Derogare la neonicotinoide pentru porumb, dar nu şi la floarea soarelui!

După cum se știe, neonicotinoidele sunt o grupă de insecticide foarte eficiente pentru protecția semințelor de porumb și floarea soarelui, de la semănat și până când tinerele plăntuțe își fac apariția din sol, împotriva unor dăunători foarte periculoși, așa cum sunt rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) sau viermii sârmă (Agriotes spp.).

Dacă pentru viermii sârmă mai avem soluții, pentru rățișoara porumbului situația este mai complicată. Atacul cel mai periculos al dăunătorului este imediat după răsărirea culturii, în fenofaza cotiledoane 2-3 frunze, culturile putând fi compromise dacă nu se intervine, deci tratamentul seminței este vital. Din păcate, după retragerea acestei grupe de insecticide, nu au apărut încă alte insecticide la fel de eficiente, România fiind nevoită în fiecare an să facă demersuri la UE pentru derogare.

La fel ca și în sezonul trecut, și în acest an MADR a aprobat tratarea semințelor de porumb cu NUPRID AL 600 FS (600 g/l imidacloprid) în zonele și pe suprafețele puternic afectate de atacul dăunătorilor Tanymecus dilaticollis și Agriotes spp..

Dar ce facem cu floarea soarelui?

Dacă la porumb situația este sub control, la floarea soarelui a trebuit să găsim alte soluții, așa cum sunt piretoizii, poate nu chiar la fel de eficiente ca și neoicotinoidele, dar sunt singură „armă” cu care putem proteja atât sămânță în sol, cât și plantele în primele stadii de dezvoltare!

Pentru tratamentul seminței de floarea soarelui vă recomandăm LANGIS, un piretroid pe bază de cipermetrin, omologat pentru combaterea viermilor sârmă (Agriotes spp.), în doză de 2,0 l/t sămânță. LANGIS creează o zonă de protecție în jurul semințelor tratate, distrugând sau îndepărtând dăunătorul, fară a afecta germinația semințelor. Acționează prin ingestie și contact, dar are și o acțiune repelentă față de viermii sârmă și alți dăunători din sol.

Imediat după răsărire, vă recomandăm să interveniți cu FASTER DELTA, un alt piretroid, pe bază de deltametrin, omologat ca tratament pentru combaterea rățișoarei porumbului (Tanymecus dilaticollis) în doză de 0,3 l/ha. FASTER DELTA acționează prin contact și ingestie, având și efect repelent și de șoc, acționând ca inhibitor de nutriție asupra insectelor. Acțiunea de protecție este de 7-10 zile. Acoperirea completă și uniformă a tinerelor plăntuțe este esențială pentru o bună protecție împotriva atacului dăunătorilor.

Pentru mai multe informații despre aceste produse, vă rugam să apelați la reprezentanții ALCEDO din zona dumneavoastră agricolă sau rămâneți conectați la întreaga oferta ALCEDO direct de pe telefonul mobil, cu ajutorul aplicației ALCEDO pentru fermieri iscusiți, disponibilă acum din AppStore sau Google Play: https://aplicatia.alcedo.ro/

Echipa ALCEDO