APPR a venit cu noutăţi pentru fermieri la AgriPlanta – RomAgroTec 2019

appr 1

“În prima zi a târgului am organizat o adunare generală a Asociaţiei unde am discutat viitoarele planuri. Pe lângă testările noastre la culturile de porumb, floarea soarelui și cereale păioase, suntem la al treilea an de testare în Proiectul Tanymecus unde încercăm să găsim variantele cele mai bune pentru fermieri în cazul interzicerii neonicotinoidelor. Ca noutate, din acest an vom începe testările la cultura de soia și, sperăm, din toamnă, să începem și testări la rapiță pentru că fermierii noştri nu sunt numai cultivatori de porumb. Este necesar să acoperim tot ce înseamnă plante de cultură în România și să le fim aproape în problemele lor” a precizat Alina Creţu pentru reporterul Business Press Agricol.

 

Arnaud Perrein, preşedintele APPR, a apreciat evoluţia târgului, subliniind faptul că numărul crescut de expozanţi şi concurenţa dintre importatorii de maşini şi utilaje agricole sunt în folosul fermierilor. “Pot să spun, după ce am vizitat expoziţia, că AgriPlanta – RomAgroTec este cel mai mare şi important eveniment agricol din România. Trebuie să subliniez că numai cu tehnologii moderne putem face producţii mari şi putem rezista pe o piaţă agricolă puternică şi complicată la nivel european şi mondial. Astăzi, numărul crescut de expozanţi şi concurenţa dintre importatorii de maşini şi utilaje agricole sunt factori importanţi în folosul fermierilor români”, a spus Arnaud Perrein.