Dr. Ing. Manolache Alexandra Marina
Plantele proteice, precum soia și mazărea, reprezintă culturi agricole deosebit de importante pentru agricultura din România, având un rol esențial atât în alimentația umană, cât și în producerea furajelor pentru animale. Interesul pentru aceste culturi este în continuă creștere, atât la nivel național, cât și în cadrul Uniunii Europene, datorită valorii lor strategice. Totuși, dezvoltarea acestui sector este influențată de numeroși factori economici, climatici și politici, care au determinat schimbări semnificative în piață și în oportunitățile de dezvoltare.
Beneficiind de condiții naturale favorabile pentru cultivarea plantelor proteice și de o cerere globală tot mai mare pentru produse de origine vegetală, România dispune de perspective economice promițătoare în acest domeniu.
Prin urmare, se impune analiza periodică a suprafețelor cultivate cu soia și mazăre, precum și evaluarea principalilor indicatori statistici specifici acestor culturi, în vederea evidențierii tendințelor, dinamicii și importanței acestora în cadrul sectorului agricol, pentru perioada 2018–2023.
În clasamentul țărilor din Uniunea Europeană, în funcție de suprafața cultivată cu soia, Italia se menține pe primul loc, cu un total de 303,1 mii hectare, evidențiindu-se ca principal producător la nivel european. România ocupă poziția a doua, cu o suprafață de 154,83 mii hectare, deși aceasta a înregistrat o ușoară scădere față de anul 2018, când suprafața cultivată ajungea la 169,4 mii hectare. Această evoluție indică anumite fluctuații în dinamica culturii de soia la nivel național.
La polul opus al clasamentului se regăsesc Spania și Lituania, care ocupă ultimele poziții în Uniunea Europeană în ceea ce privește suprafețele cultivate cu soia. Aceste state au înregistrat scăderi ale suprafețelor, aspect ce poate fi asociat cu factori precum condițiile climatice, rentabilitatea culturii sau orientarea către alte tipuri de culturi agricole.
Tabelul evidențiază evoluția suprafețelor cultivate cu soia în perioada 2018–2023 la nivelul principalelor țări din Uniunea Europeană, scoțând în evidență atât tendințele de creștere, cât și pe cele de scădere, precum și gradul de stabilitate al acestor evoluții. Se observă că unele state, precum Italia, România, Ungaria și Lituania, au înregistrat scăderi ale suprafețelor cultivate. Dintre acestea, Lituania este cea mai afectată, cu o reducere de 36%, ceea ce indică o retragere semnificativă din această cultură.
România, cu o scădere de 16% și un ritm anual negativ de -3,51%, confirmă o tendință descendentă moderată, în timp ce Italia și Ungaria înregistrează diminuări mai reduse, sugerând o relativă stabilitate în ciuda scăderii. Pe de altă parte, există state care au cunoscut creșteri importante. Polonia se remarcă printr-o expansiune spectaculoasă de 231%, având și cel mai ridicat ritm anual de creștere (27,01%), ceea ce indică o dezvoltare accelerată a culturii de soia. Spania, deși pornește de la valori reduse, înregistrează o creștere semnificativă de 65%, cu un ritm anual de peste 10%. De asemenea, Austria și Slovacia prezintă evoluții pozitive (31%, respectiv 11%), sugerând o extindere constantă a suprafețelor cultivate.
Analizând coeficientul de variație, se observă diferențe importante în ceea ce privește stabilitatea suprafețelor. Țări precum Ungaria (5,3%), Croația (7,2%) și Franța (9,0%) prezintă valori reduse, ceea ce indică o evoluție relativ stabilă de-a lungul perioadei analizate. În schimb, Polonia (50,5%) și Spania (24,5%) au valori ridicate, semnalând o volatilitate accentuată și fluctuații mari ale suprafețelor de la un an la altul. În ceea ce privește nivelul mediu al suprafețelor, Italia și Franța se mențin în top, cu valori medii de 299,1 mii ha, respectiv 166,8 mii ha, urmate de România (152,3 mii ha), ceea ce confirmă rolul important al acestor state în producția de soia la nivel european.
