În data de 17 mai a.c., în localitatea Slobozia din jud. Ialomiţa, a avut loc un eveniment prilejuit de lansarea oficială a Morii Kalizea Boromir, o unitate de producţie foarte modernă.
Fabrica include partea de recepție materie primă, însilozare, unitatea de procesare, de la recepţie până la însăcuire, ce cuprinde o serie de operaţii, precum și depozitarea pentru livrare. Aici are loc un proces complex de selecţie, sortare, curățire şi mărunţire, dar şi controlul microbiologic, al umidităţii și grăsimii, până la obținerea produsului finit.
La eveniment au luat parte reprezentanţii staffului de conducere al companiilor partenere, Christoph Büren, preşedintele grupul Vivescia, Olivier Gougeon, directorul general al companiei Kalizea Boromir şi Constantin Boromiz, preşedintele Grupului Boromir, Secretarul de Stat din MADR, Daniel Eugeniu Cruţeanu, preşedintele APPR, Arnaud Perrein şi directorul executiv al APPR, Alina Creţu, autorităţi locale, angajaţi ai fabricii, colaboratori, precum şi jurnalişti din presa de specialitate.
Invitaţii au avut posibilitatea să viziteze unitatea de producţie, primind pe flux informaţii referitoare la calitatea şi siguranţa alimentară, elemente de performanţă în activitatea companiei. Daniel Stan, manager calitate al Kalizea Boromir, a fost cel care a însoţit grupul de vizitatori, oferind detalii tehnologice privind procesul de producţie.
“Moara a fost retehnologizată şi beneficiază la ora actuală de utilaje şi echipamente de ultimă generaţie. Experiența pe care au dobândit-o specialiștii noștri în procesarea porumbului și ne-a oferit posibilitatea să punem la dispoziţia clienților soluții inovatoare pe măsura nevoilor acestora. În prezent, Kalizea are peste 30 de ingrediente diferite, rezultate din procesele de fracționare a porumbului. Particularitățile tehnice, nutriționale și organoleptice ale fiecărui produs se controlează cu cea mai mare atenție, pentru a putea garanta calitate și consistență optime.
Un bob de porumb este format din patru componente principale: învelișul din pericarpul bobului, care alături de corpul făinos bogat în amidon, poate intra în componența produselor furajere integrale. Corpul făinos cu aspect sticlos este partea cea mai bogată în amidon a bobului. În urma mai multor etape de măcinare, separare și amestec se obține o gamă largă de produse, de la griș, la făină și mălai. Multe dintre aceste ingrediente intră în componența cerealelor pentru mic dejun, a biscuiților, a produselor de patiserie, și sunt utilizate și la fabricarea berii. În cele din urmă, germenul este utilizat pentru extracția uleiului virgin de porumb. Ulterior prăjirii, germenul de porumb poate fi folosit pentru obținerea mai multor produse.
Toate produsele noastre se obțin exclusiv prin procesare mecanică, fără aditivi, pentru păstrarea proprietăților naturale ale cerealelor pe durata întregului proces. De aceea, ne putem lăuda cu faptul că produsele noastre sunt etichetate drept produse naturale”, a declarat managerul de calitate.
Kalizea, filiala locală a grupului francez de cooperative agricole Vivescia a intrat pe piaţa locală din România în urmă cu trei ani, respectiv în 2016, în urma unui joint-venture cu Grupul Boromir. În prima fază, timp de 13 luni, începând din ianuarie 2017, această unitate a funcţionat ca moară de grâu, fiind ulterior transformată printr-un proces de retehnologizare de peste 90%, în moară de porumb. Oficialii companiei au declarat că în următorii ani capacitatea de prelucrare a unităţii va fi mărită până la 70.000 tone pe an.
Kalizea face parte din grupul Vivescia Industries, specializat în procesarea cerealelor la nivel regional și internațional. Vivescia Industries include șase divizii, fiecare specializată într-un domeniu specific al industriei, fiind lideri de piață pe segmentul lor de activitate. Kalizea este focusată pe cultivarea porumbului pentru industria de morărit. Vivescia este cel mai mare colector de cereale din Franța și al doilea mare producător european de porumb. Grupul de cooperative are afaceri de circa 3,4 miliarde de euro şi colectează aproximativ 4,2 milioane de tone de cereale anual.
Pachetul majoritar Vivescia Industries este deținut de Vivescia, un renumit grup agricol și agroalimentar de cooperative, care acoperă întregul proces de producție, de la sămânţa din câmp până la hrana din farfurie, de la producător la consumator, și care reușește să se ridice la nivelul așteptărilor clienților săi, dar și al societății, în general.
Compania Boromir, unul dintre cele mai mari grupuri din industria locală de morărit și panificație, care încă de la înfiinţare şi-a dezvoltat şi diversificat activitatea oferind produse tradiţionale solicitate cu succes pe piaţa românească. Boromir îşi dezvoltă şi diversifică activitatea oferind produse tradiţionale, dar şi produse noi de care piaţa românească are nevoie. Cu peste 1800 de salariaţi, 105 milioane de euro cifră de afaceri, cu 12 coffee shop-Boromir Pan Café şi o capacitate de măcinare de 300.000 tone de cereale, Boromir împarte bucurii.
În deschiderea evenimentului, Olivier Gougeon, directorul general Kalizea Boromir a mulţumit invitaţilor pentru prezenţa la iaugurare al Morii Kalizea Boromir.
