Corteva Agriscience extinde producția de semințe de floarea-soarelui în România

Investițiile de 14 milioane de euro în stația de la Afumați vor contribui la acoperirea nevoilor fermierilor europeni

Corteva Agriscience accelerează dezvoltarea diviziei de semințe de floarea-soarelui a companiei în Europa, odată cu finalizarea unei investiții suplimentare de 14 milioane de euro în facilitatea de producție de la Afumați, România. Investiția va permite companiei să vină în întâmpinarea cererii tot mai mari de semințe de floarea-soarelui de înaltă calitate din partea fermierilor, la nivel național și internațional.

Unitatea de producție a semințelor de la Afumați, aflată la 12 km est de București, este una dintre cele mai moderne facilități de producție Corteva din lume și cea mai mare stație de procesare a semințelor din România. Aflată în funcțiune încă din 2006, aceasta produce semințe de porumb și floarea-soarelui, care înglobează tehnologii avansate,  pentru clienți de pe întreg teritoriul Europei.

Proiectul investițional, constând într-o nouă unitate de depozitare și condiționare, va permite companiei Corteva Agriscience să scurteze lanțul de aprovizionare, să-și sporească capacitatea de reacție și de livrare, cât și capacitatea de prelucrare la nivel european, pentru a susține creșterea din regiune. Suma totală investită în unitatea de producție a semințelor din Afumați a depășit, astfel, 74 milioane euro.

Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience Romania&Moldova, s-a alăturat ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu și altor oficiali, inclusiv din cadrul ambasadei Statelor Unite ale Americii, la evenimentul de inaugurare de la Afumati, organizat astazi, 3 mai 2022.

Ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a fost prezent la eveniment, declarând cu această ocazie: „Investițiile în agricultură sunt de o importanță crucială, mai ales în actualul context social și economic. Sprijinul pentru dezvoltarea afacerilor sustenabile din agricultură, parteneriatul strâns și dialogul constant cu fermierii și cei care contribuie la menținerea unui nivel ridicat al producției românești, sunt principiile fundamentale după care îmi ghidez activitatea la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Felicit Corteva Agriscience România pentru contribuția pe care o are prin această investiție asupra extinderii rolului agriculturii românești în plan european.”

„Succesul Corteva Agriscience la nivel mondial, inclusiv în România, se datorează eforturilor permanente de a colabora cu fermierii, de a le respecta nevoile și de a identifica soluții inovatoare pentru a răspunde acestor cereri. Noua linie de floarea-soarelui este doar un alt exemplu al contribuției companiei Corteva la agricultura locală, companie ce se axează pe calitate, inovație și durabilitate,” a spus Shane Dixon, Deputy Chief of Mission, U.S. Embassy in Romania.

Ionescu a declarat: “Corteva îmbogățește viețile a mii de fermieri și consumatori din Europa cu tehnologii și practici îmbunătățite pentru a combate foametea globală și a asigura progresul pentru generațiile viitoare. Cu ajutorul noii investiții, vom ajuta fermierii să obțină rezultate mai bune și să răspundă cererii tot mai mari de semințe de floarea-soarelui de înaltă calitate, în contextul unor eforturi continue menite să îi ajute pe fermieri să își îmbunătățească performanțele”.

Jean-Phillipe Riffat, Corteva Agriscience Commercial Unit Leader for Central and Eastern Europe, a declarat: “Unul dintre cei mai valoroși piloni ai companiei noastre este reprezentat de orientarea către clienți. Vom continua consolidarea legăturilor cu fermierii români, precum și cu producătorii de hrană și cu consumatorii din Europa, dezvoltând agilitatea și capacitatea de răspuns necesare pentru a prospera”.

Echipa de profesioniști a unității Corteva din Afumați asigură permanent sprijin pe teren și controlul producției. Corteva furnizează locuri de muncă unui număr de aproape 300 de angajați permanenți și sezonieri care asigură ciclul de producție complet al hibrizilor Pioneer® de înaltă calitate. Noua investiție va permite companiei să creeze aproape 20 de noi posturi contractuale, ceea ce va sprijini dezvoltarea comunității locale. Facilitatea de la Afumați își extinde producția, în linie cu Obiectivele de durabilitate 2030 (2030 Sustainability Commitments) asumate de Corteva Agriscience, pentru a sprijini creșterea rezilienței sistemului nostru global de hrană.

Despre Corteva Agriscience

Corteva, Inc. (NYSE: CTVA) este o companie globală activă în domeniul agriculturii, cotată la bursă, care îmbină inovația de top în industrie cu implicarea clienților și execuție operațională de înalt nivel pentru a livra în mod eficient soluții la problemele cele mai presante întâmpinate de agricultură la nivel mondial. Corteva generează o preferință de piață avantajată prin strategia sa unică de distribuție, completată de un mix global echilibrat și diversificat de produse și servicii digitale pentru semințe și protecția culturilor. Cu ajutorul unora dintre cele mai renumite mărci în agricultură și capacități tehnologice bine poziționate pentru a stimula creșterea, compania se angajează să maximizeze producția fermierilor, colaborând totodată cu factorii implicați în întregul sistem alimentar, respectându-și promisiunea de a îmbogăți viețile celor care produc și ale celor care consumă, asigurând progresul pentru generațiile viitoare. Informații suplimentare sunt disponibile la adresa www.corteva.com.

Urmăriți Corteva pe FacebookInstagramLinkedInTwitter, și YouTube.