Agenţia de marketing și comunicare TMT PR, având ca partener tehnic Asociaţia Producătorilor de Porumb din România – APPR, a organizat în data de 5 septembrie a.c. prima ediție a evenimentului “Zilele Câmpului AGTECH”, care s-a desfășurat în ferma Longin din localitatea Șerbănești, județul Olt. Această întâlnire a reprezentat prima caravană din seria celor trei, celelalte două având loc pe 18 septembrie în ferma Agricost din județul Brăila și 20 septembrie la ferma Frizon din județul Vrancea.
Acțiunile au ca scop promovarea agriculturii de precizie prin aducerea cât mai aproape de fermieri a unor soluții si tegnologii digitale, pentru a satisface nevoile acestora de a deveni cât mai performanți. În cadrul evenimentului au avut loc atât prezentări, dar și demonstrații în câmp, ce au fost susținute de companiile AgroConcept, Agricultura Plus și Limagrain. Alături de organizatori au fost prezenți fermieri, specialiști, autorități, dar și jurnaliști ai presei agricole.
Deschiderea a fost realizată de Mirela Scarlat, fondatorul agenției TMT PR, care a mulțumit tuturor invitaților pentru prezenţă. “În urmă cu 4 ani am început prezentarea soluțiilor pentru agricultura de precizie și dorim să susținem acest sector prin crearea de evenimente în care să ne întâlnim și să împărtășim din experiențele fiecăruia. România trebuie și are nevoie să meargă în direcția digitalizării. Ne-am asumat rolul de susținători ai agriculturii de precizie și suntem alături de fermierii români care sunt interesați să fie la curent cu ultimele inovații din smart farming.
După 3 ediții reușite ale evenimentului nostru Forumul Agricultura de Precizie, care are loc în fiecare an în luna februarie, am decis să organizăm în această toamnă prima caravană în câmp, împreună cu partenerul nostru tehnic APPR. Aceste caravane sunt menite să aducă tehnologia aplicată mai aproape de fermieri. Menţionez că mai urmează în încă două demonstraţii practice în această lună, în fermele Agricost pe 18 septembrie şi Frizon pe 20 septembrie, unde desigur îi aşteptăm pe fermieri să participe atât pentru schimbul de experienţă cât şi pentru informaţii noi pe subiectul agriculturii de precizie. Foarte important de precizat este și faptul că până în 2020 Uniunea Europeană a alocat finanțări de peste 163 milioane de euro în cadrul unor proiecte ce vizează tehnologiile digitale și agricultura de precizie”, a menţionat Mirela Scarlat, care în încheierea discursului său a ținut să-i mulțumească domnului Mircea Longin Drăghicescu pentru găzduire și l-a invitat să spună câteva cuvinte.
“În cadrul acestui eveniment vom afla lucruri noi și extrem de importante, astfel încât să devenim mai performanți și mai eficienți în ceea ce privește managementul unei ferme. Consider că aceste tehnologii de ultimă oră ne vor ajuta în experiența noastră de agricultori să cunoaștem mai bine nevoile solului și ale plantelor. Astfel putem să creștem calitatea și cantitatea producției, să creștem randamentul și implicit profitul. Trebuie neapărat să ne specializăm pentru a ne conecta la aceste tehnologii și cu siguranță vom obține maximum de beneficii. Vă doresc tuturor mult succes în activitate, pentru a duce mai departe o agricultură performantă, cu producții foarte bune și mulțumiri financiare”, a spus fermierul Mircea Longin Drăghicescu.
La rândul său, Alina Crețu, director executiv APPR, a adăugat: “Asociaţia Producătorilor de Porumb din România este partener și în organizarea evenimentului Forumul Agricultura de Precizie. Pot să vă spun că stând de vorbă cu fermierii și la inițiativa TMT PR s-a născut ideea realizării acestor caravane în câmp. Producătorii agricoli au precizat că doresc să vadă noutățile tehnologice în cadrul unor demonstrații direct în câmp pentru a vedea cum funcționează aceste instrumente inteligente.
Evenimentul de astăzi vine să confirme că performanța în agricultură va însemna luarea unor decizii rapide în ceea ce privește folosirea de tehnologii și soluții digitale. Tocmai de aceea, salutăm inițiativa acestei caravane dedicate agriculturii digitale. Noi, la APPR, credem că agricultura viitorului apropiat va trebui să răspundă unor provocări complexe, iar aceste aplicații de înaltă tehnologie pot fi soluțiile ideale pentru identificarea și rezolvarea unor probleme majore.”
În continuare, reprezentanții companiilor care au prezentat sisteme inteligente de precizie au luat rând pe rând cuvântul, oferind informații fermierilor despre cele mai noi soluții digitale.