“Sunt extrem de bucuros că ne sunteţi aproape la inaugurarea oficială a Morii Kalizea Boromir. Firma a fost înfiinţată acum trei ani, apoi a urmat o perioadă de modernizare şi retehnologizare, iar anul trecut, în luna mai, a început producţia propriu zisă. Din acest motiv, la un an de la începerea activităţii, am luat hotărârea de a organiza lansarea.
Parteneriatul cu Boromir se bazează pe expertiza regională și pe legătura puternică cu lumea agricolă. Această măiestrie se bazează şi pe parteneriate puternice cu companii de semințe, fermieri și colectori de cereale, ale căror practici sunt auditate anual. Fiecare legătură din industrie are un rol-cheie în asigurarea aprovizionării clienților noștri și garantarea unui produs care să răspundă așteptărilor acestora. Avem şi o echipă de specialişti bazată pe cunoștințe agronomice de progres”, a spus Olivier Gougeon.
La rândul său, preşedintele Grupului Vivescia, Christoph Büren, a vorbit despre alegerea parteneriatului cu Boromir şi despre scopul propus.
“Pentru Kalizea, parteneriatul este foarte important având în vedere investiţiile făcute de noi în Franţa în anii ‘80. Cea de-a doua investiţie am realizat-o în Polonia, scopul nostru fiind să identificăm zone cu potenţial în ceea ce priveşte producţia de porumb. Aşa am hotărât să investim în România şi să alegem un partener serios care să ne confere siguranţa unei bune colaborări. I-am întâlnit pe reprezentanţii Boromir, persoane foarte responsabile, alături de care am hotărât să investim aici, în România.
Astăzi, după 3 ani de la semnarea acordului de parteneriat sunt optimist, pentru că apreciem tehnicitatea fermierilor, dar şi valoarea producţiei româneşti din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Cred că este important ca în afară de producerea şi exportul de porumb să procesăm cerealele pentru a obţine valoare adăugată. Astfel, se obţine o echilibrare a preţurilor”, a subliniat Christoph Büren, preşedintele Grupului Vivescia.
În continuare, preşedintele Boromir, Constantin Boromiz, a explicat că moara de la Slobozia are o amplasare strategică şi beneficiază de o dotare cu utilaje de ultimă generaţie care permit diversificarea produselor din porumb, cu utilizare în diferite domenii.
Despre povestea Boromir, fondatorul companiei i-a spus reporterului Business Press Agricol că afacerea s-a născut din respect pentru tradiţie.
“Afacerea Boromir a pornit la drum în 1994, reuşind să ofere românilor produse tradiţionale cât şi produse noi, plecând de la o mică brutărie şi o moară de făină. Ne-am hotărât să străbatem ţara în lung şi în lat pentru a găsi noi obiceiuri. Astfel, în 1998 ne-am oprit la Moara Cibin, ne-am alăturat și am creat un mălai extra perfect pentru a preparara cea mai bună mămăligă. În 2000, iniţierea noastră a ajuns la o altă tradiţie din străbuni, Covrigii de Buzău, cei mai buni, sănătoşi şi crocanţi. Am preluat moara de grâu din Buzău (n.r. Spicul Buzău), unde am creat şi diversificat adevăraţii Covrigi de Buzău.
Confirmarea aprecierii clienţilor a venit în anul 2009, în urma participării la Concursul Produsul Anului 2009, Cozonacul Boromir cu Crema de Nuci a fost desemnat câștigător de către consumatorii români la categoria Produse de patiserie. Ne-am considerat întotdeauna clienţii ca făcând parte din marea familie Boromir, de aceea, grija noastră permanentă a fost şi este aceea de a le satisface pe deplin toate cerinţele, cu maximum de calitate şi profesionalism. Pentru noi, acest lucru înseamnă diversitate de produse: un cozonac tradiţional pentru nostalgici, un cozonac cu cremă pentru tineri şi un cozonac Pricomigdala pentru gusturi rafinate.
Prin tot ceea ce a creat timp de 25 de ani, Boromir împarte bucurii atât în România cât şi peste hotare, prin produse tradiţionale excepţionale, inovatoare”, a subliniat preşedintele grupului, Constantin Boromiz.
Prezent la evenimentul de lansare al Morii Kalizea Boromir, Arnaud Perrein, preşedintele APPR, a ţinut să scoată în evidenţă că este foarte important ce s-a întâmplat la Slobozia.
“Investiţia de la Kalizea Boromir este un lucru remarcabil, pentru că se creează valoare adăugată şi locuri de muncă pentru România. Mă bucur că se reconstruieşte industria, ceea ce pentru producătorii agricoli este esenţial. Acesta este motivul pentru care la noi cerealele au un preţ atât de mic faţă de Franţa, Germania, Spania sau Italia. Ei prelucrează tot ceea ce produc, iar noi exportăm materia primă. Este firesc că în aceste condiţii nu putem obţine acelaşi preţ, valoarea adăugată fiind esenţială. În urma procesării, produsul finit poate atinge un preţ de 10 ori mai mare decât cel al cerealelor din recoltă. Moara Kalizea Boromir este o investiţie benefică şi extraordinară pentru România şi, bineînţeles, un plus de valoare pentru fermierul român”, a concluzionat liderul APPR.