Joi, 7 decembrie, a avut loc la București conferința de presă în cadrul căreia a fost lansat primul Ghid pentru Digitalizarea Agriculturii din România și prima inițiativă de acest gen din Sud-Estul Europei.
Ghidul Digitalizării a fost elaborat cu scopul de a asista fermierii români în inițierea procesului de digitalizare în fermele proprii, fiind un instrument practic menit să furnizeze cunoștințele esențiale pentru înțelegerea modului în care tehnologia digitală îmbunătățește activitatea agricolă și crește eficiența fermelor. Ghidul a fost creat de către practicieni și este rezultatul muncii de pe teren și din birou a tinerilor fermieri cu experiență, membri Agrinnovator, pasionați de agricultura digitalizată.
Ghidul cuprinde noțiuni generale cu privire la digitalizare agriculturii, recomandari practice și o analiză aprofundată a aplicațiilor și soluțiilor existente în piață și a impactului lor asupra eficienței și sustenabilității în agricultură. Fiecare dintre aplicațiile examinate în cadrul acestei analize aduce diferite beneficii în eficientizarea activității agricole. Fermierii pot astfel alege în mod facil aplicațiile adecvate propriei ferme.
George Chiriță, Coordonator al Grupului de lucru Transformarea digitală a agriculturii din cadrul Agrinnovator, a declarat:
„Ghidul este făcut de fermieri, pentru fermieri. Dacă fermierul trebuie să se adapteze, așa se vor adapta și uneltele pe care acesta le folosește, dar și comunitățile din jurul acestuia, iar munca noastră de până acum și viitoarele noastre demersuri dovedesc acest lucru. Ne angajăm să facilităm intrarea fermierilor români într-un ecosistem dinamic ce are la bază digitalizarea, proces care începe cu acest ghid.”
Oana Florea, membru în echipa Agrinnovator, despre metodologia ghidului:
„Primul pas pentru crearea raportului privind soluțiile de digitalizare în agricultură a fost elaborarea unei metodologii, prin realizarea unui studiu de piață și elaborarea unui inventar al soluțiilor de digitalizare utilizate de fermieri. Astfel, am obtinut o imagine de ansamblu facil de citit din care reiese scopul fiecărei aplicații și cum poate fi folosită aceasta de către fermieri.”
Andrei Chiriac, membru în echipa Agrinnovator, despre impactul ghidului:
„Experiențele reale, provocările și succesele fermierilor au fost integrate în acest ghid, făcându-l o resursă autentică și concentrată pe nevoile concrete ale celor care lucrează pământul. Ghidul are scopul de a fi un limbaj introductiv pentru toți fermierii pentru ca tranziția digitală sa fie cât mai accesibilă. Un pas important în digitalizarea fermei mele a fost dotarea cu o stație agro meteorologică ultra performantă.”
În cadrul evenimentului, tinerii membri ai grupului Agrinnovator au primit premiul de excelență pentru pionerat în promovarea digitalizării agriculturii în România oferit de către compania Agricover, un susținător al inițiativei tinerilor fermieri ce formeaza grupul Transformarea digitală a agriculturii din cadrul Agrinnovator.
Despre Agrinnovator
Grupul de lucru (think tank) Agrinnovator, lansat în luna mai 2022, are menirea de a promova crearea și diseminarea cunoștințelor referitoare la tehnologiile agriculturii de mâine. Proiectul îi are în centru pe tinerii fermieri absolvenți ai programului Tineri Lideri pentru Agricultură, organizat de Clubul Fermierilor Români, pregătiți să ducă agricultura românească la următorul nivel de dezvoltare și performanță prin expunerea de soluții și tehnologii agricole internaționale. Agricover asigură cadrul de lucru și susținerea necesară în diseminarea rezultatelor în rândul fermierilor români.