Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere implicarea autorităților europene și naționale în rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar

În numele fermierilor și  a cooperativelor din România, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF, solicităm public tuturor Europarlamentarilor din Romania, Șefei reprezentanței Comisiei Europene în România, Ministrului plenipotențiar, Președintelui României, Premierului României, Ministrei Afacerilor Externe, Ministrului Finanțelor și Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale intervenția imediată pe piața îngrășămintelor pentru a stabiliza prețurile și a asigura disponibilitatea acestora, acordarea de sprijin financiar urgent fermelor și cooperativelor pentru a face față creșterii costurilor, simplificarea și modernizarea legislației agricole prin pachetul Omnibus, eliminând birocrația care frânează inovarea și menținând substanțele de protecția plantelor existente până la apariția altora care au eficiență similară și cost suportabil, autorizările / reautorizările / prelungirile / derogările și nu în ultimul rând, garantarea accesului la energie și gaze la prețuri suportabile, cu prioritate pentru sectorul agroalimentar.

La mai bine de o lună de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, fermierii și cooperativele agricole din Europa se confruntă din nou cu o serie întreagă de perturbări externe care le afectează producția și le cresc costurile. Situația era deja dificilă din cauza războiului din Ucraina, care împinsese în sus prețurile îngrășămintelor. Apoi, la începutul anului 2026, implementarea mecanismului CBAM a generat o nouă scumpire de 20-25%.

Fermierii se află într-o situație fără ieșire: marjele de profit sunt deja la minim din cauza stagnării piețelor cerealiere în ultimii ani, iar acum costurile explodează exact în mijlocul sezonului agricol. Mulți sunt nevoiți să cumpere mai puține input-uri sau să reducă suprafețele cultivate.

Fermierii români, împreună cu cei europeni, prin Copa-Cogeca, semnalează patru probleme critice – îngrășămintele care au devenit inaccesibile ca preț; prețul motorinei, aproape s-a dublat; facturile la energie au crescut în toate sectoarele, de la sere până la fabricile de furaje, și nu în ultimul rând, cel mai grav lucru este ca întregul lanț de aprovizionare se afla sub o  presiune uriașă: ambalajele, transportul și logistica sunt mai scumpe și mai greu de găsit ca oricând.

În fața acestor crize multiple, Europa are nevoie de un răspuns ferm și coordonat, care să readucă predictibilitatea, siguranța si încrederea în rândul fermierilor și cooperativelor.

Organizațiile fermierilor și cooperativelor din Romania precum și organizațiile de fermieri europeni și cooperative, prin vocea Copa-Cogeca, cerem Comisiei Europene câteva lucruri concrete, pentru a contracara efectele dezastruoase ce se întrevăd.

Concluzia este simplă:

Ceea ce v-am prevenit oficial de acum 6 luni s-a întâmplat. Este nevoie să acționați rapid și ferm să nu se atenueze și mai mult criza.

Fără măsuri urgente și excepționale, producția agricolă europeană este în pericol, iar factura o vom plăti în final toți ca consumatori.

Pentru o mai bună înțelegere, citiți scrisoarea Copa-Cogeca către președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, și urmăriți clipul video de mai jos care conține cifre privind situația la care s-a ajuns.

Pe această cale, facem un apel public către toate autoritățile competente din Romania și conducătorii acestora să lase prostiile și să se ocupe de lucrurile importante pentru populație și țară.

Echipa AAC