Corteva Agriscience a anunțat câștigătoarele celui de-al doilea sezon al proiectului TalentA!

Astăzi, 15 octombrie 2021, de Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural, la Hotel Crown Plaza București a avut loc decernarea premiilor pentru cele 3 proiecte câștigătoare din cadrul programului TalentA, inițiat de Corteva Agriscience.

Compania Corteva Agriscience a dat startul unui nou sezon al programului TalentA, începând cu data de 4 iunie a.c. TalentA este un program educațional gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură, dedicat femeilor inovatoare din mediul rural, fondat și dezvoltat de Corteva Agriscience.

Proiectul s-a derulat pe parcursul a 4 luni și a inclus două module: cursuri online pentru implementarea Modului de Business (10 lecții) și Implementarea Modulului de agribusiness (9 lecții).

În program s-au putut înscrie femeile care lucrează în agricultură şi locuiesc în zone rurale, cu vârsta peste 18 ani, dar și studentele de la Universitățile Agricole, indiferent de statut, care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o afacere sustenabilă, dinamică şi competitivă, precum şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc.

Conferința a avut loc atât cu prezența fizică a invitaților și cu respectarea tuturor reglementărilor specifice contextului pandemic, cât și pe Facebook și Zoom.

Panelul de discuții privind importanța femeilor în agricultură și în agribusiness a fost deschis de Gabriela Rizescu, director de marketing Alcedo. Aceeași temă a fost dezbătută și de către Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România și Moldova, Monica Soribbas, director de marketing Corteva Agriscience Europa, Aurelia Vișinescu, director Domeniile Sohodor și Andreea Roșca, Pensiunea La Butoaie Pietroasele.

Prin programul TalentA, Corteva Agriscience contribuie la dezvoltarea comunităților rurale. Astfel, prin intermediul microproiectelor înscrise în acest program de investiții se urmărește securitatea alimentară prin:

  • asigurarea hranei necesare și combaterea sărăciei;
  • asigurarea accesului la apă potabilă;
  • susținerea risipei alimentare;
  • combaterea schimbărilor climatice;
  • conservarea ecosistemelor.

Implementat cu succes anul trecut, în 2021 Corteva Agriscience a decis să mărească valoarea premiilor acordate la finalul instruirii, pentru a asigura facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri la 15 000 $:

  • locul I – 6.000 $,
  • locul II – 5.000 $,
  • locul III – 4.000 $.

Cursurile au fost susținute de specialiștii Corteva și membri echipei Starperfomining pentru ca la final, după construirea și trimiterea proiectelor inovatoare, să fie selectate proiectele câștigătoare.

“Cele două ediții ale programului TalentA au demonstrat dorința fermierilor din mediul rural de a inova și de a implementa programe pentru dezvoltarea comunităților lor. Având în vedere rezultatele și răspunsul pozitiv al primilor absolvenți, Corteva Agriscience a decis să mărească valoarea premiilor în 2021. Ne adresăm în continuare doamnelor fermier din mediul rural pentru că dorim să sprijinim îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone. Cu acest program, le oferim acces la informație și la finanțare, dar și suport să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze afacerea, să o facă competitivă, productivă şi creativă”, a subliniat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România & Rep. Moldova. 

Câştigătoarele acestei ediţii au fost:

Premiul I – Elena Cosmina Socea pentru constuirea unei hale de procesare alune;

Premiul al II-lea – Corina Oprea pentru proiectul „Crăiţa Merelor – Tradiţie. Inovaţie, Sustenabilitate”;

Premiul al III-lea – Diana Nicoleta Raba & Viorica Mirela Popa pentru diversificare sortimentală prin dezvoltarea unei game artizanale de conserve din fructe şi legume;

Premiul Special – Ştefania Leoveanu pentru înfiinţarea unei plantaţii de căpşuni.

Felicitări câştigătoarelor, precum şi organizatorilor!