În 2017 începeam prezentarea fermierilor campioni prin a menționa faptul că rapița a avut un an excelent, iar fermierii producții record. Nu același lucru îl putem spune și acum, pentru că vremea capricioasă a afectat culturile, iar la nivel de țară, producțiile vor fi mult mai mici. Cu toate acestea, agricultorii care au ales hibrizii Pioneer se bucură de rezultate. În fiecare județ există fermieri campioni, care au avut încă o dată încredere în produsele Pioneer.
“România nu are un an foarte bun în ceea ce privește producțiile la rapiță, nu am fi avut cum să avem culturi de excepție pentru că vremea secetoasă din toamna trecută, apoi din primăvară, au afectat lanurile de rapiță. Cred că media din acest an va scădea cu 40% față de anul trecut, va fi în jur de 1.800 – 2.000 kg/ha. Cu toate acestea, ca în fiecare an, compania noastră poate desemna fermierii campioni”, a declarat Jean Ionescu, director Corteva Agriscience Divizia de Agricultură DowDuPont.
Ferma cu care începem prezentarea rezultatelor din acest an este Agrozootehnica Adunații Copăceni (foto 1), județul Giurgiu, unde inginerul Mihai Pascu a obținut cu hibridul PT225 – 5.080 kg/ha. Acolo am efectuat și o recoltare live unde am putut observa îndeaproape rezultatele. În cadrul fermei s-au semănat 3 hibrizi Pioneer, iar recoltarea la care am participat a fost într-un lan de 50 ha, semănat cu hibridul PT225. “Ca tehnologie, am semănat acest hibrid în data de 25 august 2017, pe un teren foarte bine pregătit. Înaintea semănatului, am aplicat o cantitate de 300 de kg/ha de complex triplu 15, apoi am semănat 50 de boabe germinabile/m², iar răsărirea a fost foarte uniformă și densitatea a fost foarte bună. Am aplicat în toamnă un insecticid, un graminicid și un fungicid. După care, în primăvară am aplicat 100 de kg/ha de uree și 300 de kg/ha de nitrocalcar. În primăvară, când terenul ne-am permis să intrăm, am aplicat un insecticid și un fungicid. Am aplicat ierbicidul Galera Super datorită umidității din prima parte a primăverii și am avut o eficiență foarte bună. Aleg hibrizii Pioneer datorită stabilității pe care o au, sunt toleranți la boli și au o creștere foarte bună în primăvară. Anul acesta am avut destul de multe probleme din cauza umidității în prima parte a primăverii. În a doua parte a primăverii, am avut secetă, pe o perioadă destul de mare, alternanța de temperatură dintre zi și noapte a fost destul de ridicată. Acest hibrid este unul semitimpuriu și merg pe acest tip de hibrizi, pentru a păcăli perioada de arșiță, iar perioada înfloritului să fie în cele mai bune condiții, atunci când clima este puțin mai blândă cu noi”, a declarant fermierul campion Mihai Pascu.
Din județul Giurgiu, mergem în județul Arad, localitatea Nădab, acolo unde Manea Daniel (foto 2) lucrează 220 ha, iar rapiță a semănat pentru prima oară în acest an pe 22 ha. A ales hibridul PT225, iar la finalul campaniei a obținut 4.820 kg/ha, deși în fotografie apare producția de 4.700 kg/ha, agricultorul ne-a detaliat rezultatul final după recoltarea ultimei sole, unde cultura s-a dezvoltat mult mai bine, iar media finală a crescut. “Am semănat rapița după cultura de grâu. Am arat la 25-30 cm, am aplicat 200 kg/ha complex 18.46.0, am efectuat o trecere cu combinatorul și am semănat în jurul datei de 1 septembrie. În toamnă am mai aplicat un tratament cu regulator de creștere și am aplicat un foliar, iar cultura a intrat în iarnă în 7-8 frunze. În primăvară am mai aplicat 300 kg/ha de îngrășământ granulat pe bază de azot și sulf, plus încă două tratamente, primul în faza de 8-10 frunze, iar următorul după o săptămână jumătate. Am recoltat în jurul datei de 20 iunie și pot spune că am fost foarte mulțumit de cultură, mai ales că a fost un an dificil, iar pentru mine prima experiență cu această cultură. În toamnă voi semăna din nou hibrizi Pioneer, cred că aceeași suprafață”, a punctat fermierul arădean.
Moldoveanu Florin (foto 3) este un alt fermier campion la rapiță, obținând 4.400 kg/ha cu hibridul PT264. Acesta lucrează în localitatea Vâlcelele, județul Călărași, 408 ha, dintre care pe 110 ha a semănat rapiță, după păioase. “Pentru a păstra apa în sol am făcut lucrări minime, am scarificat și mai intrat cu un tiger și un disc, am aplicat 18.46.0 – 250 kg/ha și am început semănatul la finalul lunii august. În primăvară am mai aplicat 300 kg/ha de azot și 150 kg sulfat de amoniu. Cultura a beneficiat și de 3 tratamente, însă din cauza vremii am avut diverse problem în cultură și totuși am obținut o producție neașteptată. Am avut și alți hibrizi în cultură, dar PT264 mi-a oferit cea mai bună producție”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în această toamnă va semăna cel puțin 100 ha cu rapiță și deja a ales hibrizii PT264, PT225 și noul hibrid PT275.
Continuăm prezentarea fermierilor campioni la rapiță. Producțiile pe care le prezentăm în continuare au fost înregistrate în județele Teleorman, Brăila și Vrancea. Hibrizii care au performant în aceste zone au fost PT234, PT264, PT200CL și PT225.
Primul fermier campion este Andrei Nicu (foto 4), care lucrează 2.300 ha în județul Teleorman, rapiță a avut în acest an pe 740 ha, iar hibrizii Pioneer i-au oferit producții care l-au mulțumit. “Am obținut 4.400 kg/ha la hibridul PT264 și 4.200 kg/ha cu hibridul PT234, cultură semănată după grâu. Ca de obicei, am scarificat, am pregătit terenul pentru semănat, am fertilizat cu 18.46.0 – 200 kg/ha, după care am semănat în jurul datei de 1 septembrie. În toamnă am aplicat un tratament cu insecticide, fungicide și am aplicat un îngrășământ foliar pe bază de bor. După care, în primăvară am fertilizat cu 250 kg/ha uree și 170 kg/ha sulfat de amoniu. Am mai aplicat un îngrășământ foliar pe bază de bor. Primul tratament, în faza de 10-12 frunze, constând în fungicid și insecticid, după trei săptămâni am aplicat al doilea tratament – foliar, fungicid și insecticid, iar când plantele erau pe jumătate înflorite, am mai aplicat un insecticid și un fungicid ”, a punctat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că a obținut aceste producții în neirigat și că a recoltat în intervalul 21-25 iunie. În această toamnă intenționează să semene rapiță pe 740 ha, a ales deja hibrizii care i-au asigurat în acest an o recoltă bogată, PT264 și PT234, plus doi noi hibrizi din portofoliul Pioneer.
Bogdan Radu Micu (foto 5) este un alt fermier campion la rapiță. Acesta lucrează 250 ha în localitatea Lanurile, județul Brăila, iar rapiță a semănat în acest an agricol pe 60 ha. Hibridul PT234 i-a asigurat cea mai bună producție – 4.110 kg/ha. “Am semănat rapiță după rapiță, așa că am început cu arătură la 27-30 cm, am efectuat două treceri cu combinatorul, și am semănat între 17-24 septembrie, pentru că a și plouat în această perioadă. Înainte de semănat am aplicat îngrășăminte 11.52.0, 270-300 kg/ha, iar la semănat am aplicat și un îngrășământ microgranulat. La răsărire am aplicat un insecticid sistemic și de contact, dar și un fungicid. În primăvară, am efectuat două tratamente care au constat în aplicarea unui insecticid, a unui fungicid și a unui îngrășământ foliar. În ceea ce privește fertilizarea, am mai aplicat 130 kg/ha de sulfat și 170 kg/ha azotat. Toată cultura a fost în neirigat și am recoltat în jurul datei de 20 iunie”, a punctat Bogdan Radu Micu. Agricultorul a mai adăugat faptul că în această toamnă va semăna 20 ha cu rapiță și a ales pe lângă hibridul PT234, cel care i-a adus titulatura de fermier campion, și hibridul PT264.
