- Jean Richard de Latour, CEO Carrefour România: BIO va fi o parte esențială a agriculturii românești
- Daniel Botănoiu: Segmentul BIO din România are un potențial uriaș
- Michèle Ramis: Agricultura românească joacă un rol important pe piața comună europeană
“Mi-am propus, încă de la preluarea mandatului, ca tot mai mulți români să aibă acces la produse de bună calitate, la un preț rezonabil. Aceasta este una dintre misiunile noastre! Prin acțiunea de astăzi, Carrefour și-a întărit rolul pentru perioada următoare în dezvoltarea agriculturii BIO în România. Trebuie să recunoaștem cu toții că acest segment BIO are un potențial uriaș”, a declarat Daniel Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu ocazia prezentării programului Creștem România BIO, dezvoltat de Carrefour. Evenimentul a avut loc astăzi și a găzduit o dezbatere privind viitorul agriculturii BIO în România, la care au participat parteneri ai retailerului atât din partea autorităților publice centrale, cât și fermieri și experți în domeniu.
“Creștem România BIO” este primul program pe termen lung inițiat de un retailer, dedicat susținerii agricultorilor români care vor să treacă la agricultura BIO. În primele 2 luni, peste 200 de fermieri s-au înscris în program și 75 dintre ei sunt eligibili pentru a începe conversia la BIO, aceștia beneficiind de sprijin financiar pentru primul an, contracte ferme de preluare a producției în perioada de conversie și 2 ani după obținerea certificărilor necesare, cât și consultanță și promovare. Produsele recoltate în perioada conversiei vor ajunge pe rafturile magazinelor Carrefour cu o etichetă specială, de tranziție – “în conversie la BIO” – iar după certificare, cu eticheta ecologică, în conformitate cu normele europene.
“Există un potențial mare în țară. Pentru a converti acest potențial într-un model de dezvoltare, e nevoie de contribuția tuturor. Cred sincer că trebuie să lucrăm împreună: fermieri, retaileri, autorități, organizații de mediu, ONG-uri și camere de comerț. Fermierii înscriși în program sunt plini de curaj și creativitate, dispuși să încerce culturi BIO diverse, precum cartofi, morcovi, ardei, mure, afine și altele. BIO va fi o parte esențială a agriculturii românești, iar Carrefour vrea să pună piatra de temelie”, a precizat Jean Richard de Latour, CEO Carrefour România.
La rândul său, Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, a îndemnat toți actorii implicați să beneficieze de oportunitățile actuale. „Agricultura românească are de jucat rolul său în acest mod de producție și pe piața comună europeană, care, să ne amintim, este una dintre cele mai râvnite piețe din lume, datorită puterii noastre de cumpărare și a nivelului cererii. Este o șansă care merită să fie exploatată”, a spus ambasadoarea Franței, într-un mesaj în limba română.
Certificarea BIO este un proces care presupune multe rigori. “Pe toată această perioadă, producătorii aflați în conversie trebuie să facă față combaterii dăunătorilor fără pesticide, fără îngrășăminte chimice. Este un proces complex, însă fermierii sunt din ce în ce mai avizați și își doresc să aducă valoare adăugată”, a declarat Liliana Ciobanu, director general Ecocert, una dintre autoritățile acreditate în România să acorde certificări BIO.
Complexitatea procesului a fost confirmată și de Tudor Stanciu, fermier din Călărași, care se află deja în al doilea an de conversie pentru certificarea BIO. “Sunt multe provocări în a cultiva produse BIO, depindem de mulți factori externi, precum vulnerabilitatea în fața vremii sau dăunătorii, care trebuie combătuți fără pesticide sau substanțe controversate”, a spus Stanciu.
Programul Creștem România BIO continuă eforturile retailerului de a aduce pe rafturi produse de calitate, la prețuri accesibile. În acest sens, Silviu Diaconu, Director Achiziții Produse Proaspete Carrefour, a explicat că diferențele evidente între prețurile produselor BIO și cele convenționale sunt generate de costurile de import și de oferta subdimensionată de pe piață pentru astfel de legume și fructe.
“De la 1 iunie, prețurile produselor BIO din magazinele Carrefour au scăzut, ca urmare a reducerii TVA de la 9 la 5%. Este un prim pas, însă diferențele de preț vor fi mai mici pe măsură ce vom reuși să producem în România mai multe legume și fructe certificate BIO. Totodată, pentru că ne dorim să cunoaștem cât mai bine cerințele pieței și impactul produselor BIO asupra sănătății, vom derula un studiu împreună cu Institutul Național de Endocrinologie C.I Parhon”, a declarat Silviu Diaconu.
La finalul evenimentului, cei aproape 100 de participanți la dezbaterea Carrefour au putut gusta brânzeturi produse de fermieri din zonele Sibiu, Mureș și Brașov, organizați antreprenorial de fundația ADEPT, însoțite de o selecție de vinuri BIO românești, recomandată de Marinela Ardelean, wine expert și consultant Carrefour.
Programul Creștem România BIO a fost inițiat în urmă cu trei luni și completează seria de parteneriate dezvoltate de Carrefour cu producătorii agricoli. Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști a fost lansată acum 3 ani, iar astăzi livrează peste 5.000 de tone de legume pe rafturile magazinelor. Concomitent, Filierele Calității Carrefour garantează calitatea produselor, de la fermă la raft, în doar 36 de ore.
***
Despre Carrefour:
În România, grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele 358 de magazine din țară, cât și prin portalul unic www.carrefour.ro, de unde clienţii din Bucureşti pot achiziţiona produse alimentare din secţiunea „Supermarket Online”, dar şi produse nealimentare din secţiunea Carrefour&Partenerii, cu livrare oriunde în ţară sau cu ridicare de la punctele „Click&Collect” din hipermarketurile Carrefour. Mai mult, prin platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, Carrefour le oferă clienților din cele 18 orașe: București, Cluj, Constanța, Pitești, Buzău, Brăila, Galați, Focșani, Brașov, Piatra Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Timișoara, Ploiești, Târgu Jiu, Drobeta și Sibiu posibilitatea de a face cumpărături din peste 50.000 de produse la preț de hipermarket, livrate în 90 de minute. De asemenea, prin intermediul Gurmandio, clienții din Baia Mare, Botoşani, Brăila, Buzău, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Galaţi, Iași, Oradea, Suceava, Piatra-Neamț, Târgu Jiu, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Roman și Ștefăneștii de Jos pot comanda o varietate mare de preparate, atât din secțiunea de gastronomie a Carrefour, cât și de la restaurantele locale, livrare gratuită și multiple metode de plată (cash, card, tichete de masă).
Carrefour a dezvoltat pentru clienții săi mijloace inovatoare de plată, precum aplicația „Carrefour Pay”, prin intermediul căreia aceștia pot verifica preţurile din magazin sau plăti cumpărăturile direct din aplicaţie, la casele de marcat. Continuând seria inovațiilor, anul trecut, Carrefour a lansat în hipermarketul Carrefour Băneasa, serviciul integrat „Casa ta – Self Service”, prima casă de marcat unde clienții au posibilitatea să scanze și să plătească singuri, în același loc, produsele cumpărate.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienții Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă.