
Mesaj transmis de Veronica Chetrea – Reprezentant Tehnic Bayer România
„Într-o lume în continuă schimbare, importanța femeilor de carieră în agribusiness devine din ce în ce mai evidentă. Deși agricultura nu a fost întotdeauna un domeniu ușor accesibil femeilor, agribusiness-ul a creat un mediu care promovează inclusiv talentul și expertiza femeilor.
Bayer este compania care mi-a oferit oportunitatea de a evolua, punându-mi la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a oferi fermierilor soluții adaptate provocărilor cu care se confruntă, mai ales în fața unui context tot mai provocator de la an la an.
Dacă v-ați întrebat vreodată dacă o femeie poate găsi împlinire profesională în agricultura, un domeniu de obicei dedicat bărbaților, răspunsul este da! Consider că este unul dintre cele mai provocatoare domenii în care putem activa, caracterizat printr-o continuitate a schimbărilor și dezvoltării. Femeile dispun de o capacitate imensă de adaptare și reușesc să inspire și pe altele prin munca lor.
Mă regăsesc întru totul în valorile după care compania Bayer funcționează, iar direcția în care se dezvoltă pune fermierul în centrul atenției, oferindu-i soluții pentru a face față provocărilor actuale. Formula succesului în acest domeniu constă în adaptabilitate, dedicare, pasiune și sprijin reciproc, elemente esențiale care ne permit să prosperăm și să înfruntăm împreună provocările viitoare.
Pentru tinerele care aspiră la o carieră în agribusiness, este important să aibă încredere în ele și să caute oportunități de învățare și colaborare. Femeile din agricultură aduc o contribuție valoroasă acestui sector, iar prin dedicarea lor pot influența pozitiv comunitățile rurale. Continuați să vă dezvoltați și să vă implicați, demonstrând că fiecare contribuție contează în această industrie dinamică.“