Cristian Isvoranu (foto 6) a devenit fermier campion datorită hibridului PT264, care i-a oferit 4.100 kg/ha. Acesta lucrează 400 în județul Teleorman, iar cu rapiță a avut 40 ha. “Cultură premergătoare pentru rapiță a fost grâul. Am dezmiriștit, am efectuat o lucrare cu discul, am fertilizat cu îngrășăminte complexe – 200 kg/ha și am semănat cu pregătire, în jurul datei de 25 august. Apoi am aplicat un erbicid și tot în toamnă am mai aplicat un insecticid și un fungicid, iar în noiembrie, unde a fost cazul, am mai dat un insecticid. În primăvară am fertilizat cu 300 kg/ha de uree, am aplicat un erbicid, insecticid și un fungicid. Cultura a mai primit și două îngrășăminte foliare, unul pe bază de sulf și altul pe bază de bor, apoi în luna mai am efectuat încă un tratament și bor. A fost exces de umiditate, dar după aplicarea tratamentelor, plantele și-au revenit”, a specificat agricultorul. Fermierul campion a mai adăugat faptul că a recoltat la jumătatea lunii iunie, iar pentru această toamnă a ales hibrizii PT264 și PT225 pentru 70 ha.
Hibridul PT200CL i-a asigurat 3.840 kg/ha fermierului Ion Oprina (foto 7) din localitatea Măldăeni, județul Teleorman. “Lucrez 1.100 ha, iar cu rapiță am avut 315 ha. În general semăn după grâu, iar pregătirea terenului constă în arătură la 30 cm, discuit și fertilizat – am aplicat îngrășăminte complexe – 18.46.0, 200 kg/ha și am semănat începând cu sfârșitul lunii august. În toamnă am aplicat un erbicid și un insecticid, după care în primăvară am fertilizat cu 200 kg/ha de nitrocalcar, atunci am aplicat și un fungicid, apoi am mai aplicat un fungicid și un insecticid de contact, al treilea tratament a constat în aplicarea unui alt erbicid și a unui fungicid, iar ca fertilizare a mai adăugat 200 kg/ha de uree. Am recoltat începând cu 20 iunie, pot spune că a fost un an mai dificil pentru cultura de rapiță. În toamnă voi semăna aproximativ aceeași suprafață cu rapiță. Am ales pentru 100 ha hibrizii PT200CL și PT275 ”, a declarat fermierul campion.
Hibrizii Pioneer au performat și în cadrul fermei Avicola Focșani (foto 8), unde din cele 1.500 ha, 370 au fost semănate cu rapiță. Domnul inginer Florin Albu ne-a detaliat tehnologia de cultură, datorită căreia producția din acest an a ajuns la 3.200 kg/ha la hibridul PT225. “După ce am recoltat grâul, am început pregătirea terenului pentru rapiță. Am arat la 25 cm, apoi au urmat două lucrări, una cu discul și una cu combinatorul. Înainte de semănat am aplicat DAP 18.46.0 – 200kg/ha și am semănat în perioada 1-10 septembrie. În toamnă am aplicat un fungicide și un erbicid antigramineic. În primăvară am fertilizat fazial, în două treceri – azotat de amoniu 100 kg/ha și sulfat de amoniu 100 kg/ha, substanță comercială. Am aplicat un tratament cu fungicid, atunci când plantele aveau 8 frunze, am aplicat insecticid, unde a fost cazul încă un antigramineic și un foliar pe bază de aminoacizi, asta datorită iernii târzii. În cultură au fost și flori avortate, într-un procent de maxim 5%. Al doilea tratament a constant în aplicarea unui insecticid, a unui fungicid și un foliar pe bază de microelemente. Cultura a fost în neirigat, am recoltat la sfârșitul lunii iunie. Pentru această toamnă intenționăm să semănăm 550 ha cu rapiță, urmează să alegem și hibrizii”, a declarat fermierul campion.
Fermieri campioni la rapiță cu producții de peste 5 t/ha
Într-un an agricol dificil din punct de vedere climatic mai ales pentru cultura rapiței, hibrizii Pioneer au demonstrat încă o dată faptul că la proba cântarului fermierii nu au cum să fie dezamăgiți. De exemplu, în vestul țării, hibrizii PT264 și PT225 au garantat fermierilor Achim Zeno Cătălin și Nagy Attila producții de 5.970 kg/ha respectiv 5.060 kg/ha.
