Portofoliul iscusit ALCEDO, o garanţie a performanţei!

alcedo vicentiu

Compania ALCEDO a organizat în data de 4 februarie a.c., la Hotel Capitol, din Bucureşti, Simpozionul de iarnă 2019. Evenimentul anual dedicat fermierilor iscusiţi din zona de sud-est a ţării a reunit peste 100 de participanţi: producători agricoli, specialişti, dar şi jurnalişti ai presei de specialitate.

În cadrul întâlnirii a fost trecut în revistă “PORTOFOLIUL ISCUSIT” al companiei, care include “PRODUSE ISCUSITE”, SEMINŢE ISCUSITE”, ÎNGRĂŞĂMINTE ISCUSITE”, precum şi o gamă completă de “SERVICII ISCUSITE”. Totodată, fermierilor li s-au prezentat şi noutăţile companiei ALCEDO din acest an, dar şi recomandările pentru utilizarea produselor de protecția plantelor, un moment de maxim interes al Simpozionului de iarnă 2019.

De asemenea, la simpozion a fost prezent staful Alcedo, alături de Vicențiu Cremeneanu, președintele companiei. Domnia sa a prezentat portofoliul de produse, precum și pachetele tehnologice performante create de specialiștii Alcedo pentru cele mai importante culturi din România.

“Cu toții lucrăm în agricultură și suntem legați de această frumoasă meserie. Astăzi vă vom prezenta câteva idei importante privind aplicarea produselor pentru protecția plantelor, folosirea semințelor certificate, precum și utilizarea pachetelor tehnologie, creionate de Alcedo. Doresc să precizez că toate aceste informații extrem de importante, privind utilizarea produselor de protecția plantelor, a semințelor de o genetică foarte bună și a pachetelor tehnologice, le găsiți detaliate amănunțit în catalogul Alcedo 2019, cu recomandări precise și foarte importante.

Portofoliul iscusit Alcedo cuprinde produse pentru protecția plantelor, semințe, îngrășăminte, erbicide, fungicide, insecticide, tratament sămânță, adjuvanți, corectori de PH, servicii și sfaturi extrem de utile. Portofoliul nostru, care a fost creat de mult timp, este menit să aducă tehnologii care să răspundă nevoilor în funcție de problemele specifice din fiecare fermă. Pentru acest lucru colaborăm cu companii prezente atât pe piața europeană, cât și pe cea mondială.

Însă, un lucru foarte important este că mai mult de jumătate din aceste produse sunt fabricate la Alchimex. Iată, că reușim astăzi să fabricăm la Alchimex produse pentru protecția plantelor, și nu numai, care se folosesc în peste 25 de țări din lume și sunt foarte apreciate pentru calitatea lor. Alcedo vă oferă un portofoliu complet de produse care poate acoperi o tehnologie performantă la principalele culturi din România, precum cereale păioase, porumb, floarea soarelui, rapiță, mazăre, soia dar și cele horticole”, a precizat Vicențiu Cremeneanu.

În cadrul Simpozionul de iarnă 2019, oficialul companiei a evidențiat şi importanța culturilor de mazăre și soia. “Doresc să scot în evidență importanța culturilor de mazăre și soia. Ştiți foarte bine că aceste plante nu ar trebui să lipsească din structura culturilor fermelor, pentru că sunt plante fixatoare de azot şi sunt foarte importante prin calitatea pe care o lasă în solele unde sunt cultivate. De asemenea, trebuie să avem în vedere și faptul că prin cultivarea lor obținem și plata pentru înverzire. Mazărea este recomandată pentru zonele neirigate, iar soia în fermele cu irigații. Toate eforturile depuse trebuie să aducă plus valoare, iar acest azot organic este foarte important pentru culturile care urmează, dar mai ales pentru cereale păioase”, a explicat specialistul.

