Peste jumătate dintre români consideră că florile le aduc bucurie și o stare de bine, arată un sondaj* Floria.ro, realizat cu ocazia împlinirii a 12 ani. Milioane de flori au fost livrate în acești ani, atât în România, cât și în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei. Cea mai mare schimbare în obiceiul de a oferi flori vine din faptul că acesta nu mai este privit exclusiv ca un gest romantic, ci tot mai mult ca un gest natural, de apreciere. Astfel, 48% dintre respondenți au oferit flori deja de mai mult de trei ori anul acesta și 33% au primit de mai mult de trei ori flori.
97% dintre respondenții sondajului Floria.ro spun că iubesc florile și jumătate dintre respondenți declară că le place să ofere și să primească în egală măsură flori. De asemenea, aproape 20% cumpără flori spontan, fără niciun motiv. Datele sondajului Floria.ro sunt confirmate și de cifrele înregistrate de florăria online, care marchează schimbări în comportamentul clienților. Astfel, în ultimii ani, a crescut numărul clienților recurenți care comandă și în afara vârfurilor de sezon – sărbători și evenimente precum 8 martie, Sf. Maria, începutul școlii etc.
Un procent în creștere de clienți comandă flori fără a aștepta o ocazie anume, de multe ori în afara orașului sau chiar din afara țării. Pentru că, de la un gest romantic, actul de a oferi flori a devenit mai degrabă o modalitate de a transmite o emoție. Fie că vorbim despre dragoste, bucurie, apreciere, scuze – florile reprezintă un mijloc de a-ți exprima sentimentele. În plus, a crescut numărul femeilor care plasează comenzi, astfel încât putem spune că am asistat în acești 12 ani nu doar la o evoluție firească a industriei, ci și la normalizarea unui gest elegant, a precizat Marina Popescu, General Manager Floria.ro.
De asemenea, românii au început să comande flori pentru acasă, pentru propria bucurie, nu doar pentru a fi oferite. Iar această schimbare majoră în comportamentul de consum este confirmată și de rezultatele sondajului efectuat de Floria.ro. Astfel, potrivit acestuia, 35% au acasă constant flori, iar 24% le cumpără pentru a-și înfrumuseța biroul.
Top orașe și floarea preferată de români
Cele mai dinamice orașe din punct de vedere al plasării comenzilor sunt București și Londra, topul fiind completat de Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Constanța, dar și Viena, Paris, Dublin și Milano. Cele mai multe flori se livrează în București, Constanța, Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Galați.
Înregistrăm de la an la an tot mai multe comenzi plasate din afara țării pentru orașe din România, un comportament accentuat în mod evident de restricțiile din pandemie, dar care se menține și acum, pe același trend ascendent. Printre țările cele mai dinamice din acest punct de vedere se numără Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Olanda, Italia, Canada sau Spania, iar unele orașe din aceste țări concurează din punct de vedere al numărului de comenzi cu cele plasate din România, a mai precizat Marina Popescu.
Cele mai multe comenzi sunt plasate pentru buchete ce conțin trandafiri, lider incontestabil în preferințele românilor. Aceștia sunt urmați de frezii, iar, în funcție de sezon, topul este completat de hortensii (vara), respectiv crizanteme (toamna). De altfel, și în topul preferințelor celor care au răspuns la sondajul Floria.ro tot trandafirul se află pe primul loc (26%), urmat de frezii, bujori, lalele și flori de sezon.
De ce se comandă flori
După 12 ani de Floria.ro, concluzia este că românii comandă flori din ce în ce mai mult pentru efectul lor, atât asupra celor care le primesc, cât și asupra celor ce dăruiesc. Astfel, potrivit sondajului realizat de florăria online, florile aduc bucurie (36%) și o stare de bine (26%), iar pentru 22% dintre români a primi flori înseamnă a primi apreciere.
38% dintre respondenți au spus că de fiecare dată când privesc florile simt bucurie. Iar noi, de 12 ani, livrăm frumusețe și bucurie, apreciere și stare de bine. Așa spun cifrele, dar și feedbackul clienților noștri, care revin periodic pe parcursul unui an pentru o nouă comandă. Gradul mare de recurență este și un motiv pentru care ne îmbogățim constant colecțiile. Ne mândrim cu un design premium, ce urmează trendurile internaționale și ne bucurăm că acest stil este înțeles, apreciat și îmbrățișat de clienții noștri, a precizat Marina Popescu.
Efectul florilor a fost testat la 12 ani de Floria.ro și în cadrul unui proiect foto creativ, care a reunit 12 antreprenori și creatori de conținut, invitați la o ședință foto surpriză. Aceștia au fost surprinși în timpul ședinței cu un buchet de flori, iar efectul a confirmat rezultatele sondajului: florile aduc bucurie. Vă invităm să descoperiți galeria foto before & after aici.
*Sondajul Floria.ro a fost realizat în perioada 20 iunie – 15 iulie, online, la nivel național. Au răspuns 240 de persoane, 64.9% femei, cele mai multe cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani. Cei mai mulți respondenți sunt din București, Constanța, Ploiești, Brașov, Bacău, Iași.
***
Floria.ro este o afacere născută din pasiunea pentru flori și dragostea pentru frumos, în 2010. Cu o evoluție excelentă pe piață, Floria.ro este magazinul online care oferă clienților creații florale unice, cu un design în acord cu tendințele din lumea modei internaționale, dar adaptat la cerințele pieței din România. În cei aproape 12 ani, a devenit furnizorul preferat pentru sute de mii de români, asigurând un serviciu de livrare rapid, în 2-4 ore de la confirmarea comenzii, în toată țara.
Floria.ro a primit de șase ori titlul de Floraria Online a Anului, în cadrul Galei Premiilor de e-Commerce, iar de două ori titlul Cea mai bună florarie online și Cel mai bun magazin online din România. Încă de la înființare, dar mai ales în ultimii ani, Floria.ro a adus în permanență inovația tehnologică mai aproape de clienții care își doresc să trimită buchete spectaculoase în toate colțurile lumii.
Din mai 2015, Floria este Furnizorul Oficial al Casei Regale a României pentru buchete și aranjamente, iar în luna mai 2019 a fost floristul oficial al vizitei papale în România.