Reprezentantul AgroConcept, ing. Iulian Crețu, manager al departamentului de GPS, a declarat: “Compania AgroConcept Impex este unic importator și distribuitor al mărcilor New Holland și Kverneland în România, având cea mai variată gamă de produse. De la cele mai mici și până la cel mai mari tractoare. Totodată, avem diverse combine, de la cele convenționale și până la cele cu tehnologie rotativă. De asemenea, în cadrul departamentului de agricultură de precizie avem sisteme de ghidare sau monitorizare de la cele mai simple și până la cel mai avansate.
Astăzi am să vă prezint vârfurile de gamă ale diviziei AGXTEND care cuprinde sistemele de precizie: CropXplorer, SoilXplorer și NirXact. AGXTEND include o gamă de produse foarte inteligente, pe bază de senzori, care practic scanează în timp real sănătatea plantei, a solului și a semințelor recoltate. Senzorii generează o bază de date și de informații care ulterior sunt folosite de computerul tractorului pentru a comanda implementului cu exactitate cât anume să stropească, cât să intre cu scarificatorul și ce anume trebuie să facă.
CropXplorer poate părea un simplu senzor de biomasă, însă este mai mult decât atât. Având în spate un sistem care utilizează caracteristici și algoritmi de precizie, senzorul determină rata de fertilizare, bazându-se pe necesitățile imediate ale plantei și pe starea sa de dezvoltare. Sistemul are doi senzori optici de înaltă precizie care pot măsura atât conținutul de biomasă din plantă, cât și pe cel de azot, iar modul Map+Overlay le permite operatorilor să folosească și să exporte hărți de producție și diverse masurători pe care senzorii le fac din mers. Sistemul citește date, le procesează și le interpretează în timp real și comandă mașina de împrăștiat amendamente pe baza datelor citite anterior. Cu siguranță cel mai avansat senzor de pe piaţă, CropXplorer este unul dintre cele mai uşor de instalat şi folosit. Acesta poate fi montat pe sistemul de prindere cu trei puncte frontal sau pe greutatea față, nefiind necesară calibrarea. Senzorul dispune de un terminal dedicat, compatibil cu mașinile de împrăștiat ISOBUS, dar și cu majoritatea non-ISOBUS, capabile de VRA.
SoilXplorer este un sistem inovator care le permite fermierilor să exploreze și să descopere întregul potențial al solurilor. Sistemul conține un senzor care, paradoxal, nu ia contact cu solul, dar care, prin electromagnetism, măsoară conductivitatea solului la 4 adâncimi diferite: 0-25cm, 15-60cm, 55-95cm şi 85-115cm. Aceste măsurători foarte precise pot fi utilizate în scopuri importante în agricultura de precizie. De exemplu, în cartografierea precisă a solului pentru a înregistra componența acestuia și a determina hărțile tipului de sol și a conținutului de apă. De asemenea, măsurătorile precise ajută la setarea automată a adâncimii de lucru în operațiile de cultivarea a solului, determinată de zonele de compactare identificate de sistem. Practic, sistemul controlează adâncimea variabilă de lucru a organelor active, astfel încât acestea să lucreze la adâncimea maximă numai acolo unde este necesar, ducând la reducerea uzurii și la scăderea consumului de combustibil.
Senzorul NirXact arată calitatea recoltei și este dedicat recoltelor culese. El poate fi montat pe mai multe tipuri de echipamente de recoltat, precum combine și mașini de recoltate furaje, balotiere sau cisterne. Senzorul permite fermierilor să determine umiditatea recoltei, precum și componența cerealelor în termeni de fibre, amidon, pleavă și grăsimi crude. Toți acești parametri oferă date relevante pentru prețul de vânzare al cerealelor și pentru dozarea corectă a hranei animalelor din fermă. De aceea, senzorul NirXact este perfect pentru agricultorii din indudstria de panificație, care deseori trebuie să apeleze la laboratoare și la ingineri agronomi pentru a obține niște date care acum sunt la un click distanță.”
Valerian Iştoc, director dezvoltare în cadrul companiei Origin Enterprises, le-a prezentat fermierilor serviciul de agricultură digitală Rhiza. “Vă supun atenţiei serviciul Rhiza care vă ajută să cunoașteti mult mai bine solul din fermele dumneavoastră. Acest serviciu digital se bazează pe imaginile satelitare Sobrel pentru a obține zone de management cât mai precise în cadrul fiecărei parcele. Ca noutate, imaginile satelitare au fost îmbunătățite pentru a putea oferi o imagine și mai precisă, cu interferențe atmosferice minime. Actualizarea majoră a procesării imaginilor înseamnă că aplicația Contour va oferi cu până la 40% mai multe imagini la o calitate superioară. Zonele de management sunt importante pentru stabilirea cât mai riguroasă a unui plan de administrare a solei, pentru a obține rezultate cât mai bune în final. Aceste zone de management vor fi utilizate în prelevarea cât mai corectă a probelor de sol, obținând rezultate reprezentative pentru fiecare solă în parte.
