Nostra Silva și Fordaq – Comunitatea Forestierilor din România avertizează că în doar câteva zile, întreg sectorul forestier va intra într-un blocaj total, ca urmare a situației actuale privind HG 1004/2016, ce va intra în vigoare la data de 31 decembrie 2019!
Adoptată la 21 decembrie 2016, în ultima ședintă a Guvernului Cioloș, deși era evident că dezvoltările software nu vor fi gata și actul normativ nu va putea fi aplicat, HG 1004/2016 poate produce efecte dezastruoase pentru silvicultură și sectorul forestier.
Blocajul dezvoltărilor sistemului SUMAL a generat dificultăți majore în buna funcționare a administrațiilor silvice, dar concomitent și o lipsă de eficiență a actului de control pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri. HG 1004/2016 va intra în vigoare peste câteva zile în condițiile în care dezvoltarea tehnica software a sistemului SUMAL încă nu este finalizată, ceea ce impune decizii urgente. Menționăm că HG 1004/2016 a fost adoptată cu ignorarea punctelor de vedere ale organizațiilor din sector și fără a exista dezvoltările software necesare implementării, încă din anul 2016.
Alternativele care se impun pentru buna funcționare a sectorului ferestier sunt:
- abrogarea acesteia și elaborarea unei noi reglementări, cu o nouă viziune pentru paza pădurilor, urmărirea trasabilității și controlul provenienței legale a masei lemnoase, cu accent către prima punere a masei lemnoase în piață și ca sistem național suport pentru sisteme due-diligence proprii ale proprietarilor de păduri, administrații silvice și operatori economici, în sensul și în spiritul regulamentului european 995/2010 – EUTR.
- modificarea de fond a HG 1004/2016, dificilă în condițiile în care termenul de intrare în vigoare este 01.01.2020.
- prorogarea intrării în vigoare a HG 1004/2016.
Incă din data de 11 noiembrie 2019 Nostra Silva și Fordaq – Comunitatea Forestierilor din România au transmis către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o scrisoare prin care se atrage atenția asupra principalele probleme ale sectorului forestier, față de care considerăm că trebuie adoptate măsuri urgente și politici publice, luând în considerare inclusiv organizațiile profesionale și patronale.
Ne-am manifestat disponibilitatea pentru o colaborare permanent și deschiderea la dialog pentru rezolvarea acestor probleme și identificarea celor mai bune soluții privind:
- plata compensațiilor pentru pădurile incluse în grupele funcționale T1 şi T2, plăţi prevăzute în Codul Silvic la art. 97 lit. b), prevedere pusă în aplicare prin HG nr. 447/2017.
- fundamentarea tehnică şi susținerea măsurilor care vor fi finanțate în viitorul exercițiu PAC 2021-2027 prin planurile naționale
- deblocarea dezvoltărilor sistemului SUMAL.
- clarificarea rezultatelor IFN privind cifra „volumului dispărut” şi a corelărilor privind volumul de masă lemnoasă recoltat, respectiv tăiat ilegal, din fondul forestier național.
Din păcate, domnul ministru Costel Alexe a ingorat solicitările sectorului și propunerea unui dialog cu organizațiile profesionale și patronale, iar astăzi suntem la doar câteva zile distanță de intrarea în vigoare a unei hotărâri, ignorată de-a lungul anilor și lăsată la voia întâmplării.
HG-1004/2016 ar bloca activitatea din sectorul forestier, pentru că prevede alte modele de avize cu regim special pentru transportul masei lemnoase și utilizarea unor aplicatii software care nu există.
Igonarea efectelor intrării în vigoare a HG 1004/2016 este doar un rezultat al haosului administrativ din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care trebuia să integreze și fostul Minister al Apelor și Pădurilor. Comasarea efectivă a Ministerului Mediului cu Ministerul Apelor și Pădurilor trebuia să se realizeze printr-o hotărâre de Guvern care să stabilească atribuțiile și organigrama noului Minister! Dar această hotărâre de Guvern nu a fost dată, iar astăzi 27 decembrie 2019, la aproape 2 luni de la instalarea noului Guvern, cele două ministere continuă să funcționeze în paralel, fără a exista o organigramă, fără ca personalul din fostul Minister al Apelor și Pădurilor să fi fost preluat și cu o situație extrem de confuză din punct de vedere al finanțării activitătilor pentru întreg personalul din aceste structuri, care nu are alocații financiare separate în Legea bugetului pe 2020 și în rectificarea bugetară pentru anul 2019, promovată de Guvernul Orban.
Acest haos administrativ aruncă astăzi în haos silvicultura și întreaga ramură a economiei forestiere prin intrarea în vigoare a HG 1004/2016! Suntem consternați de faptul că domnul ministru Costel Alexe a fost preocupat doar să promoveze o viziune apocaliptică despre starea pădurilor, cu igonarea pozițiilor instituționale ale I.N.C.D.S – Marin Dracea și ale Academiei de Științe Agricole și Silvice, ale mediului universitar exprimate cu ocazia Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi.
Implicațiile imediate ale acestei poziționari sunt:
- o indexare internațională a României între țările cu risc foarte ridicat de proveniență a resursei de lemn din tăieri ilegale cu afectarea capacității de export a întregii industrii a lemnului, inclusiv industriei mobilei din România.
- Promovarea unei imagini de stat neguvernat pentru România pe plan internațional, din lumea a III-a, nu de tară europeană.
- riscul de declanșare a unor proceduri de infrigement pentru nerespectarea EUTR.
- pe plan intern, promovarea unor politici care pot amplifica criza economică din sectorul forestier, cu potențial de afectare a aprovizionării populației cu lemn de foc și a industriei lemnului în 2020.
Intrarea în vigoare a HG 1004/2016 are potențialul de a produce haos și blocaj în sectorul forestier. Cerem domnului ministru Costel Alexe să își asume răspunderea pentru haosul creat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și în întreg sectorul forestier. Cerem Guvernului Romaniei să se reunească și să adopte măsurile necesare pentru evitarea acestui blocaj!
Comunitatea Forestierilor – Fordaq