“Sunt mândră să fac parte dintr-o comunitate de femei care contribuie semnificativ la succesul agribusiness-ului!”

Cătălina Lupu, Customer Advisory Representative, Bayer România

În primul an de facultate, am avut plăcerea de a întâlni un profesor care, în loc să ne salute cu un simplu „Bună ziua”, ne-a felicitat pentru alegerea noastră. Ne-a spus că am optat pentru cea mai frumoasă meserie din lume. „Atât timp cât există oameni pe această planetă, inginerii agronomi vor fi esențiali pentru a-i hrăni.” Această afirmație a avut un impact profund asupra mea și m-a motivat să continui pe acest drum.

Agricultura este adesea percepută ca o lume dominată de bărbați, dar acest lucru nu ne împiedică pe noi, femeile, să ne demonstrăm abilitățile și să realizăm o muncă la fel de valoroasă. Lucrez în domeniul agricol de aproape 13 ani și fac acest lucru cu mândrie, determinare și curaj în fiecare zi. De-a lungul timpului, am dezvoltat relații profesionale durabile cu fermierii, mulți dintre ei fiind alături de mine încă de la începutul activității mele în acest domeniu. Aprecierea lor pentru dedicarea și entuziasmul meu profesional îmi conferă un profund sentiment de validare și respect reciproc.

În fiecare an, sectorul agricol prezintă multiple provocări, însă aceste obstacole mențin nivelul nostru de implicare și dinamism într-un domeniu care se află în permanentă evoluție. Așadar, sunt mândră să fac parte dintr-o comunitate de femei puternice și dedicate, care contribuie semnificativ la succesul agribusiness-ului.