Karpaten Meat Group sărbătorește decada rasei Aberdeen Angus în România

karpaten 2

  • 10 ani de la startul primului business cu bovine Aberdeen Angus România.
  • 10 ani în care, de la 120 de animale (primul import al firmei) efectivul Karpaten Meat a crescut la 8000 de bovine deținute în prezent, iar efectivul României la peste 33.000.
  • 10 ani de când sunt respectate promisiunile față de parteneri, aceștia fiind sprijiniți prin diverse programe de parteneriat, ajutând astfel dezvoltarea națională a acestui sector.

În 2008, Samuel Widmer și Stefan Jung, doi elvețieni hotărâți să construiască prima fermă de bovine Angus din România, au realizat primele investiții într-un business ce avea să poarte numele Karpaten Meat Group și avea să devină model pentru ceilalți fermieri români, tot mai interesați de creșterea acestei rase. De la primul import de 120 de bovine, ferma s-a extins pe pășunile ofertante ale Transilvaniei, ajungând în prezent să se mândrească cu 8000 de animale, 10000 de hectare de pășuni și teren agricol și 500 de parteneri.

Rezultatele unei ferme cu bovine Angus pot fi în scurt timp unele pozitive. Această rasă este foarte ușor de crescut, animalele având randament ridicat pe pășune și cerințe minime de întreținere. Tocmai acesta este motivul pentru care în ultimii ani, fermierii își îndreaptă tot mai mult atenția către acest tip de afacere. Cu o adaptabilitate foarte ridicată, animalele din rasa Aberdeen Angus pot fi crescute în cea mai mare parte a țării noastre, chiar și în zonele mai puțin ofertante în pășune. Bovinele din această rasă pot fi o opțiune rentabilă pentru cei ce dețin suprafețe mici de pășuni, dar culturi mari și potențial de furajare a animalelor. Această rasă asigură un management ușor și eficient, transformând proteina vegetală în proteină animală, într-un sistem de creștere pe pășune, la aer, pe tot parcursul anului.

Unul dintre principalele obiective ale firmei, deja de la momentul înființării, a fost sprijinirea fermierilor interesați de convertirea fermelor deja deținute, în ferme dedicate creșterii bovinelor de carne Angus sau a novicilor în domeniu, antreprenorilor curajoși care contribuie la dezvoltarea zootehniei românești. Așa au luat naștere, rând pe rând, programele destinate partenerilor. Programul de parteneriat ce garantează contractual răscumpărarea vițeilor produși, programul de leasing pentru achiziționarea taurilor, programul de finanțare Agricover, programul de rezervare a gestantelor și cel de achiziție a reformelor.

Cunoștințele și experiența acumulată au fost permanent împărtășite cu ceilalți fermieri care au văzut o oportunitate în a-și face un business în acest domeniu și care deseori se îndreaptă spre Karpaten Meat atât pentru achiziționarea de bovine cu genetică superioară, cât și pentru consultanță, suport tehnic sau logistic.

Sistemul Karpaten Meat Group acoperă toate etapele de producție – pornind cu creșterea bovinelor de reproducție Angus și îngrășarea vițeilor (de rasă pură sau metiși de Angus), vânzarea de dotări tehnice necesare unei ferme Angus și alte produse complementare necesare într-o fermă Angus, de la prelucrarea cărnii (transport, abatorizare și procesare), la comercializarea cărnii de vită Premium Angus, în România și în Europa de Vest.

Dacă până în acest moment a fost construită prima verigă a lanțului și anume dezvoltarea unei genetici de calitate, prin dezvoltarea fermelor de reproducție, de acum atenția se îndreaptă către puterea de îngrășare a bovinelor și prelucrarea carcaselor obținute. Aceasta este direcția dorită pentru acest sector – ca într-un viitor mediu, țara să își păstreze produșii și să îi valorifice. Să crească nivelul de calitate a produselor și în același timp să scadă prețurile dictate de import, și de ce nu, apoi, să realizeze profit din exportul unui produs românesc de top.

„Vrem ca în viitor în Europa să nu se mai vorbească atât de mult despre carnea de vită din export, ci de carnea de vită Premium din Transilvania/România”, îşi exprima obiectivul ambițios Samuel Widmer, manager al Karpaten Meat România. Iată, așadar, că odată cu aniversarea unei decade de la setarea acestui obiectiv, se împlinesc, de asemenea, 5 ani de când, datorită sistemului complet de producție (pășunat, creștere şi îngrășare a animalelor, dar și abatorizarea şi prelucrarea cărnii) asigurat de Karpaten Meat, carcasele Premium Angus pleacă la export pe o piață în continuă creștere, cu cerere intensă, dar se comercializează tot mai mult și la noi în țară.