„Mă bucur că lucrez într-o companie unde oportunitățile de dezvoltare sunt multiple!”

Ana Stoicescu, Manager Marketing digital semințe, Regiunea Marea Neagră, Syngenta

Cum este să faci carieră în domeniul vital al agriculturii?

Să lucrezi în marketing este o provocare frumoasă, indiferent în ce domeniu faci acest lucru. Partea de digital marketing este în continuă creștere în toate domeniile. Mă bucur că și în agricultură se întâmplă acest lucru și că am oportunitatea de a face parte din această industrie și de a învăța în același timp.

Care este secretul succesului profesional și cum a fost drumul dumneavoastră în carieră?

Perseverența și pasiunea pentru ceea ce fac m-au ajutat în toți pașii făcuți până acum în carieră. Sincer, nu mi-am planificat o carieră în digital marketing, dar pot spune că am fost și încă sunt omul potrivit în locul potrivit. Am “crescut” în domeniul telecom unde am învățat cât de importantă este interacțiunea cu consumatorul final, mai ales când acest lucru nu se întâmplă față în față. Ultimii 2 ani ne-au arătat că și în agricultură avem nevoie să fim conectați online. Campania digitală #aproapedefermieri este un exemplu în acest sens și a ajuns să încorporeze foarte multe proiecte din zona online, într-un timp foarte scurt. Printre acestea se numără Tărâmul Eroilor, Tărâmul Fermierilor de Mâine, #eroiinevazuti, #noisuntemSyngenta, #specialistiiSyngenta.

Suntem constant prezenți online și vă invit să ne urmăriți pe pagina de Facebook Syngenta Romania și pe canalul nostru de YouTube.

Ce elemente vă motivează în carieră?

Prin digital marketing suntem aproape nu doar de fermieri, ci și de colegii din vânzări și marketing. Dezvoltăm continuu instrumente care să îi susțină în activitatea lor de zi cu zi și care să le permită să petreacă mai mult timp cu fermierii în câmp. Câteva exemple sunt aplicația Seed Selector, cataloagele digitale și formularul online de colectare a testimonialelor.

Care sunt calitățile fără de care nu poți reuși ca om de marketing în acest domeniu?

Dezvoltarea profesională continuă este unul dintre aspectele care mă motivează în carieră. La acesta se adaugă un mediu dinamic în care munca în echipă și creativitatea sunt încurajate și susținute. Mă bucur că lucrez într-o companie unde oportunitățile de dezvoltare sunt multiple.

Ce sfaturi dați tinerelor aspirante la o carieră de succes?

În digital marketing ai nevoie, alături de creativitate și inovație, de adaptabilitate și o viteză de reacție cât mai bună – mai ales când vorbim despre agricultură, unde sunt multe necunoscute și situații imprevizibile. Desigur, înțelegerea nevoilor fermierilor este foarte importantă și este punctul central în orice activitate de digital marketing desfășurată.

Nu pot decât să încurajez și să felicit pe oricine își dorește o carieră în acest domeniu. Este impresionant să descoperi ce poți face în digital marketing și impactul pe care îl poți avea, atât în interacțiunea cu fermierii, cât și în cea cu echipa internă. 

Vă rugăm să transmiteţi un mesaj tuturor femeilor care activează în agricultură.

Vă doresc tuturor o primăvară frumoasă, cu mult soare și zâmbete!