine sau care poate fi utilizat ca materie primă în producția ulterioară. Scopul principal al conceptului de bioeconomie este de a găsi o modalitate de a fi mai durabil și mai puțin dependent de combustibilii fosili în viitor, deoarece disponibilitatea acestor resurse este strict limitată. Conform unor studii de specialitate, Societatea umană se așteaptă să treacă la faza următoare a industrializării, și anume bioeconomia.
În ultimii două decenii, Uniunea Europeana (UE )a acordat o prioritate deosebita conceptului de bioeconomie durabila și circulara. Scopul acestui model economic proiectat este de a reduce utilizarea combustibililor fosili, de a atenua efectele negative a ale fenomenelor induse de schimbările climatice, de a reduce dependența de importurile de resurse naturale și promovand astfel economiile locale. Accentul pe bioeconomie ca si model de dezvoltare este evidentiat prin multitudinea de inițiative politice ale UE. Un exemplu il reprezinta Pactul ecologic european care include o serie de strategii si planuri de actiuni fie dedicate direct bioeconomiei, sau care inclid capitole importante conexe domeniului. Programele de cercetare cuprind, de asemenea, ample directii de cercetare in domeniul exploatarii durabile a resurselor naturale si imbunatatirea proceselor biologice pentru o gestionare eficienta a resurselor disponibile.
Pana in momentul de fata, la nivel international au fost dezvoltate strategii de bioeconomie, atat la nivel regional și național, majoritatea în Europa, dar și în Statele Unite, Australia, America de Sud si Africa de Sud. Mai mult, in statele sau regiunile in care nu exista inca o strategie de bioeconomie desemnată, acest subiect a fost abordat în strategii conexe.
La nivel internațional, există două abordări diferite ale domeniului bioeconomiei, și anume:
- Bioeconomia – domeniu dezvoltat pe baza soluțiilor tehnologice oferite de aplicațiile biotehnologiilor (în domeniul producției primare agricole, domeniul medical-farmaceutice sau industrie) – abordarea Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD;
- Bioeconomia – domeniu dezvoltat în sensul exploatării eficiente a bioresurselor, bazat pe o abordare multi-sectoriala cuprinzând: sectoarele economice primare (agricultura, silvicultura, pescuit, acvacultura) furnizoare de bioresurse regenerabile, industria alimentară, industria celulozei şi a hârtiei, biotehnologia, precum și o parte a industriei chimice bazată pe reciclarea și recuperarea resurselor naturale și a industriei energetice (resurse regenerabile) – abordarea Uniunii Europene.
Într-o abordare atotcuprinzătoare, bioeconomia este reprezentată de producția și utilizarea resurselor biologice bazate pe cunoștințe avansate, procesele și principiile biologice si biotehnologice inovatoare pentru a furniza bunuri și servicii în mod sustenabil, în toate sectoarele economice.
În anul 2018, Comisia Europeana a lansat un plan de acțiune privind bioeconomia. Asigurarea siguranței alimentare și nutriționale reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale Planului de acțiune privind bioeconomia. Sistemele alimentare și agricole reprezintă aproximativ trei sferturi din totalul ocupării forței de muncă în bioeconomie și aproximativ două treimi din cifra de afaceri din țările europene.
O a doua direcție de acțiune identificată: gestionarea durabilă a resurselor naturale. O atenție deosebită se acordă îmbunătățirii capacității de evaluare și monitorizare a stării și evoluției resurselor naturale disponibile.
O a treia direcție de intervenție este reducerea dependenței de resursele neregenerabile. Se acceptă faptul că nu putem înlocui energia fosilă într-o proporție de la 1 la 1, dar trebuiesc depuse eforturi pentru a reduce dependența actuală și pentru a crește ponderea energiei regenerabile în producție și consum. Se recomandă, de exemplu, crearea unor biorafinarii la scară mică, care să asigure consumul propriu și o diversificare a veniturilor pentru actorii din mediul rural.
Combaterea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, ca al patrulea obiectiv al planului de actiune în domeniul bioeconomiei, se referă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe termen lung. Acest lucru se poate realiza prin promovarea unor practici de producție primară mai eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor. Consolidarea competitivității europene și crearea de locuri de muncă reprezintă dezideratul final al bioeconomiei.
