
Vot pe trei documente de poziție pentru viitorul agriculturii europene și dezbateri pe situația geopolitică, acorduri comerciale și piețe
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a fost reprezentată la întâlnirile Praesidia COPA-COGECA, desfășurate la Bruxelles în perioada 23-24 Aprilie 2026, în format fizic, de către Matei TITIANU – Președinte LAPAR și Florentin BERCU – UNCSV, Vicepreședinte COGECA. La marginea reuniunilor a avut loc și Business Forum-ul Președinției COGECA (22 Aprilie), având ca temă „Așteptările consumatorilor și poziționarea cooperativelor agroalimentare”.
Invitat a fost Pierre BASCOU Director general Adjunct DG AGRI. În cadrul reuniunilor Cogeca Praesidium Praesidia Copa-Cogeca și Copa Praesidium, reprezentanții AAC au participat la dezbaterea și votul pe cele mai recente poziții ale COPA-COGECA privind: adoptarea celor trei documente de poziție pentru cadrul financiar și legislativ post-2027 (ECF, MFF/PAC, CMO), consecințele conflictului din Orientul Mijlociu asupra agriculturii europene și Planul de Acțiune pentru Îngrășăminte, simplificarea Regulamentului privind defrișările (EUDR), Noile Tehnici Genomice (NGT), Carbon Farming și Nature Credits, cadrul integrat UE pentru reziliență climatică, revizuirea Regulamentelor LULUCF și Effort Sharing, regulile europene de achiziții publice și campania „Buy EU Food”, interzicerea cuștilor pentru scroafe, precum și actualizarea situației pieței și a dosarelor comerciale internaționale (Mercosur, EU-SUA, Australia, Maroc, GSP).
Delegația României a expus situația dificilă a fermierilor și cooperativelor din România și militat în special pentru eliminarea/suspendarea mecanismului de ajustare a carbonului la frontier – CBAM.

Votul pe cele trei documente de poziție COPA-COGECA pentru cadrul post-2027:
Blocul I – Fondul European pentru Competitivitate (ECF): COPA-COGECA solicită o alocare dedicată agriculturii de aproximativ 50 miliarde euro (18% din bugetul ECF) din totalul de 234,30 miliarde euro, cu un pilon puternic pe „Sănătate, Biotehnologie, Agricultură și Bioeconomie” (50% din fereastra dedicată, respectiv 10,2 miliarde euro). Se cer salvgardări pentru beneficiari dispersați, proiecte de dimensiuni reduse, implementare colectivă în zonele rurale, precum și includerea agriculturii în celelalte obiective ECF – „Tranziție Curată și Decarbonizare Industrială”, „Leadership Digital” și „Reziliență și Securitate”.
Blocul II – MFF, Cadrul de Performanță, NRPP și PAC: Se solicită un buget PAC de cel puțin 495,387 miliarde euro, care să includă suma PAC actuală ajustată la inflație (431,3 miliarde euro), Unity Safety Net și POSEI (+13,63 miliarde euro), programele pentru școli (1,757 miliarde euro) și o țintă rurală de 48,7 miliarde euro. Poziția COPA-COGECA susține ferm menținerea PAC pe doi piloni, cu buget ringfenced, readucerea articolelor PAC din NRPP în regulamentul PAC, cofinanțare adecvată, sistem de control simplificat, plăți de criză pentru fermierii afectați de dezastre naturale și evenimente climatice extreme, managementul riscurilor, sprijin cuplat și interoperabilitatea datelor.
Blocul III – Organizarea Comună a Pieței (CMO): Măsuri consolidate pentru combaterea perturbărilor grave de piață (praguri de preț revizuite, depozitare privată, măsuri excepționale, salvgardări), pregătire pentru situații de criză cu finanțare ECF pentru investiții în infrastructură, intervenții sectoriale cu reguli clare pentru programele operaționale, standarde de marketing, extinderea protecției pentru denumirile produselor din carne și programe pentru școli extinse către alte produse decât lactatele și fructele/legumele.