Cea mai bună perioadă de prelevare și analiză a probelor de sol este cea de după recoltarea culturii. De asemenea, este necesară o perioadă de cel puțin 3 luni de la ultima fertilizare, înaintea prelevării probelor de sol. În urma efectuării unor statistici asupra tuturor probelor de sol analizate de la demararea programului Rhiza în România am obținut câteva rezultate alarmante. De exemplu, numărul probelor de sol care au avut ca rezultat un conținut foarte scăzut sau scăzut de fosfor a reprezentat 79% din total. Alte exemple elocvente sunt date de cele peste 30% din probe în care raportul Mg:K este mai mare de doi, ceea ce determină o blocare a absorbției potasiului, dar și de cea mai frecventă carenţă de microelemente din sol, care este reprezemtată de zinc. O noutate pe care am lansat-o la începutul lunii martie 2019 și care este destul de importantă este serviciul de analiză foliară – Rhiza Foliar. Acesta analizează elemente precum N, P, K, Ca, Mg, S, B, Cu, Fe, Mn, Mo și Zn în materie uscată. Termenul de livrare a rezultatelor este de 5-7 zile lucrătoare de la data predării probelor către Agricultura Plus”, a subliniat Valerian Iştoc.
La rândul său, reprezentantul companiei Limagrain, Roxana Găman, a prezentat fermierilor noul serviciu, LG AGRILITY, o soluție de semănat cu rată variabilă la porumb. “LG AGRILITY este o platformă digitală destinată exclusiv fermierilor din România pentru maximizarea profitului la hectar. Este primul serviciu care se regăseşte pe această platformă și vine în sprijinul fermierilor pentru alegerea unei densităţi optime de semănat a hibrizilor de porumb LG, pentru fiecare zonă diferită din parcela dumneavoastră. Agricultura digitală înseamnă în primul rând o rată variabilă, senzori automaţi, tehnologii GPS și hărți de productivitate. Totodată, mai înseamnă și foarte multe informații culese din teren despre climă, vreme, dar și despre ce ceea ce fermierul a utilizat în fermă în fiecare an pe parcela respectivă, pentru că este foarte important ca atunci când se face rotația culturilor să avem o analiză de ansamblu asupra parcelei pe care urmează să efectuăm semănatul variabil. Agricultura de precizie asigură, de asemenea, procesarea datelor cu instrumente extrem de avansate. Doresc să scot în evidență că productivitatea de pe un teren este destul de frecvent eterogenă. Diferențele se datorează în principal texturii solului, adâncimii, topografiei și interacțiunii cu factorul meteorologic.
Cu ajutorul aplicației LG AGRILITY vom reuși să facem măsurători și să obținem un semănat variabil, în funcție de problemele existente în sol. În programul LG AGRILITY sunt 6 pași importanți pe care trebuie să-i ținem minte. Trebuie să caracterizați răspunsul la densitate a fiecărui hibrid, să definiți zonele, să caracterizați fiecare zonă în termeni de productivitate potențială, să definiți densitatea optimă pentru fiecare zonă și să creați o hartă, să puneți harta pe monitor și să semănați și în cele din urmă să evaluați acuratețea hărții primite din partea LG. Noul serviciu LG AGRILITY oferă optimizarea potențialului genetic al hibrizilor LG, optimizarea potențialului terenurilor dumneavoastră, utilizarea echipamentelor la potențialul lor maxim, și bineînțeles, obținerea unei productivități și a unei performanțe de vârf.”
Reporterul revistei Business Press Agricol prezent la eveniment a stat de vorbă cu fermierul gazdă, dar și cu reprezentantul firmei Origin Enterprises din România.
Mircea Longin Drăghicescu, administratorul SC LONGIN SRL, fermă în cadrul căreia s-a desfășurat evenimentul ne-a declarat: “Administrez 6.000 de hectare de teren pe care le-am cultivat anul acesta cu grâu – 2.500 ha, floarea-soarelui – 2.000 ha, porumb – 800 ha, sorg – 200 ha și restul plante pentru nutreț. Pentru hibrizii de floarea soarelui colaborez foarte bine cu companiile Limagrain, Pioneer și Monsanto, iar pentru porumb cu KWS Semințe, Pioneer și Limagrain. De asemenea, colaborez foarte bine cu BASF și Bayer, de la care achiziționez produsele pentru protecția plantelor.
