Tratamente profilactico – curative efectuate înainte de vaccinare, la porumbeii adulți (partea I)

Înaintea vaccinării, porumbeii trebuie să fie într-o stare perfectă de sănătate. Specialiștii recomandă o schemă ”mecanică” de tratamente anterioare vaccinării, adresată în special columbofililor care nu au acces, din diverse motive, la un laborator de specialitate în patologia aviară și implicit columbofilă. Ordinea efectuării tratamentelor este aleatorie. Ideal ar fi să se facă analize de laborator și să se trateze doar bolile diagnosticate.

Ziua 1, 2, 3, 4: Combaterea trichomonozei

Se efectuează cu produsul Flagelstop (10g/40 porumbei – 2 litri de apă/zi) + Vitamina C (1g/2 – 4 litri de apă/zi, în cazul apei foarte dure) sau Rometronidazol (1g/8 – 16 porumbei/ zi pe boabe umezite) sau individual Columboviofort F (1 comprimat/zi; terapeutic – 2 comprimate/zi, maxim 7 zile). O altă alternativă este Roniactiv pulbere (5g/40 porumbei – 1 litru de apă/zi) sau Roniactiv comprimate (1 comprimat/zi).

Ziua 5, 6: Vitaminoterapie + Dezintoxicare

Se efectuează cu produsul Nutri Vita-Min-Amino (vitamine + aminoacizi + minerale) sau Complex Polivitaminic Buvabil (CPB) pentru porumbei + BioEnterom + Hepatoromvac / Bedgen. Doza este 1 g (ml)/L de apă + 5 g/1 ml de apă/zi).

Ziua 7, 8, 9, 10: Combaterea coccidiozei

Se efectuează cu produsul Amprolrom 20% (amprolium) sau Oxifuran (comprimate / pulbere) sau Enteroguard (comprimate / pulbere). Doza este de 2g/L de apă/zi sau 2 – 5 g de pulbere/kg de boabe umezite sau 1 comprimat/zi (sau ½ cp./12 ore).

Ziua 11: Vitaminoterapie + Dezintoxicare / Hepatoprotecție

Se efectuează cu Nutri Vita-Min-Amino (în apă/boabe) sau Complex Polivitaminic Buvabil pentru porumbei, iar ca hepatoprotector/antitoxic – Hepatoromvac (1 linguriță/L de apă) sau Bedgen.

Ziua 12, 13, 14, (15): Combaterea salmonelozei, colibacilozei, micoplasmozei, stafilocociei (de preferat, în urma unei antibiograme)

Se efectuează cu produsul (medicamentul): Tusifug (sirop expectorant care elimină ”flegma” – 2 – 3-4 ml/L de apă/zi) sau Doxyrom 10% (doxiciclină 10% 2 – 3 g/L de apă distilată/zi) + Tusifug sau Enrofloxarom 10% (2 ml/L de apă/zi) + Tusifug; sau individual, în cazul efectivelor mici, Avianprotect / Amoxineovit / Enrofloxarom / Eritrovit / Oxifuran (1 cp./porumbel/zi) + Tusifug.

Dr. Cătălin Tudoran

Șeful Laboratorului de Diagnostic al Romvac Company S.A.