Compania IPSO Agricultură a organizat în cadrul fermei Agroserv Borcea, jud. Călărași, un eveniment dedicat lansării noii generații de tractoare John Deere de mare putere din seriile 7R și 8R. Manifestarea s-a desfăşurat cu respectarea tuturor regulilor de securitate şi sănătate impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
Deschiderea lansării i-a revenit specialistului în tractoare Marian Grigore care a mulţumim participanţilor care au onorat invitaţia companiei. “Trăim împreună o perioadă dificilă pentru toată lumea. Pe de o parte, pandemia COVID-19 care a impus numeroase restricții, iar pe de alta, schimbările climatice şi lipsa de precipitaţii cu impact devastator asupra culturilor agricole. Trebuie să subliniez că şi în acest context nefavorabil omenirii, specialiştii IPSO Agricultură au asigurat şi asigură permanent în sprijinul fermierilor serviciile de consultanţă, livrare de piese de schimb pentru service în timp optim, echipele fiind pregătite să intervină, respectând principiile de igienă şi regulile de distanţare socială, comunicate la nivel naţional”, a spus specialistul în cuvântul de deschidere.
În continuare, Dan Gîdea, Division Manager IPSO Agricultură, a făcut o scurtă carte de vizită a companiei. “Cu o experiență vastă în domeniu, IPSO Agricultură este lider pe piața de utilaje agricole din România, oferind soluții integrate producătorilor agricoli, de la piese de schimb, service în câmp, pregătirea operatorilor, optimizarea și monitorizarea flotei de utilaje prin pachetele de servicii FarmSight și până la soluții de finanțare adaptate nevoilor acestora. IPSO Agricultură este importator unic autorizat al mașinilor și utilajelor John Deere, cel mai mare producător de utilaje agricole la nivel mondial. Obiectivul noastru principal este de a fi aproape de partenerii noștri, fermierii, oferindu-le echipamentele şi soluțiile necesare menite să crească performanța și productivitatea afacerilor agricole”, a precizat Dan Gîdea.
La rândul său, Sorin Ciobanu a trecut în revistă toată gama de tractoare John Deere, de la 50 CP până la 620 CP, punctând totodată caracteristicile seriei 6M, respectiv 6155M, 6175M şi 6195M.
“Tractoarele John Deere din seria 6M au fost concepute și construite pentru a excela în lucrările câmpului, precum aratul sau discuirea, îngrijirea culturilor și lucrări de întreținere a pășunilor cu priza de putere. Noile dotări şi îmbunătățiri fac tractoarele seriei 6M și mai puternice, mai versatile și mai ușor de folosit, fiind astfel tentante chiar și pentru activitatea de prestări servicii agricole. Versatilitatea acestor tractoare le recomandă pentru a fi folosite în orice fermă. Liderul seriei 6M este tractorul John Deere 6195M, cu o capacitate de 195 CP”, a menţionat reprezentantul IPSO Agricultură.
Despre tractoarele din seria 7R și 8R a vorbit specialistul Marian Grigore. Noile modele de tractoare John Deere din seria 7R și 8R vin în întâmpinarea partenerilor săi cu o serie de opțiuni adiționale și îmbunătățiri privind performanțele din teren, calitatea lucrărilor efectuare, confortul operatorului și o coloană de direcție de asemenea cu un nou design.
Noua aliniere a acestora vizează puterea nominală oferită, pornind astfel de la puteri de 250 CP pentru modelele 7R și ajungând la puterea de vârf a gamei 8R și anume modelul 8R 410, prezentat în exclusivitate la acest eveniment, un model cu o putere nominală de 410 CP.
“Opțiuni precum suspensia axei frontale cu oscilație în 3 puncte pentru seria 7R sau o suspensie independentă așa cum este echipată seria 8R ne oferă posibilitatea de a crește performanțele tractorului, astfel încât distribuim o putere mai mare la sol, cu pierderi de puteri minime, adăugând astfel și un confort de operare ridicat, reducând oboseala apărută în timpul de operare și crescând astfel timpii de operare în teren și implicit productivitatea avută.
La aceste tractoare noi există şi posibilitatea echipării cu o varietate largă de transmisii și opțiuni cum este şi opțiunea COMMAND PRO, care oferă fermierilor posibilitatea unui control intuitiv al tractorului, acest lucru fiind posibil și datorită comenzilor ergonomice situate la îndemâna operatorului.
Seria 7R a tractoarelor lucreză mai mult şi mai rapid. Acest lucru este posibil datorită greutății reduse a tractorului și puterii mari pe care motorizarea John Deere o distribuie, asigurată de o accelerație cu reacţie rapidă şi agilitate deosebită. Atunci când trebuie să transportați cantități mari de cereale și timpul vă presează să efectuați lucrări de transport rapid, nu există o alegere mai bună decât seria 7R.
Construim şi reglăm motoarele noastre pentru performanţă optimă în cele mai exigente aplicaţii agricole. Motoarele John Deere sunt rezistente şi spre deosebire de multe altele, pe câmp, motoarele noastre livrează o creştere de cuplu până la 40% şi un salt de putere excepţional de aproximativ 10%. Această putere maximă este întotdeauna disponibilă în toate condiţiile. Mai mult, dacă apar sarcini suplimentare neaşteptate şi turaţia motorului coboară puţin, cuplul continuă să crească şi menține constantă puterea. Astfel se păstrează puterea formidabilă de tractare a motoarelor John Deere. Pe drum sau în aplicaţii cu PTO, funcţia Intelligent Power Management a motorului vă oferă încă un vârf de putere amplificată de 30 CP”, a explicat specialistul în tractoare.
O altă noutate în cadrul evenimentului a reprezentat-o tractorul John Deere seria 8R/8RT. Tractorul 8R 410, prezentat invitaţilor, a fost piesa de interes pentru producătorii agricoli.
“Noua serie 8R rămâne fidelă moștenirii sale consolidate și adaugă în gama sa modelul 8RX, cu rafinamentele de înaltă tehnologie pe care agricultura modernă le solicită. Tractoarele din seria John Deere 8R sunt soluția ideală pentru fermierii care au nevoie de o mașină versatilă ce excelează pe câmp și impresionează pe drum. Seria 8R reprezintă cea mai bună combinație de putere de tracțiune, costuri reduse de întreţinere și performanță completă. Tractoarele 8RT sunt cele cu 2 șenile care oferă cea mai puternică tracțiune în linie dreaptă, un transfer de putere foarte eficient și o flotație ridicată.
Seria de tractoare 8R este concepută pentru a excela pe câmp și a impresiona pe drum – garantând o productivitate ridicată și confort superior, indiferent de condițiile din câmp. Ampatamentul lung și amplasarea frontală a motorului creează o distribuție optimă a greutății, aspect esențial pentru o capacitate suplimentară de tracțiune și stabilitate în timpul deplasării. ActiveCommand Steering reduce efortul de schimbare a direcției la capăt de rând și oferă capabilități superioare de manevrare pe drum.
De asemenea, tractorul dispune de sistemul de direcție cu Raport Variabil care asigură o conducere ușoară, agilă la viteze mici și o direcție mai fixă la viteze mai mari. Tehnologia permite manevre rapide de schimbare a direcției, cu o reducere automată la 3,5 rotații între pozițiile de blocare ale volanului la viteze pe câmp. Mai mult decât atât, controlul dinamic al decalajului roții pe drum folosește un giroscop care detectează girația tractorului și compensează automat abaterea pentru a vă menține perfect pe traseu la viteze mai mari pe terenurile accidentate.
Vibrațiile sunt reduse la minimum în timp ce designul complet electronic al sistemului de direcție elimină panta pe care o știți ca urmare a configurației convenționale. Suspensia cu articulații independente (ILS™) asigură întotdeauna contact complet la nivelul solului cu roțile față chiar și pe cel mai dur teren – beneficiați de transfer de putere maximă pe câmp, stabilitate superioară a direcției pe teren și cea mai lină experiență de deplasare întâlnită vreodată.
Versiunea originală, echipată cu transmisiile John Deere, începând de la Powershift cu 16 Trepte de viteză până la E23, oferă o eficiență de până la 94% din puterea totală a tractorului. Simplitatea și fiabilitatea transmisiei AutoPowr IVT ne permite să accelerăm lin de la pornire până la viteza maximă cu o singură manetă și fără a utiliza ambreiajul.
Controlul puterii tractoarelor din seria 8R este simplă, grație noului joystick CommandPRO™ și celor 11 butoane reconfigurabile ale acestuia. Reprezintă cea mai bună interfață cu șoferul, pentru a face fiecare zi chiar și mai confortabilă și productivă. Noul nostru receptor integrat StarFire™ 6000 asigură o precizie a semnalului mai rapidă ca niciodată. Este calibrat din fabrică și echipat cu funcții anti-furt.
Dacă aveți nevoie de portabilitate între utilaje, receptorul universal StarFire™ 6000 vă oferă această opțiune. Orice ați alege, veți lucra cu o soluție de vârf pentru agricultură de precizie.
AutoTrac™ vă ajută să vă îmbunătățiți productivitatea prin reducerea costurilor de producție aferente combustibilului, fertilizatorilor și substanțelor chimice și prin confortul sporit pe care îl asigură. Chiar și în condiții dificile, precum vizibilitate redusă – de exemplu, pe timp de noapte, în condiții de praf, ceață – sau pe teren în pantă, lucrările din câmp se desfășoară întotdeauna cu o precizie excepțională, pentru a asigura o spațiere optimă a recoltei. Odată ce ați experimentat beneficiile AutoTrac™, nu vă veți dori niciodată să vă întoarceți la tehnologii anterioare!
Cu costuri din ce în ce mai mari pentru combustibil, distribuția corectă a greutății și balastarea flexibilă joacă un rol din ce în ce mai important în asigurarea productivității și performanței. Tractoarele John Deere™ din Seria 8R oferă mai multe opțiuni pentru echilibrare optimă. Greutățile pentru roțile spate permit balastarea corectă a punții spate, pentru o tracțiune mai bună. Acestea sunt disponibile în versiuni de 70 kg, 205 kg şi 625 kg, numai la interior, precum și de 900 kg pentru exterior”, a menționat Marian Grigore în prezentarea tractorului din seria 8R/8RT.
În cadrul evenimentului, Laurenţiu Gheorghe a vorbit despre semănătănătorile din portofoliul companiei, subliniind eficienţa semănătorii pe 8 rânduri John Deere 1725 NT, iar Claudiu Vîlcu, specialist MANITOU, a evidenţiat performanţa încărcătorului MLT 840 145 PS+. Andrei Ţicău a detaliat subiectul legat de sistemele de irigaţii promovate de IPSO Agricultură şi importanţa lor. De asemenea, în show-ul de prezentare a mai fost văzută şi combina John DeereT660i.
Felicitări specialiştilor IPSO Agricultură pentru aceast eveniment reuşit!