Interviu cu Gabriela Dragoș, Director de produs cultura de cereale, Syngenta
Schimbările climatice, respectiv lipsa precipitaţiilor din toamnă, a zăpezii de peste iarnă şi seceta instalată în primele luni de primăvară au afectat o parte din culturile de agricole. Concret, care este situaţia actuală a cerealelor păioase?
Un cumul de factori au impactat puternic cultura de cerele păioase în acest sezon agricol. Practic, am debutat cu secetă în toamnă și lipsa zăpezii în iarnă, la care s-a adăugat și înghețul de peste noapte în luna martie a acestui an. În momentul de față, avem zona de Sud-Est a României și zona Moldovei puternic impactate de acești factori negativi. Situația este mai favorabilă în zona Olteniei și în zona de Vest a ţării, însă și aici, pe anumite zone cultura de cereale suferă de lipsa apei.
Precipaţiile din ultima perioadă au ajutat culturile, însă trebuie să ținem cont că acestea au venit destul de târziu și cu siguranță vom vedea un impact în producție. Ca și stadiu de dezvoltare a culturii, acesta a fost accelerat din cauza lipsei apei. În cea mai mare parte a țării, grâul a încheiat perioada de înflorire.
Care au fost problemele majore întâlnite în culturile de cereale păioase, dacă ne referim la boli şi dăunători?
În prima parte a anului, la desprimăvărare, am găsit o serie de boli în cultura de cereale, de la rugini, făinare, la septorioza și helmintosporioza. În zonele în care am avut condiții climatice mai bune, cum ar fi Oltenia, cumulat cu dezvoltarea accelerată a plantelor, fermierii au fost nevoiți în multe cazuri să aplice un tratament care să ofere în același timp protecție atât pe frunza stindard, cât și la spic.
În acest caz, fermierii au văzut cum un produs atât de versatil și de eficient ca Elatus Era lucrează foarte bine, atât pe protejarea frunzei stindard cât și pe protejarea spicului. În ceea ce privește atacul de dăunători, acesta a fost unul extrem de ridicat, cu mult mai ridicat față de anii anteriori. Am întâlnit foarte multe atacuri de afide, de lema, ploșnița cerealelor, atac de tripşi.
În ce măsură soluţiile Syngenta au rezolvat neajunsurile din aceste culturi? Care au fost programele tehnologice aplicate?
Soluțiile pe care Syngenta le-a oferit fermierilor în acest an au răspuns foarte bine nevoilor acestora. Pentru primul tratament, Amistar® Prime a fost o soluție excelentă. Datorită substanțelor active pe care le conține, am avut eficacitate foarte bună pe complexul de boli foliare care apar în prima parte de vegetație. Un alt aspect foarte important este legat și de control bolilor pe o perioadă mai lungă de timp, iar Amistar® Prime stă foarte bine la acest capitol, întrucât pe lângă partea curativă avem și o componentă preventivă care ajută la un control al bolilor mai îndelungat.
Pentru protejarea frunzei stindard și a spicului, Elatus™ Era ne-a convins încă o dată că este produsul care aduce valoare în fermele din țara noastră. De asemenea, Karate Zeon® a dovedit performanță în controlul dăunătorilor, cum ar fi afide, ploșnița cerealelor, tripşi. Datorită formulării speciale și anume formularea Zeon, produsul oferă protecție îndelungată culturii de cereale având o eliberare treptată. Nu în ultimul rând, pe partea de buruieni, Axial One® a fost o opțiune în foarte multe ferme din România, datorită controlului superior pe care îl are pe moncotiledonate și dicotiledonate.
În ceea ce privește controlul pe monocotiledonate, Axial One® rămâne un standard de referință, cu o eficacitate excelentă împotriva ovăzului sălbatic și iarba vântului.
În contextul actual, care este estimarea potențialului de producție, având în vedere că recoltarea va începe în luna iunie?
Este greu de făcut o estimare a producției, având în vedere situația diferită de la o zona la alta. Cu siguranță, în cea mai mare parte a țării vom avea o scădere a producției care poate fi de la 10-50% în anumite cazuri, mergând până la 50%, în funcție de specificul fiecărui areal geografic.