Vetro Solutions a primit autorizația pentru a produce medicamente de uz veterinar în fabrica de la Iași

  • Vetro a obținut certificarea GMP pentru trei fluxuri de fabricație și, în prezent, este în etapa de dezvoltare pentru trei produse.
  • Valoarea totală a investiției este de 4,5 mil. euro, fonduri UE și resurse proprii.
  • Medicamentele produse la Iași vor fi comercializate sub brandul adVET, cel mai nou din portofoliul Vetro.

Vetro Solutions, companie românească specializată în distribuția de medicamente  și servicii medicale veterinare, a primit, în luna noiembrie, autorizația de funcționare GMP pentru fabrica de la Iași și poate produce medicamente generice pentru uz veterinar. Astfel, compania a obtinut certificarea pentru trei fluxuri de fabricație – pulberi, lichide și ambalare comprimate și capsule, și este, în prezent, în etapa de dezvoltare pentru primele trei produse.

Unitatea de producție, construită la cele mai înalte standarde ale industriei farmaceutice, este rezultarul unui proiect în valoare totală de 4,5 milioane de euro, cofinanțat din fonduri europene și resurse proprii. Medicamentele produse în fabrica de la Iași vor fi comercializate în România sub brandul adVet, creat special pentru produsele fabricate în România de Vetro, cu o identitate vizuală dedicată realizată de echipa Brandocracy și un nume creat împreună cu agenția de naming Namzya.

Prin deschiderea fabricii de la Iași, Vetro Solutions țintește extinderea ofertei de medicamente generice de uz veterinar, oferind clienților – medici veterinari și proprietari de animale de companie și de ferme, oportunitatea de a alege produse locale, în contextul în care aproape 90% din consumul de medicamente și produse de uz veterinar din România este asigurat din importuri.

Obținerea autorizației de funcționare pentru fabrica de la Iași este rezultatul eforturilor noastre susținute de a deschide o linie locală de producție de medicamentre de uz veterinar la standarde europene, în condițiile în care România este importator net de astfel de produse. Ne ținem, astfel, o promisiune pe care am făcut-o atât comunitații medicilor veterinari din România, cât și <<părinților>> animalelor de companie a căror bunăstare ne preocupă încă de când am pus pe picioare această afacere. Decizia de a deschide o fabrică a fost una firească și, într-o primă etapă, ne vom apleca atenția asupra nutraceuticelor (suplimente alimentare), a soluțiilor de prevenție și tratare a bolilor, urmând să decidem apoi dacă vom produce și antibiotice. Suntem susținători ai tendinței globale de raționalizare a consumului de antibiotice, iar strategia noastră va respecta acest trend”, a declarat Dumitru Fodor, fondatorul companiei Vetro Solutions.

Produsele fabricate la Iași vor fi comercializate sub brandul adVET

Pentru medicamentele produse sau ambalate în fabrică, Vetro Solutions a creat și lansat un brand special, adVET, prin care echipa își respectă angajamentul de a oferi soluții concrete, inovative pentru medicii veterinari din cabinete și ferme, dar și pentru toți iubitorii de animale.

Sub brandul adVET, Vetro pune la dispoziția medicilor veterinari produse și soluții pentru diagnosticul și tratamentul diverselor patologii la animale, fabricate la standarde de calitate ce respectă cele mai exigente norme internaționale. Produsele adVET sunt dezvoltate în parteneriat cu producători europeni de înaltă clasă, dar vor fi realizate și în fabrica din România.

Dezvoltăm produsele adVET împreună cu specialiști din domeniu, pornind de la nevoile medicilor veterinari din România și ținând cont de particularitățile acestei piețe, dar și de standardele internaționale. La fel ca Vetro, brandul adVET reflectă preocuparea pentru bunăstarea animalelor și respectul pentru medicii veterinari. Avem, la rândul nostru, o echipă puternică de absolvenți de medicină veterinară, ceea ce ne motivează în plus să ne susținem clienții și partenerii în a-și practica profesia cu drag și pasiune. De mai bine de 9 ani, de când am lansat Vetro Solutions, putem spune fără a greși că am contribuit, alături de comunitatea veterinară din România, la acel plus de bine pentru pacienții patrupezi și familiile care îi iubesc”, a spus Coca Cașcaval, directorul general al companiei.

Românii, tot mai preocupați de bunăstarea și sănătatea animalelor de companie

Medicina veterinară este într-o continuă evoluție, astfel încât “noua normalitate” este dată de disponibilitatea și accesul sporit la medicamente sigure și de înaltă calitate pentru medici veterinari, fermieri și proprietari de animale de companie.

Trendul este în creștere în tot ceea ce înseamnă produse și medicamente de prevenție (pentru că este mai ușor să previi decât să tratezi), mai ales că, în ultimii ani, în România, a prins tot mai mult conceptul de “pet parent”. Totodată, în pandemie, majoritatea iubitorilor de animale au avut mai mult timp să consolideze relația și să îl observe pe prietenul lor patruped, pentru care vor o viață îndelungată și confortabilă.

La nivel de prevenție, atât pentru sănătatea patrupedelor, cât și pentru sănătatea și confortul <<părinților>> de animale, unele dintre cele mai utilizate produse și servicii sunt: antiparazitarele, vaccinurile, nutraceuticele, hrana specializată, testele, carnetul de sănătate digital și asigurarea de sănătate.

Antiparazitarele sunt și vor rămâne în topul utilizărilor, deoarece afecțiunile parazitare reprezintă peste 65% din îmbolnăviri, acestea fiind cauzate în special de acarieni, insecte și helminți. Un alt punct de interes este cel legat de afecțiunile dermatologice, acestea constituind principala cauză pentru care proprietarii de animale se prezintă la medicul veterinar. De asemenea, un rol fundamental în prevenție și tratament adjuvant îl au dietele specifice, nutraceuticele și soluțiile topice.

Despre Vetro Solutions

Vetro Solutions este o companie antreprenorială integral românească, fondată în 2012 de medicul veterinar Dumitru Fodor. Este specializată în importul și distribuția de medicamente și servicii pentru cabinetele veterinare și este organizată în două divizii, Vet – destinată cabinetelor, clinicilor și farmaciilor veterinare și Ferme – destinată medicilor și proprietarilor de ferme.

Prin punerea în funcțiune a liniei de producție de la Iași, compania va deveni producător de medicamente generice pentru uz veterinar din România. Vetro țintește dublarea veniturilor în următorii zece ani și are ca obiectiv să devină prima opțiune în preferințele medicilor veterinari, ca urmare a investițiilor pe care le va finaliza și a consolidării strategiei de business.

Compania comercializează peste 3.500 de produse destinate proprietarilor de animale de companie și de rentă și oferă servicii și consultanță medicilor veterinari, deservind peste 1.900 de clienți unici. Are o echipă formată din 85 de specialiști, cei mai mulți medici veterinari, care, datorită expertizei profesionale atestate, oferă cele mai potrivite opțiuni pentru sănătatea animalelor și eficientizarea muncii medicilor veterinari.