Achim Zeno Cătălin (foto 9), din localitatea Șimand, județul Arad, lucrează în cadrul fermei Agroindustriala Scânteia 2.000 ha, iar anul acesta a cultivat rapiță pe 360 ha. În cadrul fermei, rapița ocupă un loc important și asta nu de ieri de azi, iar obiectivele agricultorului nu vizează mărirea suprafeței cultivate cu rapiță, ci producția obținută pe hectar.
“Anul acesta am semănat rapița după grâu și soia, trebuie să spun că în fermă respectăm cu strictețe rotația culturilor, iar rezultatele se văd. Mereu mergem pe tehnologia clasică: arătură, disc, combinator, iar în unele sole efectuăm chiar două treceri cu combinatorul. Înainte de semănat, în prima decadă a lunii septembrie, am aplicat îngrășăminte complexe, între 250 – 300 kg/ha. În toamnă am aplicat un erbicid și tratament pe bază de tebuconazol, un insecticid, dar și îngrășăminte foliare pe bază de sulf și bor. În primăvară am continuat cu tratamentele, 4 la număr: primul a constat în fungicid, insecticid și bor, al doilea doar fungicid și bor, iar ultimele treceri au fost doar cu insecticid. În ceea ce privește fertilizarea, am aplicat în primăvară între 300 și 400 kg/ha nitrocalcar, iar pe unele parcele am mai aplicat 100 kg/ha azot substanță comercială”, a punctat fermierul campion.
Acesta a mai adăugat faptul că rapița nu a beneficiat de irigații, iar începând cu 6 aprilie, timp de 5 săptămâni, nici măcar nu a plouat. Producția de 5.970 kg/ha a fost obținută pe o solă de 5 ha, singura care a beneficiat de ploaie în perioada menționată, iar în celelalte sole, au obținut producții cuprinse între 4.200 și 5.000 kg/ha.
“Nu am avut probleme, a fost un an bun, iar la acest aspect au contribuit mai mulți factori. Respectăm rotația culturilor, am pregătit terenul cum trebuie astfel încât să păstrăm apa în sol, ia la semănat și după semănat, am avut parte de ploi. În ceea ce privește hibridul PT264 am constat faptul că a ramificat de jos, tulpinile au fost foarte sănătoase, iar plantele au avut o talie mai înaltă, dar au fost rezistente și am obținut rezultate pe măsura așteptărilor. Am fost și feriți de evenimente neplăcute, cum ar fi grindina. Este adevărat că am avut ploi și vânturi puternice, dar grindina ne-a ocolit”, a mai adăugat agricultorul arădean.
În această toamnă fermierul va semăna rapiță pe o suprafață între 200 – 300 ha, dintre care 150 ha vor fi semănate cu hibridul PT264, iar pentru a se convinge de potențialul altor noi hibrizi din portofoliul Pioneer, îi va testa pe unele sole.
În județul Bihor, localitatea Săcuieni, hibridul PT225 i-a oferit fermierul Nagy Attila (foto 10) producția de 5.060 kg/ha. “Lucrez în cadrul fermei Atiagro 1.200 ha, rapiță am avut pe 210 ha. A fost un an bun pentru această cultură și nu am avut probleme. Am semănat după grâu, am arat și la pregătirea terenului am avut grijă să nu pierdem apa din sol, am nivelat și am aplicat triplu 15 – 220 kg/ha, am mai efectuat o trecere cu combinatorul și am semănat începând cu 25 august. Apoi am aplicat un erbicid, un insecticid și un fungicid. În primăvară, în jurul datei de 20 martie, am aplicat 250 kg/ha nitrocalcar, după care 100 kg/ha îngrășământ pe bază de azot. Am mai dat un insecticid și un foliar pe bază de sulf, apoi un pachet cu insecticid, fungicid și foliar pe bază de bor. Aceasta a fost toată tehnologia, după care am recoltat la finalul lunii iunie”, a specificat fermierul campion.