Contextul reuniunilor și alte teme importante dezbătute:
Agricultura europeană se desfășoară într-un context geopolitic dintre cele mai dificile din ultimele decenii: tensiuni geopolitice majore, conflictul din Orientul Mijlociu (escaladarea militară din 28 februarie 2026), presiunea acordurilor comerciale internaționale care afectează competitivitatea sectorului. PAC, în actuala sa arhitectură, pare să-și fi pierdut esența și riscă să devină o frână pentru sector, în loc să rămână un stimul pentru competitivitatea fermierilor europeni. Mesajul transmis la nivelul reuniunilor a fost acela al necesității unei voci comune și a unei mai mari fermități la nivelul COPA-COGECA, pentru a obține rezultatele pe care fermierii le așteaptă.
- Conflictul din Orientul Mijlociu – impact sever: conform sondajului Copa-Cogeca, toți respondenții raportează îngrijorări privind prețurile îngrășămintelor și riscuri de disponibilitate, costurile energiei (în special motorină) au crescut cu 25% până la 100%, materialele de ambalare și serviciile de transport sunt mai scumpe și mai greu de găsit. Comisia propune un Cadru Temporar de Criză insuficient (sprijin de până la 50.000 euro/întreprindere, acoperire de până la 50% din costurile suplimentare legate de combustibil și îngrășăminte pentru perioada martie – decembrie 2026), iar Planul de Acțiune pentru Îngrășăminte este așteptat până la finalul lunii aprilie.
- Acorduri comerciale internaționale: Acordul UE-Mercosur intră în aplicare provizorie de la 1 mai 2026; acordul final UE-Australia a fost semnat la Canberra pe 24 martie. COPA-COGECA a cerut salvgardări pentru sectoarele sensibile (carne de vită, oaie, zahăr, orez, produse cu indicație geografică). Pe relația EU-SUA, acordul Turnberry (15% tarif) a fost aprobat în plenul PE pe 26 martie cu modificări; trialogurile au început în săptămâna 13 aprilie.
- EUDR – Simplificare: Comisia trebuie să prezinte până la 30 aprilie 2026 o revizuire de simplificare. Aplicarea EUDR a fost amânată pentru 30 decembrie 2026 (30 iunie 2027 pentru micro și mici operatori), cu declarație unică pentru micii operatori din zone cu risc scăzut.
- Noile Tehnici Genomice (NGT): COREPER a confirmat acordul final pe 15 aprilie 2026; vot așteptat în plenul PE în săptămâna 18 mai. Poziția COPA-COGECA susține tratarea NGT 1 ca echivalente cu cele convenționale.
- Carbon Farming și Nature Credits: metodologiile actuale sunt prea complexe și generează incertitudine pentru fermieri. Este nevoie de metodologii simple, operaționale și aplicabile la nivel de fermă, precum și de un EU Buyers’ Club funcțional pentru cererea de credite (publicare așteptată Q4 2026).
- Cadru UE pentru reziliență climatică și revizuire LULUCF/ESR: COPA-COGECA susține o abordare care reflectă realitățile biologice ale sistemelor agricole, cu indicatori bazați pe management și flexibilitate pentru a nu descuraja gestionarea activă a terenurilor și pădurilor.
- Achiziții publice UE și „Buy EU Food”: recunoașterea agriculturii ca sector strategic, prioritizarea fermierilor și produselor UE, a indicațiilor geografice, produselor ecologice și lanțurilor scurte. Campania „Buy EU Food” va fi lansată în a doua jumătate a anului, cu un buget de 35 milioane euro.
- Interzicerea cuștilor pentru scroafe: poziția COPA-COGECA propune o tranziție științifică și echitabilă, cu cazare liberă (6 m²/boxă), 5-8 zile de izolare temporară permisă, reciprocitate comercială, sprijin financiar și perioadă de tranziție de 20 de ani.
- Forumul de Afaceri al Președinției COGECA pe 22 aprilie 2026 la Bruxelles a abordat tema poziționării cooperativelor agroalimentare în raport cu așteptările consumatorilor;
- Congresul European al Fermierilor 2026 va avea loc în Suedia.
COPA-COGECA rămâne platforma prin care agricultura europeană vorbește cu o singură voce. Alianța pentru Agricultură și Cooperare va continua să susțină, ferm, interesele fermierilor români în această construcție.

