Ascaridoza la porci – Limbricii

romvac porci

Ascaridioza este cea mai raspândită boală parazitară a porcilor, indiferent de sistemul de creṣtere. Aceasta este produsă de Ascaris suum, un parazit intestinal rigid, de culoare alb – roz, cu un corp cilindric nesegmentat ṣi dimensiuni de 15 – 30 cm.

Lunile de iarnă și primăvară reprezintă perioada propice de infestare, iar receptivitatea cea mai mare o reprezintă purceii cu vârsta de 2 – 4 luni. Sursa de infestaṭie este reprezentată de porcii bolnavi ṣi cei purtători care contaminează mediul, dar mai ales de scroafele tinere. Infestarea se poate realiza atât la păṣune cât ṣi în stabulaṭie, odată cu ingerarea apei ṣi a furajelor contaminate.

Oul de parazit care conṭine larva ajunge în tubul digestiv al purcelului, de unde va migra spre ficat sau plămân, pentru ca în final să ajungă tot în intestine, în formă adultă. Pe tot acest traseu, larva poate produce diverse leziuni, precum apariṭia unor zone albicioase pe ficat, cu aspect de “pete de lapte”, iar în plămâni pot determina alveolite serohemoragice. Porcii tineri sunt mai receptivi la infestaṭie, rezistenṭa creṣte odată cu înaintarea în vârstă.

 

Simptome

Această boală se caracterizează clinic prin tulburări pulmonare, digestive, nervoase, anemie ṣi slăbire progresivă. Porcii adulṭi sunt purtători asimptomatici, iar simptomele apar doar la tineret.

 Semnele digestive constau în balonarea abdomenului, acesta căpătând aspect de butoi, constipaṭie, alternând cu diaree și polifagie. Semnele generale constau în slăbire, întârziere în dezvoltare, anemie, hipercheratoză ṣi chiar rahitism. Semnele nervoase constau în crize epileptiforme ṣi contracții musculare convulsive care apar în timpul mesei sau imediat după consumul furajelor, urmate de comportament normal.

În zona periombilicală apare mâncarimea ṣi se pot evidenṭia fenomene urticariforme. În infestațiile masive pot apărea colici cauzate de ocluziile intestinale sau chiar icterul mecnic atunci când paraziṭii trec prin canalul coledoc.

 

Combaterea bolii

Diagnosticul va fi pus de către medicul veterinar pe baza semnelor clinice ṣi a examenului microscopic unde pot fi evidenṭiate ouăle de paraziṭi. La necropsie se pot observa cu ochiul liber paraziṭii adulṭi în intestine.

Prognosticul este favorabil în infestaṭiile slabe ṣi moderate ṣi rezervat în infestaṭiile masive. Din punct de vedere economic, prognosticul este nefavorabil deoarece purceii nu valorifică așa cum ar trebui hrana, slăbesc ṣi au întârzieri în creṣtere.

În combaterea acestei boli parazitare se administrează individual, LEVAMISOL sau ROMIVERMECTIN 1 % și în furaj se poate administra ROMOXIBENDAZOL pulbere. Pentru a ajuta organismul, putem suplimenta raṭia cu pulberi cu vitamine ṣi minerale precum ROMSTARTER 9+1 P, ROMZEOFORT, VITAPREMIX BIO-MOS, VITAROM.

romvac produse