Platforma demonstrativă Drajna, marca SAATEN UNION, se adaptează regimului pluviometric

Compania SAATEN UNION ROMÂNIA a stabilit data desfășurării evenimentului Zilele porților deschise în data de 16 – 17 mai. Platforma de cereale păioase de toamnă a fost înființată special pentru fermierii din România, fiind cea mai transparentă platformă demonstrativă din ţară. Istoricul solei este unul sărac în precipitații, dar corect planificat în timp.

Detalii tehnologie:

Plantă premergătoare – mazăre, soiul consacrat SALAMANCA. Producția obținută a fost de 2500 kg/ha, media pe întreaga solă. După recoltat, pe aceeași solă, a fost semănat In data de 23.06.2023, un covor verde compus din:

            1.Floarea-soarelui, pentru umbrire şi protecție împotriva vântului,

            2.Ridiche, pentru a înmagazina apa şi pentru a rupe hardpanul,

            3.Muştar şi ovăz.

Covorul verde a fost desființat prin arătură, pe 17.08.2023, atunci când primele specii de plante au început să înflorească. Plantele au fost bine dezvoltate, cu densitate optimă dar neuniformă. In medie, s-au încorporat aproximativ 1.2kg masă verde/mp. Zonele cele mai bine dezvoltate au avut până la 3 kg/mp de masă verde încorporată. Imediat după arătură, s-a efectuat o trecere cu discul.

Platforma de cereale păioase de toamnă a fost semănată cu o normă de 155 kg/ha, atât pentru orz cât şi pentru grâu.

Pentru anul 2024 au fost înființate 3 culturi importante din portofoliul companiei Saaten-Union, anume:

1.Cereale păioase de toamnă, ce includ:

  • grâu hibrid, soiuri de grâu, inclusiv grau durum şi spelta
  • soiuri de orz pe 2 şi pe 6 rânduri
  • Triticale, secară.

2.Leguminoase: mazăre de primăvara, bob primăvară.

3.Rapiţă de toamnă: hibrizi convenţionali şi hibrizi din tehnologia Clearfield.

Schema de protecție a culturii de cereale păioase de toamnă include: un tratament cu insencticid pe bază de acetamiprid, aplicat în toamnă şi 2 tratamente compuse din fungicid, insecticid, erbicid, aplicate primăvară.

Pentru schema de fertilizare, specialiștii Saaten Union nu au folosit nici anul acesta îngrăşăminte chimice sau bio. Din păcate, regimul pluviometric din zonă este unul foarte scăzut, 250 litri/mp acumulaţi de la data semănatului până în prezent. Cunoscând foarte bine consumul specific de apă pentru un kg de grâu, specialiătii SAATEN UNION au considerat şi anul acesta factorul limitativ APA.

Pe parcursul mai multor decenii, compania germană SAATEN UNION, a ameliorat grâul şi orzul pentru un consum specific de apă mai redus, prin scăderea indicelui foliar, a taliei, a numărului de fraţi nefertili şi reducerea fiziologica a transpiraţiei plantelor. Astfel putem spune că valoarea de 1000 l apă/1kg de grâu a fost puternic diminuată sub pragul de 600 l apă/kg de grâu pentru anumite soiuri. Progresul ştiinţific a fost realizat într-o foarte lungă perioadă de timp, prin metode de ameliorare clasică, pe teritoriul Germaniei.

Solul unde este înfiinţată platforma SAATEN UNION este de tip cernoziom, nivelul de humus este de 3.2. In funcție de adâncime, nivelul PH-ului existent variează după cum urmează: adâncime 20 cm àPH = 6.29; adâncime 30 cm à PH = 6.70; adâncime 40 cm à PH = 6.55, adâncime 60 cm à PH = 6.83, adâncime 80 cm à PH = 7.30. Măsurarea PH-ului a fost realizată într-un singur punct de control.

Nivelul de înfrățire al culturii a fost unul conform condițiilor pedoclimatice din acest sezon şi cultura s-a autoreglat în funcție de factorul limitativ al câmpului: apa.

Ca nivel de productivitate, în anul 2023, media generală a câmpului de la Drajna a fost de 6879 kg/ha. Desigur producții ridicate şi profitabile, apropiate de potenţialul genetic, s-au obținut în Vestul ţării unde, soiul de grâu SU Tarroca a câștigat proba cântarului obținând 10500 kg/ha. Pentru anul 2024 specialiștii SAATEN UNION estimează o producţie medie de 6500 kg/ha pentru acest câmp din Drajna, jud. Călăraşi.

O trecere în revistă a principalelor soiuri de cereale păiose prezente în platforma:

SU Laurielle, un soi de orz nou introdus, recomandat pentru producții ridicate care deseori depășesc 10 000 kg/ha, la o densitate de semănat de 360 b.g/mp, cu condiţii climatice şi de umiditate normale.

SU Ellen, cel mai celebru soi de orz din România, care obține randament superior în orice condiții. Soi extra timpuriu, îmbunătăţit genetic cu rezistenţă împotriva virusului BaYMV-1 şi BaYMV-2, toleranţă bună împotriva principalelor boli foliare, precum şi la secetă.

SU Tarroca, soi de grâu cu capacitate mare de înfrățire, 4-5 frați fertili în condiții optime, care răspunde favorabil condițiilor intensive de cultură, inclusiv la irigat. Este un soi de grâu nearistat, semitardiv şi echilibrat din punct de vedere al toleranţei la principalele boli ale aparatului foliar şi foarte productiv. Frunza stindard este foarte bine dezvoltată, cu dimensiuni mari.

Papillon, soiul de grâu care a obținut o producție de 12 500 kg/ha, media pe 100 ha, la neirigat în anul 2022. Este un soi de grâu panificabil, semi timpuriu, aristat, din genetica de ultimă generație, nou intrat în portofoliul SAATEN UNION ROMANIA.

In platforma demonstrativă marca SAATEN UNION, fermierii vor admira în vegetație dezvoltarea culturilor de grâu şi orz în condițiile pedoclimatice specifice județului Călărași, cu o tehnologie medie spre minimă.

In partea dedicată rapiței, fermierii vor putea vedea și noutățile din portofoliu Rapool. Este vorba despre hibridul Janosh, un hibrid cu randament maxim și stabil chiar și în condiții severe de stres climatic. Sistem radicular puternic il ajută să aibă o toleranță mai bună la secetă și să absoarbă mai bine azotul din sol. În plus, Janosh, are un pachet complet de rezistență la boli (Virusul galben al ridichii, Phoma) și toleranță dovedită la bolile care apar mai târziu în cultură, cum ar fi sclerotinia și verticillium.

Evenimentul SAATEN UNION – Platforma demonstrativă Drajna – se anunță unul de mare anvergură, cu ateliere tehnice, discuții libere şi prezentarea tehnicilor moderne de conservare ale solului.  Vă invitam sa ne fiți alături pe 16 şi 17 mai, pentru a vedea pe viu, portofoliul companiei SAATEN UNION ROMANIA.

Echipa SAATEN UNION ROMÂNIA