Femeile din agricultură sprijină tranziția către practici sustenabile

Femeile deschise spre inovație care activează în agricultură au ocazia să-și asume rolul principal în tranziția practicilor mai sustenabile, care să asigure securitatea alimentară la nivel global – a declarat pe 9 decembrie Monica Sorribas, vicepreședinte de marketing pentru Europa la Corteva Agriscience, în cadrul evenimentului EWA Networking Online, organizat de EIT Food. EIT Food reprezintă o comunitate a inovării sprijinită de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.

Dechiderea sesiunii de discuții a fost făcută chiar de doamna Sorribas, cu subiectul “De ce avem nevoie de mai multe femei antreprenor în agricultură”. Participanții la dialog au considerat la unison rolul femeilor drept crucial, după ce Monica Sorribas a prezentat punctul de vedere al Corteva asupra atitudinilor femeilor din agricultură, rezumate în studiul Global Women in Agriculture.

Această cercetare la scară largă sugerează că, deși s-au înregistrat progrese, inegalitatea de gen rămâne o barieră pentru ca femeile din agricultură să își atingă potențialul maxim. În timp ce femeile care au participat la sondajul Corteva observă că în ultimii ani s-au înregistrat progrese, multe dintre ele sunt pesimiste în legătură cu acest aspect.

“Dezvoltarea vieții femeilor din agricultură aduce beneficii în viețile tuturor: copiii și familiile care depind de ele, comunitățile din care fac parte și societatea în ansamblu”, a declarat doamna Sorribas.

Potrivit afirmațiilor sale, există argumente care demonstrează interesul crescut al femeilor pentru conservarea mediului. Accesul acestora la cele mai recente tehnologii și educația corespunzătoare privind inovațiile oferă o șansă importantă în tranziția către practici mai sustenabile. Adoptarea unei game largi de instrumente, cum ar fi tehnologiile de agricultură de precizie, SAT, genetica avansată, biopesticidele etc. vor ajuta femeile să răspundă cererilor tot mai mari ale consumatorilor pentru alimentele produse în mod sustenabil.

De asemenea, pandemia a adus numeroase provocări, iar femeile trebuie să-și asume un volum de muncă suplimentar cu oportunități reduse de a gestiona echilibrul dintre viața profesională și cea personală.

“Acum, mai mult ca oricând, trebuie să sprijinim femeile din mediul rural și să ne asigurăm că joacă un rol-cheie în procesul de redresare a agriculturii și a securității alimentare globale”, a comentat Monica Sorribas.

În cadrul evenimentului a fost evidențiată și Strategia de Sustenabilitate Corteva Agriscience 2030. Aceasta include 14 obiective ce urmează să fie atinse în următorii 10 ani, bazate pe piloni-cheie: obiective în beneficiul fermierilor; obiective pentru resursele de teren arabil; obiective pentru operațiunile companiei; obiective în beneficiul comunităților, cu responsabilizarea femeilor. Pentru a sprijini acest angajament, Corteva oferă o serie de programe pentru femei din întreaga lume, precum inițiativa TalentA în Europa, care asigură instruire în domeniul financiar și tehnic femeilor inovatoare din domeniul agricol. Peste 500 de femei fermier au beneficiat deja de programul TalentA din Spania, Portugalia, Ucraina, Rusia, România și Ungaria.

Despre Corteva Agriscience 

Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie – inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și profitabilității. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Corteva Agriscience a devenit o companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro.

Urmăriţi Corteva Agriscience pe FacebookInstagramLinkedInTwitter şi YouTube