Amfitrionul evenimentului a vorbit şi despre starea culturilor de grâu și de orz monitorizate de Alcedo şi care în acest moment prezintă un procent de răsărire de peste 60%. “Suntem deja în luna februarie. O mare parte din culturile de toamnă, și mă refer în primul rând la grâu şi orz, nu sunt răsărite, bineînțeles, așa cum ne-am fi dorit noi la această dată. Pot să vă spun că din monitorizările efectuate de Alcedo avem astăzi un procent de plante răsărite de grâu și de orz de peste 60 la sută. Este foarte important că în acest moment nu s-au evidenţiat plante compromise sau boabe mucegăite, sigur cu excepția arealelor în care avem băltiri.

Vreau să atrag atenţia aspura modului în care se va face fertilizarea. Nu trebuie să aplicăm prea devreme fertilizanţii şi nici în cantități prea mari încă de la început. Și acest lucru pentru că atât grâul, cât și orzul încă consumă din bob, nu au început să consume din rădăcini şi mai au încă îngrășăminte din toamnă. Solul nostru este unul bogat, nu avem soluri care sunt inerte, cultivăm în soluri care au un conținut suficient de materie organică. Din punctul meu de vedere, trebuie să avem grijă ca fertilizarea să se desfăşoare fazial, ceea ce va aduce un plus valoric culturilor”, a ţinut să-i atenţioneze pe fermieri, Vicențiu Cremeneanu.

Președintele companiei Alcedo i-a sfătuit pe producătorii agricoli prezenţi la eveniment ca investițiile din perioada următoare să fie concentrate deopotrivă pe consolidarea și stabilitatea fermelor. “În ultima perioadă presiunile asupra fermierilor sunt din ce în ce mai mari, având în vedere că arenda crește an de an. Şi prețul terenului se majorează, iar producătorii agricoli se întreabă dacă investesc mai mult în calitatea solelor deja deținute și abandonează achiziția.

Putem face un calcul simplu. Un teren pe care îl cumpărăm astăzi cu 6.000 – 7.000 de euro hectarul nu va fi amortizat nici în 30 de ani, la costurile la care sunt comercializate inputurile folosite în agricultură. Investiția trebuie făcută mai mult în consolidare și în stabilitatea fermelor. Investiţia în teren, astăzi, trebuie să fie făcută din prețul dat de cel care muncește. Ca urmare, consider că prețul este dat mai mult de o piață unde cei care au foarte mulți bani dictează. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit”, a tras un semnal de alarmă Cremeneanu.

După prezentarea tuturor pachetelor tehnologice dedicate fiecărei culturi, lectorul a concluzionat într-o notă optimistă importanţa utilizării produselor din „Portofoliul iscusit” Alcedo, ca o garanţie a performanţei.

“Portofoliul iscusit Alcedo înseamnă produse de protecția plantelor iscusite, din care o parte sunt formulate în România, la Alchimex, alături de partenerii companiei. Seminţe iscusite înseamnă soiuri și hibrizi pentru care multiplicarea se face la noi în țară, iar îngrășăminte iscusite înseamnă un portofoliu complet, format din produse de bază, de ultimă generație, îngrășăminte starter, foliare, cât și biostimulatori. Ca urmare, trebuie să fim din ce în ce mai iscusiți, să fim extrem de atenți la tehnologiile pe care le aplicăm, astfel încât fiecare dintre noi să găsim soluțiile optime pentru a obține culturi cu o profitabilitate pe măsura muncii depuse.

Din acest punct de vedere, Alcedo a căutat an de an să aibă un portofoliu care să răspundă atât nevoilor din fermele dumneavoastră, cât și problemelor legate de legislația europeană. Ceea ce pot să vă asigur este că utilizând produsele din portofoliul iscusit Alcedo, care vor genera un plus de producție la recoltat, aveţi o garanţie a performanţei”, a spus Vicențiu Cremeneanu, preşedintele Alcedo, în încheierea evenimentului.

alcedo sala2