Necesitatea de a încuraja antreprenoriatul și de a crește gradul de ocupare a forței de muncă a condus la formularea celui de al cincilea obiectiv pentru bioeconomie, și anume consolidarea competitivității UE și crearea de locuri de muncă. Măsuri în acest sens pot fi stabilite prin acordarea de sprijin financiar pentru diferite sectoare emergente, promovarea cooperării și parteneriatelor public-private și politici privind producerea de energie regenerabilă. Astfel, prin favorizarea sectoarelor incluse în sfera bioeconomiei, în detrimentul celor care implementează procese mai putin sustenabile, a fost vizată creșterea numărului de întreprinderi din sectorul bioeconomiei.
Primul pas către o strategie românească pentru bioeconomie a fost realizat prin includerea bioeconomiei în diferite strategii naționale sectoriale sau regionale. Sectorul bioeconomiei beneficiază de potențialul imens al agriculturii românești, în contextul unei cereri pentru alimente locale din ce în ce mai mare, un sector industrial cu standarde în creștere, cercetare aplicată cu succes în domeniul agricol cât și în industria farmaceutică. Siguranța și optimizarea alimentelor, dezvoltarea sectoarelor horticole, forestiere, zootehnie și pescuit sau valorificarea biomasei și biocombustibililor reprezintă alte subdomenii cu potențial de dezvoltare.
În România, pentru sectoarele cu implicații în Bioeconomie, la nivelul anului 2019 a fost estimată o cifră de afaceri de aproximativ 42.804,9 milioane de Euro (2% din media UE 28), agricultura înregistrând 16.395,5 milioane de Euro ceea ce reprezintă o pondere importantă din totalul sectoarelor economice (38,3%), insă doar 3.75% la nivelul UE. Având în vedere importanța agriculturii în economia noastră, România poate face progrese importante prin situarea fermierului în centrul procesului de tranziție la bioeconomie, adăugând alături de aceasta, alte sectoare emergente, cu valoare adăugată crescută.
Agricultura este principalul angajator al economiei românești (22% din totalul forței de muncă angajate la sfârșitul anului 2018), România fiind țara europeană cu cel mai mare număr de angajați în domeniu. La nivel regional (NUTS 2), cea mai mare pondere a ocupării în agricultură există în regiunea de dezvoltare Nord Est 30%, urmată de regiunea Sud Muntenia (26%), iar cel mai scăzut procent (fără a lua în considerare regiunea București-Ilfov) se înregistrează în Regiunea Centru (15%).
Evident, oportunitățile antreprenoriale din România vor veni în viitorul apropiat în domeniul agro-alimentar, mai degrabă decât în alte sectoare emergente. Sectorul agricol și economia rurală, în general, continuă să aibă un potențial de creștere substanțial, încă subutilizat. Cu toate acestea, ca valoare adăugată, România este cu mult în spatele altor țări europene, cu zone agricole mult mai mici și cu un număr mult mai mic de angajați. Valoarea adăugată brută a UE în agricultură a fost de 192,8 miliarde de euro în 2019 (30% din total sectoare bioeconomice), iar România a avut 8,22 miliarde de euro, reprezentând 4,26% în UE-agricultura si 57% din total sectoare bioeconomice din Romania.
În prezent, evaluarea resurselor disponibile la nivel regional pentru a reduce dependența de import și pentru a asigura securitatea alimentară la nivel național, reprezintă un punct cheie al oricărei strategii naționale. Mai mult ca oricând, asigurarea nevoilor imediate de hrană înseamnă o reorganizare și o transformare a tuturor paradigmelor, prin tranziția către activități cu valoare adăugată mai mare, mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, cu o specializare accentuată în direcția utilizării resurselor existente la nivel național. O astfel de reorientare are însă nevoie de o evaluare obiectivă a factorilor determinanți în dezvoltarea acestui sector emergent, prin identificarea sistemului de cercetare, inovare și transfer tehnologic existent. Acest lucru se poate realiza prin identificarea unor exemple de bune practici, organizații care pot deveni proiecte fanion pentru realizarea transferului tehnologic de la știință la practică și realizarea saltului de cunoaștere, în primul rând în sectoarele de bază ale producției.
În concluzie, este de reținut faptul că bioeconomia acoperă toate sectoarele și sistemele care se bazează pe resurse biologice (animale, plante, microorganisme și biomasă derivată, inclusiv deșeuri organice), funcțiile și principiile de functionare ale acestora. Bioeconomia include și interconectează: ecosistemele terestre și marine și serviciile pe care le furnizează; toate sectoarele de producție primară care utilizează și produc resurse biologice, adică agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură; și toate sectoarele economice și industriale care utilizează resurse și procese biologice pentru a produce alimente, furaje, produse procesate din bioresurse, energie și servicii.