În prezent, în sudul Olteniei, fermierii care au inclus cartoful extratimpuriu în gama culturilor cu tradiție zonală, alături de tomate, pepeni verzi, pepeni galbeni ș.a., mizează pe influența decisivă pe care o au asupra timpurietății recoltelor iernile relativ blânde, temperaturile ridicate, insolația puternică și solurile ușoare.
Pentru cartoful extratimpuriu se adoptă, în general, următoarele tipuri de cultură:
- În solarii, caz în care plantele beneficiază de o dublă protecție data, atât de folia ce învelește structura solarului, cât și de folia microporoasă antiîngheț, tip agril ce se aplică direct peste biloane după plantarea tuberculilor.
Aceasta oferă un microclimat favorabil pornirii în vegetație, optimizează regimul hidric și micșorează amplitudinea temperaturii în spațiul dintre sol și stratul protectiv. Pentru această variantă de cultură, plantarea se face în ianuarie, iar recoltarea se poate face în ultima decadă a lunii aprilie.
*foto cultură solar, Dăbuleni- Dolj, 03.04.2020, fermier Valentin Baron
2. În câmp, cultură acoperită cu folie microporoasă antiîngheț, tip agril. Plantarea are loc în prima jumătate a lunii februarie, recoltarea începând de la mijlocul lunii mai.
*foto cultură protejată cu agril, Dăbuleni- Dolj, 03.04.2020
3. În câmp deschis, fără protecție. Presupune plantarea tuberculilor după 15 februarie, iar recoltarea este posibilă în ultima decadă a lunii mai, început de iunie.
*foto cultură câmp deschis, Dăbuleni- Dolj, 03.04.2020 – Coop. Agricolă Legume Oltenești
La toate tipurile de cultură, majoritatea verigilor tehnologice ce trebuie respectate la înființare sunt asemănătoare:
- alegerea soiului;
- pregătirea terenului;
- încolțirea materialului de plantat;
- fertilizarea de bază;
- norma de plantare, epoca de plantare și adâncimea de plantare;
- protejarea culturii.
Soiurile folosite în zonă sunt cele cu o perioadă de vegetaţie de până la 90 zile. Pregătirea terenului constă în arătura de toamnă sau primăvara devreme, una/două treceri cu grapa cu discuri sau frezarea în solarii pentru mobilizarea, mărunțirea și afânarea corespunzătoare a solului.
Lucrarea de încolțire impune achizitionarea tuberculilor de sămânță încă din toamnă și constă în așezarea lor în lădițe suprapuse în încăperi ce permit controlul luminozității și temperaturii. Plantarea se execută mecanizat (deschidere rigolă, plantare, acoperire în bilon) la o distanță de 70 cm între rânduri și 20-25 cm între tuberculi pe rând, la o adâncime de 5-8 cm, după ce în prealabil s-a fertilizat cu o cantitate de 500-1000 kg NPK în funcție de bonitatea solului.
În perioada de vegetație, sporuri de producție cantitative și calitative sunt date de:
- irigarea culturilor.
- fertilizarea la sol și foliară cu diferite tipuri de fertilizanți, corespunzători fiecărei fenofaze de dezvoltare.
- controlul buruienilor, bolilor și dăunătorilor.
În acest context, o atenție deosebită trebuie să acordăm manei cartofului produsă de fitopatogenul Phytophthora infestans, care este de departe cea mai păgubitoare boală a culturii de cartof. Transmiterea de la un an la altul se face prin intermediul tuberculilor infestați rămași pe teren sau prin resturile vegetale. Se răspândește foarte repede, pe suprafețe mari, prin intermediul sporilor după ce s-au produs infecțiile primare. Afectează toate organele plantei: frunze, tulpină și tuberculi, însă un impact negativ semnificativ asupra producției îl are prin infestarea aparatului foliar și, totodată, micșorarea capacității fotosintetice a plantelor, de cele mai multe ori ireversibilă.
Dacă, în cazul culturilor din solaria, mana poate fi ținută sub control cu tratamente succesive ce includ fungicidele Equation® Pro, Dithane™ M-45 și Dithane™ Neotec 75 WG, numărul de tratamente fiind redus, la culturile de cartoful extratimpuriu din câmp, pentru un plus de protecție, este necesară includerea în programul de tratamente a noului fungicid omologat împotriva manei, Zorvec® Enicade™ Nzeb.
Zorvec® Enicade™ Nzeb este un pachet pentru 5 ha ce conține în produsele componente substanțele: oxathiapiprolin (substanță activă sistemică nouă dintr-o grupă chimică nouă-izoxazoline, fără rezistență încrucișată dată de alte fungicide folosite în mod curent până acum) și mancozeb (substanță activă de contact multisite, ce acționează asupra activității enzimatice din celulele fitopatogenilor în 6 puncte diferite, o componentă esențială în managementul rezistenței).
La cartof, se recomandă aplicarea succesivă a doua tratamente cu Zorvec® Enicade™ Nzeb in fazele de creșterea frunzelor/închiderea rândurilor și formarea tuberculilor pentru a exclude orice pericol de infecție timpurie a culturii cu mană, ce poate avea repercursiuni semnificative asupra producției.
Avantajele aplicării Zorvec® Enicade™ Nzeb:
- acțiune translaminară și sistemică, protejând și frunzele în curs de apariție.
- este rezistent la spălare, chiar și la 20 minute de la aplicare;
- flexibil și ușor de folosit în condiții climatice dificile;
- reduce nevoia reaplicărilor sau a aplicărilor neplanificate;
- fără rezistență încrucișată cu fungicidele din piață.
Alexandru Staicu
Key Account Manager Specialty Crops Corteva Agriscience