U.N.C.S.V. – Continuitate și unitate

Joi, 4 Mai 2023, în cadrul hotelului Hotel Rozmarin din Predeal, a avut loc  Adunarea Generală a Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – U.N.C.S.V.

Unul dintre punctele importante din cadrul ședinței, a fost alegerea organelor de conducere a Uniunii, pentru următorii 4 ani.

În urma votului exprimat de membri organizației, a fost prelungit cu încă 4 ani mandatul domnului Mircea BĂLUȚĂ, absolvent de economie agrară, fermier în județul Argeș și director executiv al Cooperativei Agricole Argeș Biosud,  pentru funcția de președinte al U.N.C.S.V.

Dl. Președinte, a reușit în actualul mandat, să dezvolte Uniunea într-un mod profesionist, transparent și corect. Îi mulțumim pentru rolul determinant pe care îl are, efortul depus și implicarea constructivă de care  a dat dovadă de-a lungul timpului.

Tododată, în urma votului exprimat, actualul Consiliu de Conducere al Uniunii, este următorul:

  • Milan KELO, Vicepreședinte UNCSV, Președinte al Cooperativei Agricole FERMIERUL NĂDLĂCAN din Arad;
  • Gabriel STANCIU, membru în Consiliul de Conducere,  Președinte al Cooperativei Agricole BRAICOOP din Brăila;
  • Mihaela NICULEȚ, membru în Consiliul de Conducere,  Președinte al Cooperativei Agricole SEGARCEA din Dolj;
  • Răzvan GAIDARGI, membru în Consiliul de Conducere,  Președinte al Cooperativei Agricole DOBROGEA SUD din Constanța;

Totodată, ieri, în cadrul ședinței, au aderat sub umbrela UNCSV, încă 3 cooperative agricole, ajungând la 54 de cooperative agricole funcționale din sectorul vegetal.

Reprezentanții cooperativelor care au participat la ședință, au făcut schimb de experiență, dezbătut problemele cu care se confruntă atât în desfășurarea și eficientizarea activității cooperativelor cât și a exploatațiilor unde își desfășoară activitatea, a proiectelor legislative care îi impactează, au trasat direcția pe care o va urma uniunea și reactualizat obiectivele U.N.C.S.V..

Misiunea de bază a U.N.C.S.V. este să asigure reprezentativitate pentru cooperativele agricole la nivel național și european, să urmărească încurajarea fenomenului dezvoltării și eficientizării activității fermierilor prin cooperative agricole consolidate, sustenabile și durabile, care să aibă capacitatea de a întări puterea de negociere a fermierilor în lanțul agroalimentar.

Ne propunem sa fim un exemplu de pragmatism, o echipă a faptelor, mai puțin a vorbelor și să fim împreună pentru viitorul cooperativelor agricole competitive, funcționale și corecte cu munca și rezultatele propriilor membri.

România are mare nevoie de cooperative agricole de succes!

Cu respect,

ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR,

Echipa U.N.C.S.V.