Semănători de precizie KUHN Maxima 3

IPSO poza semanatoare

Etapele de semănat au devenit esențiale în agricultura modernă din zilele noastre. Pentru ca o fermă să fie profitabilă este esențial ca semănatul să aibă loc la momentul potrivit, iar semănătoarea să lucreze corect. Compania KUHN are întodeauna ca prioritate nevoia fermierilor. De aceea, semănătoarea Maxima 3 a fost dezvoltată pentru a oferi soluția optimă de semănat.

Culturile profitabile încep cu o campanie de semănat reușită. Cele cinci reguli pentru o însămânțare reușită sunt:

  1. Densitate de semănat corectă

Pentru a determina densitatea dorită, trebuie luate în considerare soiurile, perioada de semănat și tipul solului. O semănătoare eficientă va implementa calculația teoretică.

  1. O linie de semănat curată

Semănătorile de prășitoare KUHN asigură o bună curățare a liniei de semănat de resturi vegetale și evită contactul dintre resturi vegetale și sămânță.

  1. Adâncime de semănat constantă

O semănătoare eficientă asigură o adâncime de semănat constantă și simplu de ajustat. Adâncimea de semănat constantă maximizează rezultatul obținut la recoltat.

  1. Un mediu optim sămânță/sol

Garanția unui schimb bun între aer/sămânță și o bună aprovizionare cu apă sunt vitale pentru o dezvoltare rapidă și sănătoasă a seminței.

  1. Dezvoltare a rădăcinii îmbunătățită datorită preparării corecte a patului germinativ

Mici bulgări de pământ la suprafață și sol fin în jurul sămânței facilitează dezvoltarea rădăcinii.

 

Pentru a răspunde cerințelor și provocărilor întâmpinate de fermieri în timpul campaniei de semănat, noua secție Maxima 3 oferă următoarele beneficii:

IPSO poza int articol

Noua secție de semănat este disponibilă atât în varianta mecanică, cât și în varianta electrică. Acționarea electrică a secției de semănat oferă multe avantaje, printre care:

  • Ajustarea populației de semănat din cabină;
  • Posibilitatea de a semăna modular (Rată Variabilă);
  • Posibilitatea de a realiza Controlul Secțiilor, fie manual, fie folosind sistem GPS.

Producătorul KUHN oferă, pentru secția de semănat Maxima 3, diferite tipuri de cadru, pentru a răspunde nevoilor fiecărui fermier, fie că acestea sunt limitate de nevoia de a avea diferite distanțe între rândurile de semănat, o lățime mică de transport sau există o limitare de buget:

  • Maxima 3 M – Cadru disponibil în lățimi de lucru cuprinse între 2.50 m, până la 6.00 m, în funcție de numărul de rânduri și distanța dintre ele. Cadrul H facilitează mutarea unităților de semănat, pentru a modifica distanța dintre rânduri.
  • Maxima 3 TS – Cu o lățime de transport de 3.30 m, aceasta răspunde nevoilor de a avea o semănătoare cu o lățime de transport redusă.
  • Maxima 3 TI – Cadru telescopic idexabil, ce are distanța dintre rândurile de semănat cuprinsă între 45 și 80 cm. Distanța se modifică hidraulic.
  • Maxima 3 RT- Cadru telescopic și pliabil, având un buncăr de fertilizare de 1350 litri montat pe cadru și o lățime de transport de 3 m.
  • Maxima 3 TRR – Semănătoare tractată cu 8 rânduri, distanța între rânduri de 70 cm și lățimea de transport de 3 m.

Pentru fermierii ce încă nu s-au hotărât ce tip de cadru KUHN Maxima 3 le răspunde cel mai bine nevoilor, există o aplicația disponibilă gratuit: KUHN CLICK & SEED. În funcție de diferite criterii introduse, fermierii vor primi o sugestie pentru semănătoarea KUHN Maxima 3.