La o lună de la înfiinţare, Asociația Profesională a Ciobanilor organizează o conferinţă de presă luni, 6 mai 2019

cioban cu oi

În data de 05.04.2019 a luat ființă Asociația Profesională a Ciobanilor – A.P.C., asociație care își propune oferirea unor soluții practice pentru ca sectorul ovin din România să-și oprească declinul și totodată să se mențină tradiția milenară de creștere a oilor. În acest context, noua formă asociativă dorește să vină cu propuneri constructive către toate instituțiile statului care fac politici în sectorul ovin.

Astfel, în data de 06.05.2019, ora 11:00, membrii fondatori ai Asociației Profesionale a Ciobanilor – A.P.C., vor organiza o conferință de presă în care vor anunța modul în care toți crescătorii de ovine de la șes, deal sau zonă montană pot adera la valorile și principiile care au determinat constituirea acesteia, precum și lansarea în spațiul public a unei dezbateri reale despre viitorul sectorului, nemulțumirile crescătorilor și nu în ultimul rând, oferirea unor soluții către decidenții publici, cum nu s-a mai întâmplat în trecut.

Cei mai mulți dintre oieri se simt nereprezentați în interesul lor legitim și acest lucru generează o stare de nemulțumire și o resemnare în ceea ce privește sectorul ovin în perspectiva noului exercițiu financiar 2021-2027.

Conferința de presă va fi organizată în data de 6 mai 2019, ora 11:00, în cadrul  complexului Agronomic, salonul Albastru.

La sfârșitul conferinței de presă, organizatorii vor oferi spre degustare produse tradiționale provenite din fermele proprii, care cu siguranță vor fi apreciate de către consumatorii din România.

Membrii Fondatori ai Asociației Profesionale a Ciobanilor – A.P.C. sunt:

  • Petrescu Daniel, jud. Argeș
  • Luca Daniel, jud. Sibiu
  • Sterp Ioan, jud. Bihor
  • Danuletiu Gheorghe, jud. Sibiu
  • Suciu Ioan, jud. Brașov
  • Csokasi Alexandru, jud. Bihor
  • Barb Ioan, jud. Alba
  • Sterp Ioan, jud. Sibiu