Mulțumit fiind de rezultatele obținute, agricultorul intenționează ca în această toamnă să semene 300 ha cu rapiță, dintre care 200 ha cu hibridul PT225, iar diferența cu PR46W14 și alți hibrizi noi Pioneer.
Chiar dacă anul acesta rapița nu a fost cultura care a oferit cele mai bune rezultate, iar în majoritatea zonelor fermierii au obținut producții medii pe fermă, mai mici față de ultimii ani, fermierii din centrul și vestul țării au avut rezultate chiar și în aceste condiții. Unii dintre ei au depășit 5 tone/ha, iar la finalul campaniei s-au declarat mulțumiți de modul în care s-au comportat hibrizii Pioneer în condițiile climatice dificile.
În județul Alba, domnul Claudiu Macarie (foto 11) din localitatea Ighiu a devenit fermier campion datorită hibridului PT234 care i-a asigurat producția de 5.200 kg/ha. Acesta lucrează 340 ha, iar rapiță a avut pe 60 ha, cultură premergătoare a fost grâul. “Imediat după recoltat am scarificat, am aplicat 300 kg/ha complexe triplu 14 și am semănat în perioada 20 august – 10 septembrie. În toamnă am aplicat un erbicid și un insecticid, iar în primăvară, două insecticide, un îngrășământ foliar și un fungicid, iar ca fertilizare am mai dat 300 kg/ha azotat. Pot spune că a fost un an fără probleme la mine în fermă, am recoltat în condiții bune în jurul datei de 10 iunie. Pentru această toamnă am ales hibridul care mi-a asigurat cea mai bună producție – PT234, dar și hibrid nou, PT271”, a specificat fermierul campion.
Un alt fermier din centrul țării este Florin Timariu (foto 12) din localitatea Vințu de Jos, județul Alba, care a obținut 5.050 kg/ha cu hibridul PT234. “Lucrez împreună cu fratele meu Nicolae Timariu 800 ha, împărțite pe mai multe societăți. Anul acesta am recoltat rapiță de pe 100 ha, cultură semănată după grâu. Am arat și am pregătit terenul, înainte de semănat am aplicat și îngrășăminte – 250 kg/ha, iar pe unele sole am aplicat și gunoi de grajd. Semănatul l-am început la sfârșitul lunii august. O parte din cultură a beneficiat de o erbicidare și un tratament cu bor, iar în primăvară am aplicat 170 kg/ha uree, iar a doua fertilizare a fost cu îngrășământ pe bază de sulf – 200 kg/ha. În ceea ce privește tratamentele, am aplicat unul singur format din insecticid, fungicid, erbicid și bor. Am recoltat la începutul lunii iulie, după acele ploi, iar media la această cultură pe toate fermele a fost de 3.700 kg/ha”, a punctat agricultorul. Acesta a adăugat faptul că intenționează ca în această toamnă să semene rapiță pe aproximativ 150 ha și a ales hibrizii PT235 și PT225.
Tot în județul Alba, doamna Raluca Marian (foto 13) a obținut 4.500 kg/ha cu hibridul PT225, iar în județul Arad domnul Alin Negrei (foto 14) a devenit fermier campion datorită aceluiași hibrid, PT225, și a obținut 4.430 kg/ha.
În județul Cluj, fermier campion a devenit domnul Augustin Nealcos (foto 15), care a cultivat hibridul PT225 și a obținut 3.975 kg/ha. “Lucrez 2.000 ha, rapiță am avut în acest an agricol pe 360 ha, semănată după păioase. După recoltat am discuit apoi am semănat și fertilizat concomitent cu 200 kg/ha complex 18.46.0. Apoi am aplicat un tratament cu fungicid, insecticid și foliar, iar în primăvară am repetat încă de două ori tratamentul și am fertilizat în două faze – 200 kg/ha și respectiv 150 kg/ha nitrocalcar”, a declarant fermierul campion. Acesta a recoltat la începutul lunii iulie și se declară mulțumit de modul în care s-a comportat cultura în acest an, mai ales că seceta din primăvară nu a permis plantelor să se dezvolte așa cum ar fi trebuit. Pentru această toamnă a ales hibrizii PT225, PT234 și PT264 pentru 360 ha.
Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.
Articol furnizat de Corteva Agriscience™ – Divizia de Agricultură a DowDuPont