Mesaj transmis de Elena Andrei, fermier și vicepreședinte al Asociației Naționale a Femeilor din Agricultură (ANFA)
„Am îmbrățișat meseria aceasta, și dacă aș descrie toată evoluția mea aș spune că atunci când am hotărât să mă implic în agricultură am fost sădită, nu îngropată, ci sădită!
Am început simplu, de la achiziționarea de piese pentru utilajele ce veșnic aveau probleme, până la a duce motorina în câmp pentru alimentarea lor. A fost o aventură totală, ce m-a adus astăzi într-un moment în care utilajele sunt noi, plaja de lucrări e redusă, iar cea de oportunități si beneficii, mai vastă.
Așa e agricultura, când nu recoltezi grâu sau floare soarelui poți recolta momente ce îți vor umple buzunarele sufletului, acelea ce veșnic ar trebui să fie pline.
Nu-i niciodată ușor, ne confruntăm în permanență cu marea noastra problema, lipsa predictibilității. Cum acționezi când mergi «orbește»? Pai continui pe drumul acesta și te bucuri de fiecare clipă de «lumină».
A alege să lucrezi în agricultura este despre trecut și rădăcinile noastre, despre prezent și alegeri și nu în ultimul rând este despre viitor. Căci modul în care facem astăzi agricultura este o pregatire continua a solului pentru generațiile ce urmează. Îl «mângaiem» mai bland înlăturând plugul, îi creștem imunitatea pentru a nu-l mai «trata», punându-l la dispoziția copiilor noștri într-o stare cât mai naturală.
Cert este că toata creșterea mea în acest domeniu s-a axat pe canalizarea tuturor eforturilor spre o agricultura de impact, impact asupra mediului, asupra societății și asupra comunității de fermieri.
E nevoie de câteva ingrediente, nu pentru succes sau cel puțin nu cel masurat în rezultate financiare, ci pentru reușită. Cred că unul din atributele esențiale necesare pentru meseria de fermier este să ai o capacitate mare de adaptare, este fără doar și poate unul dintre cele mai capriciose domenii, iar în ultimii ani a demonstrat că fluctuațiile la care este supus pot perturba toate credințele, convingerile noastre.
Noi pentru a face față ne-am adaptat: la schimbările climatice, prin tehnologii noi ce reduc lucrările solului, dar și prin introducerea de programe digitale de management al fermei ce ne permit o monitorizare mai atentă, o analiză mai simplă și o proiectare mai acurată a campaniilor următoare. La schimbările legislative și la continuele cerințe de agromediu prin reducerea alocărilor de produse fitosanitare.
Utilajele noi și toate aceste schimbări au adus dincolo de plus valoare financiară și o satisfacție personala că am găsit pârghii pentru transferul armonios al bussinss-ului nostru către următoarea generație.
Aș spune că mi-am găsit locul în lumea aceasta dominată de bărbați, că mi-am adus aportul la schimbare și asta mi-a oferit un loc la marea masă a deciziilor.
Acționez simplu ghidată de principii morale de la care nu fac rabat. Nu îmi construiesc fericirea pe nefericirea altora, ajut cât pot de mult, nu cât îmi permit brațele ci cât mă îndeamnă inima. Și pentru că meseria o cere, atunci când iau decizii ascult întotdeauna glasul pământului.
Succesul este pentru mine un termen abstract, el poate fi atât de interpretabil văzut prin filtrele fiecărei persoane. Cred că este mai important să fim fericiți în procesul de a reuși ce ne propunem, iar în agricultură putem culege roadele succesului printr-o simplă vizită în câmp, în ploaie sau secetă, în arșiță sau frig, e totul despre perspective.
Pentru mine provocările sunt stimulative, mă îndeamnă să găsesc soluții, să ies din zona de confort și să gândesc dincolo de granițele propriei «parcele».
Le-aș îndemna pe tinerele aspirante să îndrăznească, să aibă curajul de a-și face vocea auzită. Nu este și nu va fi niciodată o lupta pentru supremație în acest domeniu, pentru că fiecare dintre noi, femeie sau bărbat avem locuri bine definite, nu trebuie să ne înlocuim unii pe ceilalți, ci trebuie să ne completam, să creăm sinergii, să dezvoltăm împreună.
Mi-aș permite să îl citez pe Ionel Teodoreanu «Dacă pământul pe care mergi, pe care-l calci fără să te gândești la el – durere încorporată în pași ca cerul în ochi – ai simți deodată că suferă din pricina ta, fiindcă pașii tăi sunt grei; dacă ai simţi înlăuntrul lui ca o durere fără de expresie aparentă, ce-ai face: ai merge înainte sau te-ai opri?»
Noi femeile avem darul de a păși lin în vârfurile degetelor prin grația ce ne este caracteristică, așa că pașii noștri mici nu vor răni, ci vor vindeca.”