În perioada 2018–2023, evoluția suprafețelor cultivate cu mazăre proaspătă în principalele țări ale Uniunii Europene evidențiază poziția dominantă a Franței, care ocupă constant primul loc. Suprafața cultivată în această țară variază între 39,08 mii ha în 2018 și atinge un maxim de 47,51 mii ha în 2021. Italia, Ungaria și Spania se situează pe poziții intermediare, cu valori cuprinse între aproximativ 13 și 22 mii ha, înregistrând fluctuații moderate. De asemenea, se observă un vârf general în anul 2021, urmat de o tendință de scădere în anii următori, similară celei din Franța. În schimb, România ocupă ultima poziție în clasament, caracterizându-se prin suprafețe foarte reduse cultivate cu mazăre proaspătă, situate între 0,67 și 2,43 mii ha. După anul 2019, se remarcă o scădere constantă a acestor suprafețe, ceea ce reflectă o importanță redusă a acestei culturi în cadrul agriculturii naționale.
Analiza indicatorilor statistici pentru perioada 2018–2023 evidențiază o evoluție neuniformă a suprafețelor cultivate cu mazăre proaspătă la nivelul țărilor analizate, caracterizată atât prin creșteri semnificative, cât și prin scăderi accentuate. Astfel, deși unele state au înregistrat creșteri ale suprafețelor în 2023 față de 2018, precum Olanda (102%), Suedia (87%), Spania (42%) și Franța (14%), majoritatea țărilor prezintă tendințe de reducere. Cele mai pronunțate scăderi se regăsesc în România (-51%), Germania (-30%), Ungaria (-15%) și Belgia (-15%), ceea ce sugerează o diminuare a importanței acestei culturi în structura agricolă a acestor state.
România se remarcă negativ atât prin amplitudinea scăderii, cât și prin nivelul foarte redus al suprafeței medii (1,78 mii ha). În ceea ce privește stabilitatea, coeficientul de variație indică diferențe semnificative între țări. Italia (2,96%) și Franța (6,72%) prezintă o variabilitate redusă, ceea ce reflectă o evoluție stabilă a suprafețelor cultivate. În schimb, România (40,77%), Olanda (26,93%) și Suedia (24,35%) înregistrează valori ridicate, evidențiind fluctuații importante de la un an la altul.
Din perspectiva nivelului mediu al suprafețelor, Franța se menține pe primul loc (42,87 mii ha), urmată de Ungaria, Spania și Italia, ceea ce confirmă rolul acestor state în producția europeană de mazăre proaspătă. La polul opus, România, Olanda și Suedia înregistrează cele mai reduse valori medii.
Perioada 2018–2023 evidențiază evoluții diferențiate în cazul culturilor analizate, conturând o tendință clară de polarizare între statele membre ale Uniunii Europene. Pe de o parte, se observă o concentrare a culturilor în țări cu tradiție agricolă și un grad ridicat de stabilitate, unde suprafețele se mențin relativ constante. Pe de altă parte, în anumite state, precum România, se remarcă o restrângere a suprafețelor cultivate și o volatilitate accentuată, în special în cazul mazării proaspete. În cazul culturii de soia, dinamica este similară, fiind caracterizată de contrastul dintre țările care își reduc suprafețele și cele care înregistrează creșteri semnificative, precum Polonia și Spania. Diferențele semnificative ale coeficientului de variație confirmă existența unor niveluri distincte de stabilitate, influențate de factori economici, climatici și de politicile agricole.
În ansamblu, rezultatele sugerează o reconfigurare a structurii culturilor agricole la nivel european, marcată de specializare regională, adaptare la condițiile locale și o dinamică diferită a interesului pentru anumite culturi.