KORVETTOTM – NOUA SOLUȚIE TEHNOLOGICĂ PENTRU CONTROLUL BURUIENILOR DIN CULTURA DE RAPIȚĂ
Deși este o cultură profitabilă și o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, rapița devine din ce în ce mai greu de cultivat în România, din cauza condițiilor climatice din toamnă, în special a secetei. Dacă în condiții normale s-au cultivat și 750.000 ha, acesta este al doilea an când suprafața estimată a se recolta este cu mult sub acest potențial, respectiv aproximativ 400.000 ha înființate în toamna 2020.
Totuși, în multe zone, această cultură are o stare de vegetație destul de bună și se așteaptă producții ce vor satisface așteptările fermierilor.
Pe lângă condițiile climatice din toamnă, buruienile, bolile și dăunătorii constituie un alt grup de factori de risc care amenință această cultură, față de care trebuie acordată o atenție deosebită.
Compania Corteva Agriscience™ vă pune la dispoziție soluția completă pentru protecția culturii de rapiță: combaterea buruienilor dicotiledonate – erbicidul KORVETTOTM și controlul celor mai importanți dăunători ai acestei culturi – insecticidul INAZUMA®.
KORVETTOTM este NOUL erbicid post-emergent destinat utilizării primăvara în cultura de rapiță de toamnă pentru controlul unui spectru larg de buruieni dicotiledonate (cu frunză lată).
Produsul conține noua substanță activă halauxifen-metil (Arylex™ Active) 5g/L si clopiralid 120 g/L, fiind omologat la doza de 1 L/ha.
Momentul aplicării este primăvara, de la faza de rozetă a culturii de rapiță (BBCH-30), până când mugurii florali sunt prezenți dar sunt încă acoperiți de frunze (BBCH-50).
KORVETTOTM combate foarte bine buruieni dicotiledonate, precum turița (Galium aparine), buruiana care dă cele mai multe bătăi de cap fermierilor, atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și valorificarea producției. Alte buruieni problemă foarte bine controlate de erbicidul KORVETTOTM sunt: pălămida (Cirsium arvense), mușețelul (Matricaria spp.), loboda (Chenopodium album), macul (Papaver rhoeas) – inclusiv macul rezistent la erbicidele sulfonil-ureice, susaiul (Sonchus arvensis), cornuții (Xanthium strumarium), măturica (Descurainia sophia).
Erbicidul KORVETTOTM are o selectivitate foarte buna pentru cultura de rapiță și permite rotația fără probleme pentru toate culturile succesive care urmează după rapița tratată cu Korvetto™.
Produsul KORVETTOTM este cea mai sigura metodă de a scăpa de buruienile dicotiledonate, atât anuale, cât și perene, care se poate aplica primăvara.
Atenție: Nu se aplică toamna!!!
INAZUMA® – INSECTICID COMPLET PENTRU COMBATEREA DĂUNĂTORILOR DIN CULTURA RAPIȚEI
Inazuma® este compus din două substantațe active :
– acetamiprid cu acțiune sistemică ce pătrunde rapid în plantă și este protejată de spălare, oferind astfel protecție de lungă durată împotriva insectelor cu aparat bucal de înțepat și supt;
– lambda cihalotrin- piretroid cu spectru larg de combatere, efect șoc și activitate reziduală.
Ambele componente fac ca insecticidului INAZUMA® să ofere siguranța atât de mult dorită de cultivatorii de rapiță.
Când vine vorba de controlul dăunatorilor din cultura de rapiță, precum Gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus), Gărgăriţa tulpinilor (Ceuthorhynchus spp.), Afide (Aphis spp.), Viespea rapiţei (Athalia rosae) și Puricele rapiţei (Psylliodes chrysocephala) INAZUMA® este solutia perfectă, fiind singura opțiune gata formulată la ora actuală ce are o acțiune și sistemică și de contact.
Insecticidul INAZUMA® poate fi aplicat la rapiță, cu o cadență de 14 zile între tratamente și doze adaptate de 0,125-0,2kg/ha pentru afide, viespea rapiței și puricele rapitei. Pentru gărgărița tulpinilor și gândacul lucios al rapiței dozele de aplicare sunt cuprinse între 0.15-0.2kg/ha funcție de presiunea de atac.
Se recomandă ca tratamentul de primăvară, împotriva Gândacului lucios al rapiţei (Meligethes aeneus), Gărgăriţa tulpinilor (Ceuthorhynchus spp.), Afide (Aphis spp.), să fie făcut în perioada de instalare a dăunătorilor în cultură, în baza urmăririi atente a numărului de pupe dar nu mai târziu de stadiul fenologic: buton verde BBCH 51.
Atenție: Nu se aplică în perioada înfloritului!!!
Adrian Ionescu – Category Marketing Manager Fungicides & Insecticides Romania & Moldova
& Alexandra Maria Petcuci – Category Marketing Manager Herbicides Romania & Moldova