Anul acesta am avut probleme la cultura de rapiță, care nu a răsărit pe cele 1.000 de hectare cultivate, astfel că am însămânțat în locul ei floarea soarelui. Pot să spun că am obținut o producție de peste 3.000 de kg/ha la floarea soarelui, iar la porumb estimez 9.000 kg/ha. Dețin în fermă spații de depozitare de circa 30.000 tone, din care 4.500 tone în silozuri noi, iar restul în magazii recondiționate. Afacerea include și o moară construită în 2013 din fonduri europene și dată în folosință la finalul anului 2014. Produsele de morărit merg spre marile fabrici de pâine din județele Dolj, Argeș și Vâlcea.
Evenimentul de astăzi, care se desfășoară la mine în fermă promovează tehnologii inteligente cu care fermierii doresc să vină în contact pentru a obține rezultate cât mai performante. De exemplu, semănatul variabil este o noutate pentru noi, deși am evoluat destul de mult în timp. Avem în fermă utilaje de la John Deere și Claas, dar intenționez să achitionez și marca New Holland. Investim permanent în utilaje de ultimă generație, iar acum ne vom orienta către tehnologii avansate pentru o agricultura de precizie.
Activitatea fermei este coordonată de toată familia Drăghicescu, adică eu și soția, fiul cu soția și fiica cu soțul. Avem peste 120 de angajați pentru activitatea din fermă și cea de morărit, iar la fabrica de ulei de la Roșiori de Vede, pe care am închiriat-o de curând, mai avem încă 150 de angajați. Este extrem de important sa-ți organizezi foarte bine activitatea și să fii un bun gospodar. Însă, este foarte adevărat că e din ce în ce mai greu în domeniul agricol din cauza forței de muncă, mai ales cea calificată.
Fac agricultură din 1977, iar în 1993 am înființat societatea și în cei peste 26 de ani de activitate am depus tot efortul, multă pasiune, dar și știință pentru a duce mai departe această tradiție împreună cu familia. Recomandarea și mesajul meu pentru fermieri este să aibă curaj, să investească în tehnologii avansate și să nu fie dezamăgiți la întâmpinarea unor probleme sau neajunsuri. Pentru că această meserie frumoasă trebuie să dăinuie și să rămână moștenire copiilor noștri și neamului românesc.”
Valerian Iştoc, director dezvoltare Origin Enterprises, ne-a spus: “Grupul de firme Origin Enterprises, reprezentat în România prin companiile Comfert și Redoxim este cel mai important furnizor de îngrășăminte pentru fermierii români. Agricultura Plus este departamentul tehnic al celor două companii, Comfert și Redoxim, creat de grupul Origin, prin care prezentăm diferite servicii, cum este și programul Rhiza. Pe lângă activitatea de promovare și suport tehnic avem și un lot pentru testarea hibrizilor și a produselor noi, inovative, care nu sunt prezente în piața din România. Însă, le testăm pentru a vedea în ce măsură sunt de un real folos fermierilor români.
Sistemul de agricultură digitală Rhiza este un un serviciu complet de zonare, cartare agrochimică, monitorizare și administrare a culturilor pentru a sprijini fermierii în luarea deciziilor de zi cu zi. Programul Rhiza a fost dezvoltat pentru a înlesni utilizarea agriculturii digitale și de precizie, astfel încât să ajute la determinarea gradului de aprovizionare a solului cu elemente nutritive prin intermediul cartării agrochimice de precizie, crearea hărților de fertilizare variabilă, monitorizarea culturilor cu ajutorul imagisticii satelitare de înaltă rezoluție, a datelor meteo geolocalizate, a imaginilor radar (SAR), a modelelor pentru boli și dăunători, în vederea utilizării îngrășămintelor disponibile și uniformizării aprovizionării cu elemente nutritive a solelor, contribuind în final la creșterea producțiilor. Un alt lucru extrem de important este şi analiza foliară pentru că ne arată ceea ce folosește planta din sol.
În concluzie, le recomandăm fermierilor să folosească cu încredere atât serviciul Rhiza, cât și tehnologiile noi care apar. De exemplu, potențialul hibrizilor și soiurilor a crescut foarte mult comparativ cu 25-30 de ani în urmă. Pentru a ajuta plantele, acea sămânță mică să-și atingă potențialul de producție, trebuie ca fermierii să acorde atenție la cât mai mulți factori. Pot să spun că nutriția are un rol determinant, iar serviciul Rhiza îi poate ajuta pe fermieri să găsească zona de echilibru în nevoile plantelor, dar și ceea ce trebuie făcut din punct de vedere economic.”