
Esențial pentru organismele vii
Seleniul este un element chimic cu o serie de funcții care îl fac esențial pentru creșterea organismelor tinere, pentru fertilitatea la bovine și ovine și pentru prevenția unor stări carențiale: miodistrofia scheletică și cardiacă, necroza hepatică, diateza exudativă, necroza și atrofia pancreasului la pui și o stare de slăbiciune sau hipotrepsie la ovine și bovine.
Deficitul de seleniu este frecvent asociat și cu deficitul de vitamina E.
Importanța seleniului în organism
Seleniul prezintă acțiune antioxidantă, exercitată în principal, prin intermediul enzimei glutation-peroxidază, precum și de stimulare a sintezei proteinelor.
Seleniul stimulează creșterea ubichinonelor, absorbția și încorporarea fosforului și a calciului în oase etc..
Există trei categorii de afecțiuni cauzate de carența de seleniu și/sau de vitamina E.
Primele sunt bolile care pot fi prevenite parțial sau integral, produse fie de tocoferoli ca vitamina E, fie de seleniu: necroza hepatică la porci, diateza exsudativă a puilor, encefalomalacia puilor, atrofia și necroza pancreatică a puilor.
Apoi, sunt stările carențiale dependente numai de tocoferol, tulburări de reproducție și fertilitate la păsări.
În plus, sunt și miodistrofiile nutriționale, care inițial evoluează consecutiv carenței de seleniu, dat sunt influențate favorabil și de tocoferol.
Seleniul & Fertilitatea
Seleniul administrat parenteral, mai ales în zonele unde există carențe, influențează favorabil fertilitatea. Astfel, administrarea seleniului la oi cu 4 – 6 săptămâni înainte de montă, poate crește fertilitatea de la 40 la 60%, reducând concomitent, mortalitatea la miel.
În efectivele unde există miodistrofie, se recomandă administrarea de ROMSELEVIT la oi, cu 4 săptămâni „ante-partum”, repetă apoi după 90 de zile.
Un aspect legat indirect de fertilitate este efectul favorabil al seleniului în prevenția retențiilor placentare la vacă. Într-adevăr, în condițiile unui regim furajer cu conținut carențat de seleniu (0,017-0,047 ppm Se) și a prezenței ureei, s-a obținut reducerea retențiilor placentare prin administrarea de ROMSELEVIT cât mai aproape de fătare sau la 21 de zile „ante-partum”. Creșterea aportului de seleniu în hrană, în ultimele 3 săptămâni „ante-partum” reduce la zero incidența retențiilor placentare.

Slăbiciunea sau hipotrepsia, dependentă de seleniu la rumegătoare
Deși nu reprezintă o entitate bine conturată clinic, această stare de slăbiciune denumită selenium resposive „unthriftiness” se întâlnește la miei și la bovinele de toate vârstele, pe terenurile sărace în seleniu sau tratate excesiv cu superfosfați.
Aceasta se prezintă la miei sub forma unei stări de proastă întreținere, fără spor de creștere sau cu spor redus, lâna având un aspect păros, aspru.
La viței, alături de aceeași stare generală proastă, se poate constata și diaree incoercibilă.
Prevenția acestei stări se poate obține, la miei, administrând seleniu la lotizare, la înțărcare și la intervale de 3 luni.
Curativ, la viței, s-au obținut rezultate excelente prin admnistrarea orală a două doze zilnice de ROMSELEVIT buvabil. La miei, se recomandă tot la 3 luni oral.
Cu toate că necesarul exact de seleniu nu este cunoscut la toate speciile, se apreciază că un aport de 0,1 ppm Se în hrană, raportat la substanța uscată, este suficient pentru a corecta rațiile deficitare.
Soluția buvabilă ROMSELEVIT cu vitamina E și seleniu produsă de Compania Romvac, se va administra în dozele recomandate în funcție de specie și greutate.

Dr. Cătălin Tudoran
Șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac
