Tarfin sprijină fermierii români prin finanțare accesibilă și soluții inovative. Numărul celor care au apelat la finanțare a crescut cu aproape 60% în ultimul an

Tarfin, liderul regional în domeniul finanțărilor în agricultură, continuă să aducă soluții inovative pentru fermierii din toate colțurile țării, asigurându-se că aceștia au acces la finanțare rapidă, flexibilă și digitală. În acest sezon, compania își reafirmă angajamentul de a sprijini fermierii din România și de a asigura sustenabilitatea producției agricole. Tarfin are ca misiune bunăstarea economică a cultivatorilor prin utilizarea tehnologiei și oferirea accesului la finanțare avantajoasă cu plata la recoltă.

Anul trecut, Tarfin și-a consolidat prezența la nivel național, înregistrând o creștere semnificativă a portofoliului de fermieri, de aproape 60% față de 2023. Prin intermediul rețelei sale de retaileri parteneri, compania a ajuns la fermieri din 28 de orașe.

În total, peste 1.500 de fermieri mici și mijlocii au apelat la soluțiile de finanțare oferite de Tarfin, iar acest lucru demonstrează impactul pozitiv pe care compania îl are în sectorul agricol.

Tarfin își propune să sprijine fermierii printr-o gamă largă de soluții de finanțare care include atât produse financiare tradiționale, cât și instrumente inovative, precum finanțarea pentru echipamente agricole moderne, drone și sisteme de irigații. Cu un portofoliu diversificat de produse, compania se axează pe culturi fundamentale pentru agricultura românească, cum ar fi cerealele (grâu, porumb, orz), floarea soarelui și rapiță, dar și pe creșterea pachetului de echipamente finanțate, inclusiv utilaje și combustibil pentru activitățile agricole.

„Misiunea noastră este să asigurăm sustenabilitatea producției agricole prin îmbunătățirea bunăstării economice a fermierilor. Creșterea de aproape 60% a portofoliului nostru de fermieri în 2024 este un semn clar al succesului strategiei Tarfin de a oferi finanțare accesibilă și flexibilă, adaptată nevoilor fiecărui agricultor”, declară Valentina Seiciu, Director General al Tarfin România.

Unul dintre principalele avantaje pe care Tarfin le oferă fermierilor este procesul simplificat de aplicare. Aceștia pot accesa finanțarea rapid, fără a se confrunta cu proceduri administrative complicate. Compania propune o alternativă digitală care facilitează accesul la finanțare și elimină necesitatea garanțiilor. Totodată, soluțiile de rambursare sunt concepute pentru a se alinia ciclului de recoltare, iar fermierii pot plăti împrumuturile la recoltă.

Retailerii și distribuitorii din domeniul agricol pot beneficia de pe urma parteneriatului cu Tarfin, având la dispoziție soluții financiare care le permit să sprijine fermierii să achiziționeze inputuri agricole la momentul optim, fără a suprasolicita fluxul de numerar. Astfel, retailerii pot crește vânzările și își pot extinde baza de clienți, beneficiind de un model de afaceri care susține creșterea și sustenabilitatea în agricultură.

Tarfin se pregătește pentru un an 2025 plin de oportunități, cu planuri de extindere a portofoliului de produse financiare. Pe lângă îngrășăminte și semințe, compania își va concentra atenția pe soluții inovative pentru tehnologii agricole de vârf, cum ar fi dronele și sistemele de irigații, contribuind astfel la dezvoltarea unei agriculturi inteligente și durabile în România.

„În timp ce îngrășămintele și produsele chimice rămân principalele noastre produse finanțate, ne-am dublat finanțarea pentru unelte și echipamente agricole și motorină față de 2023. În 2025, vom continua să ne extindem în aceste sectoare, asigurându-se că fermierii au flexibilitatea financiară de a investi în echipamentele și combustibilul de care au nevoie pentru o producție agricolă durabilă.

Retailerii din aceste sectoare trebuie să știe că finanțarea Tarfin poate fi un instrument puternic de creștere a vânzărilor. Prin parteneriatul cu noi, ei pot oferi o finanțare mai accesibilă fermierilor, consolidându-și baza de clienți și extinzându-și aria de acoperire a pieței”, precizează Valentina Seiciu.

Tarfin rămâne un partener de încredere pentru fermieri și retaileri, oferind finanțare accesibilă și rapidă, sprijinind dezvoltarea unei agriculturi mai eficiente și mai sustenabile. Într-o perioadă de schimbări climatice și provocări economice, soluțiile financiare ale companiei permit fermierilor să se adapteze rapid și să își dezvolte afacerea într-un mod rentabil și sustenabil.

Despre Tarfin:

Compania Tarfin a fost fondată în 2017, în Turcia, ca răspuns la nevoile fermierilor mici și mijlocii de a putea achiziționa inputuri agricole, utilaje și materiale necesare cu plata la recoltă.

Începând cu 2022, compania Tarfin este prezentă și în România. iar misiunea sa este să dezvolte parteneriate cu distribuitorii din România astfel încât fermierii mici și mijlocii să poată achiziționa îngrășăminte, seminte, produse pentru protecția plantelor, utilaje și echipamente agricole, materiale necesare pentru construcția de sere, solarii și irigații cu plata la recoltă într-un mod corect, avantajos, fără garanții și fără costuri ascunse.